Vicepremierul Viorel Ştefan: „Statul va garanta că vânzarea combinatului siderurgic de la Galaţi nu va duce la închiderea lui, ci la creşterea afacerii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Ştefan FOTO Arhiva Adevărul
Viorel Ştefan FOTO Arhiva Adevărul

Declaraţiile vicepremierului au fost făcute în contextul în care numeroase voci din zona sindicală, politică şi a mediului a afaceri au etichetat renunţarea grupului ArcelorMittal la combinatul de la Galaţi ca fiind „o catastrofă iminentă”.

Aprecierile tot mai insistente ale unor reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai mediului politic şi ai marilor sindicate, cum că vânzarea de către ArcelorMittal a combinatului siderurgic de la Galaţi ar fi o catastrofă de proporţii, au primit un răspuns cât se poate de logic din partea Guvernului României, prin vocea vicepremierului Viorel Ştefan.

Acesta a declarat că în cazul în care, urmare a deciziei Comisiei Europene, grupul ArcelorMittal va vinde combinatul , statul va lua măsuri asiguratorii astfel încât unitatea industrială să îşi continue activitatea.

„Combinatul de la Galaţi face parte dintr-un pachet mai mare format din şapte combinate, din care şase vor trebui preluate de un singur investitor. Tranzacţia va fi monitorizată astfel încât să urmeze o creştere de producţie la aceste combinate, nu o restrângere, pentru că altfel ar rezulta efecte nedorite în materie de concurenţă pe piaţa laminatelor la cald şi la rece. Cesiunea nu se va putea face decât cu acordul explicit al statului român. Va exista şi o monitorizare post-tranzacţie, pe 5-10 ani, pentru că se vor lua toate garanţiile necesare creşterii afacerii, şi nu restrângerii acesteia, la toate unităţile preluate”, a declarat Viorel Ştefan.

„Cei care vorbesc despre o astfel de tranzacţie în termeni simplişti, ca despre închiderea chioşcului de la colţul blocului, arată că habar nu au despre funcţionarea economiei şi despre ce înseamnă o astfel de tranzacţie. Cine vine să cumpere un astfel de obiectiv are tot interesul să producă oţel şi să-l vândă pe piaţa mondială. Statul va garanta că vânzarea combinatului ciderurgic de la Galaţi nu va duce la închiderea lui, ci la creşterea afacerii”, a mai spus vicepremierul.

Declaraţia lui Viorel Ştefan contrazice flagrant afirmaţiile hazardate din ultima vreme, mai ales din spaţiul politic, care alăturau, artificial, scenariului vânzării un scenariu apocaliptic al închiderii unităţilor de producţie, deşi nu există niciun fel de indicii şi argumente în acest sens. 

De altfel, în câteva recente declaraţii publice, inclusiv managerul ArcelorMittal, Bruno Ribo, a vorbit clar şi fără echivoc că la mijloc nu este un plan de faliment al combinatului de la Galaţi, aşa cum au trâmbiţat unii şi alţii, ci o vânzare către un alt investitor important din piaţa mondială a oţelului, care are planuri de extindere. De asemenea, Ribo a subliniat că viitorul combinatului poate fi de succes doar în urma unei astfel de tranzacţii, către un investitor privat important, insistând pe ideea că o eventuală preluare a societăţii de către statul român ar fi cu adevărat o catastrofă.

Vă reamintim că vânzarea combinatului siderurgic de la Galaţi este o parte din planul negociat de grupul ArcelorMittal cu Uniunea Europeană pentru a i se aproba cumpărarea celui mai mare combinat metalurgic din Europa, cel de la Ilva, Italia.

În ultima vreme, combinatul gălăţean a avut probleme financiare foarte mari, încheind ultimii cinci ani cu pierderi foarte mari. În aceste condiţii, cei aproape 6.000 de angajaţi s-au văzut nevoiţi să accepte o vreme îngheţarea salariilor, iar apoi majorări simbolice. La începutul lui 2018, societatea s-a confruntat cu proteste importante ale salariaţilor din cauza lefurilor aflate cu mult sub media europeană din industria de profil.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite