Viaţa de coşmar a unui român în Spania. Forţat să cerşească până şi-a pierdut degetele de la un picior şi vândut apoi pe câţiva euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO agora.md
FOTO agora.md

Un bătrân de 76 de ani a fost ademenit în Spania cu promisiuni false, unde a fost obligat de doi conaţionali să cerşească până la epuizare. Era ţinut în frig, fără apă şi mâncare, iar ulterior a fost vândut ca un obiect doar ca să continue să facă bani din cerşetorie.

Procuratura spaniolă a cerut pedepse de câte 30 de ani de închisoare pentru doi bărbaţi şi o femeie care au înşelat un român şi l-au adus la Barcelona, obligându-l să cerşească în centrul oraşului în condiţii extreme. Victima are 76 de ani şi era obligat să stea pe stradă ca să cerşească de la 6 dimineaţa până la 10 seara.

Nu a primit niciodată niciun ban de la cei care l-au forţat să cerşească. Nu i-au dat niciodată nici măcar un euro din ce câştiga din cerşetorie, iar când un picior I s-a infectat, nu l-au dus la doctor pentru tratament.

Victima locuia în urmă cu cinci ani în România. Era văduv, nu avea copii sau slujbă şi a supravieţuit datorită ajutorului unor vecini. Fără familie, fără bani şi cu o boală care l-a forţat să meargă cu o cârjă, un cuplu de români „a văzut în el posibilitatea de a obţine venituri zilnice în detrimentul exploatării în cerşetorie”, spun procurorii spanioli în rechizitoriu.

Lăsat fără apă şi mâncare

Cuplul l-a contactat şi i-a propus să-i însoţească la Barcelona, ​​promiţându-i că va câştiga mulţi bani. În octombrie 2016, s-au urcat cu el într-un autobuz, care l-a dus din Ploieşti la Barcelona. Pe drum, i-au spus că îl vor pune să cerşească, dar că vor împărţi banii egal, în timp ce ei îi ţin paşaportul.

Când au ajuns la Barcelona, ​​l-au lăsat să doarmă pe un carton într-un local abandonat. A doua zi a început coşmarul său, care avea să ţină şase luni. De luni până vineri, îl lăsau în Gran de Gracia, un cartier din Barcelona, unde trebuia să cerşească de la 6 dimineaţa până la 10 seara. Nu a primit niciodată nici apă, nici mâncare.

În timpul zilei, cei doi români care îl răpiseră îi luau banii obţinuţi din cerceşetorie şi verificau periodic să nu plece. Anchetatorii au stabilit că bărbatul de 76 de ani  s-a hrănit doar cu ce primea de la trecători, iar nevoile şi le făcea într-o sticlă. 

Vândut pentru 400 euro

Pentru cei doi români care îl obligau să cerşească nu a contat că bătrânul suferă de o boală vasculară şi l-au forţat să trăiască în continuare în condiţii deplorabile. Lipsit de igienă, îmbrăcăminte şi îngrijire a sănătăţii, starea de sănătate a victimei s-a înrăutăţit din ce în ce mai mult.

Abia după ce au observat că unul dintre picioare i se cangrenase, traficanţii de carne vie l-au dus la un spital din România, unde i-au fost amputate degetele. Deşi nu se recuperase după operaţia suferită, cei doi români l-au dus la Barcelona şi l-au forţat din nou să cerşească.

După alte câteva luni de coşmar, românul de 76 de ani a fost vândut ca un sclav unui alt conaţional pentru 400 de euro. Individul l-a forţat să cerşească în acelaşi cartier din Barcelona, până când victima a fost doborâtă de durere şi a cerut ajutor trecătorilor. Aceştia au chemat Poliţia şi serviciile de asistenţă socială.

Procurorii cer daune de peste 200.000 de euro

Bărbatul a fost internat într-un spital din Spania, unde medicii l-au diagnosticat cu pseudoartroză cronică, o fractură cronică de humerus, o luxaţie, dar şi o degradare pronunţată a stării de sănătate pe fondul bolii vasculare de care suferea şi care nu a fost tratată.

Zilele trecute, cei trei români au fost puşi sub acuzare de procurorii spanioli pentru trafic de persoane şi obligarea la practicarea cerşetoriei, aceştia solicitând aplicarea unor pedepse de câte 30 de ani de închisoare pentru fiecare dintre aceştia. În plus, Parchetul a cerut şi despăgubiri de 224.184 de euro, pe care traficanţii de carne să fie obligaţi să-i plătească victimei pentru suferinţele îndurate.

Vă mai recomandăm să citiţi şi: 

Soluţia „miraculoasă” prin care au reuşit elveţienii să scape de cerşetorii români. „Era teroare, parcă eram sub asediu”

Povestea cerşetoarei din România care s-a luat la trântă cu statul elveţian şi a câştigat la CEDO. Cazul ei a intrat în istoria jurisprudenţei europene

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite