Viaţa unei românce din Italia, salvată de carabinieri de două ori în câteva minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

O tânără de 24 de ani, din România, a încercat de două ori să se sinucidă într-un centru de primire din oraşul Eboli, Italia, şi de fiecare dată a fost oprită la timp de poliţişti. Prima dată s-a aruncat de la etajul al treilea al unei clădiri, iar a doua oară a încercat să se înjunghie cu un cuţit de bucătărie.

Un incident ce se putea încheia tragic a avut loc pe 23 ianuarie, în jurul orei 11,45, într-un centru de primire din localitatea italiană Eboli, situată în provincia Salerno din Campania.

O femeie de naţionalitate română, în vârstă de 24 de ani, ameninţa la acea oră că se va arunca de la etajul trei al clădirii, conaţionala noastră ieşind cu corpul pe geam şi fiind pe punctul să sară în gol, relatează site-ul televiziunii italiene Sud TV.

Personalul centrului de primire a alertat imediat carabinierii, iar echipa de militari sosiţi la faţa locului a solicitat la rândul său ajutorul unei ambulanţe, dar şi al pompierilor.

Văzând că femeia română intenţionează cu adevărat să sară în gol, carabinierii au decis să intervină ei înşişi, fără să mai aştepte personalul specializat pentru astfel de situaţii.

Internată la Psihiatrie

Militarii au început un dialog cu românca şi au încercat să o convingă să intre înapoi în clădire, dar aceasta a respins propunerea lor, a închis ochii şi şi-a dat drumul în gol. Carabinierii au reuşit să o prindă la timp pe femeie de braţe şi să o tragă înapoi, în siguranţă.

Femeia nu a renunţat la gândurile negre nici după ce a fost salvată şi, în timp ce carabinierii încercau să o calmeze, aceasta a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi a încercat să se înjunghie în abdomen cu el.

Şi de această dată, însă, carabinierii au dat dovadă de promptitudine şi au reuşit să o blocheze şi să-i ia cuţitul din mână înainte ca femeia să-şi poată face rău.

După sosirea ambulanţei la faţa locului, românca a fost transportată la secţia de psihiatrie a spitalului Ruggi din Salerno pentru a fi expertizată psihiatric şi a primi tratament de specialitate.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Sinucidere în grup la Călăraşi. O femeie, fiul şi nora sa s-au aruncat în apa râului Borcea. Motivul care i-a împins la gestul extrem

Un tânăr din Medgidia s-a sinucis după ce a pierdut o sumă mare la jocurile de noroc

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite