VIDEO Pui de pelican salvat de la moarte de poliţiştii locali. Pasărea va fi găzduită temporar de Zoo din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puiul de pelican a fost găsit de câţiva localnici pe malul râului Siret. Pasărea era rănită la cioc, probabil din cauza unui accident sau a agresiunii unor animale, şi era aproape îngheţată. Până la primăvară, puiul va fi îngrijit de angajaţii Grădinii Zoologice de la Gârboavele, care l-a preluat în custodie.

Un pui de pelican, rănit şi aproape îngheţat, a fost găsit pe malul râului Siret, la periferia municipiului Galaţi, în zona dintre staţia de epurare şi cartierul Barboşi. Pasărea a fost observată de câţiva localnici, care au anunţat poliţiştii locali, iar aceştia din urmă au preluat-o şi au dus-o la Grădina Zoologică de la Gârboavele (Galaţi).

În urma unui consult veterinar s-a stabilit că puiul de pelican are şanse să supravieţuiască, aşa că, după ce i s-au acordat primele îngrijiri (rana este în zona capului, dar nu-i pune viaţa în pericol) şi a fost hrănit, a fost preluat în custodia Zoo, unde va rămâne cel puţin până la primăvară.

„Pe malul Siretului am găsit îngheţat un pelican pe care l-am scos din apă şi am sunat la Poliţia Locală, domnii s-au deplasat, au constatat şi l-au luat pentru a-l duce la un centru de specialitate”, a spus bărbatul care a apelat la sprijinul poliţiştilor locali. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Bogatu Matei, o patrulă din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Locală s-a deplasat la fata locului, de unde a preluat pasărea care a fost lăsată în grija specialiştilor de la Grădina Zoologică din Galaţi.

Pelican recuperat de poliţiştii de la Galaţi

Deocamdată, urma a deciziei medicului veterinar al unităţii, puiul de pelican este ţinut în carantină, pentru a se stabili dacă nu cumva este purtătorul vreunui virus potenţial periculos pentru ceilalţi „chiriaşi” ai grădinii zoologice.

„Este vorba despre un exemplar din specia pelican alb, iar rana este una superficială, la cioc, probabil că s-a zgâriat într-o creangă. Are vârsta de un an, iar la patru ani pelicanii ajung la deplina maturitate. Acesta este posibil să se fi rătăcit de familia sa şi rămas singur nu s-a mai putut descurca să zboare. El va rămâne sub observaţie, i se mai fac analize, este hrănit cu peşte, însă deocamdată este ţinut în carantină", a declarat Florin Matei, purtătorul de cuvânt al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite