Vodoo românesc cu cocoşi. Ritualuri bizare care amintesc de magia neagră cu păsările din curtea ţărănească
0Credinţe şi obiceiuri arhaice care până acum câteva decenii erau considerate „sfinte” în lumea satului românesc. De ce trebuie tăiat cocoşul înainte să facă trei ani şi cum se combat strigoii cu o duşcă de sânge de pasăre neagră.
Ciudatele superstiţii româneşti legate de orătăniile din curte ţărănească au darul de a stârni zâmbete contemporanilor. Totuşi, până acum câteva decenii, mare majoritate a obiceiurilor controversate prezentate în articolul de faţă erau respectate la scară largă de populaţia autohtonă.
Pentru lumea modernă, cocoşul este cel mult un fel de ceas deşteptător rural, însă pentru bunicii noştri era o vietate cu totul specială: o venerau şi se temeau de ea. Fudula pasăre apare într-o sumedenie de superstiţii româneşti, iar ipostazele în care este zugrăvit „stăpânul ogrăzii” sunt în mod covârşitor pozitive. Există însă şi aspecte ciudate, chiar înfricoşătoare, care par să fie desprinse din practicile bizarei religii voodoo.
Sângele de cocoş, ca leac
Numeroase surse etnografice indică faptul că în urmă cu câteva decenii în România încă mai exista obiceiul ca ţăranii să bea sânge de cocoş, despre care se credea că alungă strigoii sau vindecă anumite boli.
Etnograful Gh.F.Ciauşanu, în lucrarea „Superstiţiile poporului român” (Editura Saeculum, Bucureşti – 2014), menţionează că în satele olteneşti „sângele din creasta cocoşului se dă de băut copiilor care răsar (N.R. tresar) în somn”, pentru ca aceştia să se vindece.
Obiceiul este consemnat şi pentru sudul Moldovei (mai ales în zonele dinspre Prut), într-o variantă ceva mai puţin dezgustătoare: copilului i se dădeau doar trei picături de sânge de cocoş, amestecate într-o cană de lapte.
Şi celebra apetenţă oltenească pentru poveştile cu moroi aduce în atenţie credinţa că sângele de cocoş este un leac fără rival contra vampirilor. „Cel care are dureri la inimă, crezând că i-o mănâncă strigoii, bea sânge de cocoş negru pentru a îndepărta nefasta influenţă a acestor duhuri rele”, scrie Gh.F.Ciauşanu.
Cum ajunge cocoşul să facă ouă
Fără îndoială, una dintre cele mai bizare superstiţii despre cocoşi o găsim tot în lucrarea lui Gh.F.Ciauşanu, care relatează o cercetare etnografică făcută în satele din Vâlcea.
Conform acestei superstiţii, cocoşul trebuie neapărat tăiat înainte de a face trei ani, căci altfel de prăpăd: se apucă şi face ouă! Şi nu orice fel de ouă, ci unele de.. vârcolac! „Când ajunge la vârsta de trei ani, cocoşul face un ou mititel şi îndată ce-l face, iese din el un vârcolac. De aceea nu-i bine să ţii cocoşul până la trei ani, că se înmulţesc vârcolacii şi mănâncă Luna şi Soarele”, scrie Ciauşanu, citând o superstiţie locală cu parfum de anecdotă.
Evident, veterinarii nu acceptă ideea că un cocoş poate să facă ouă de vreun fel. „Este o legendă de tipul celei cu găina care naşte pui vii. Cât despre vârcolacii care ar putea să iasă din ouă, iarăşi avem de-a face cu o aberaţie. În cel mai rău caz, dintr-un ou de găină – doar nu de cocoş! - poate să iasă un pui cu maformaţii, însă acesta nu va mânca, cu siguranţă, nici soarele şi nici luna. Cel mai probabil, va muri dupa câteva ore”, ne-a spus veterinarul Iulian Boţ.
Complicaţiile mâncatului
Una peste alta, nici măcar mâncatul cocoşului nu-i un lucru tocmai simplu la români. Bunăoară, în Muntenia şi Olteani se credea, acum un secol, că niciun bărbat nu trebuie să mănânce capul cocoşului (evident, gătit) pentru că ar fi o mare nelegiuire ca „un voinic să mănânce capul altui voinic” (Gh.F.Ciauşanu).
Prin părţile Moldovei, însă, lucrurile se văd exact invers. În aceeaşi perioadă circula o tradiţie care stabilea că gospodarul, capul familiei, trebuie să primească din orice pasăre servită la masă (deci şi din cocoş), pe lângă altele, neapărat capul. „Câte bordeie, atâtea obiceie”, este de părere, hâtru, folcloristul Paul Buţă, care nu se poate hotărî care dintre cele două tradiţii ar fi mai apropiată de adevăr.
Trebuie spus este că şi alte „componente” ale pasării au o simbolistică alimentară şi mistică. Spre exemplu, potrivit lui Gh.F.Ciauşanu, fuduliile cocoşului sunt leac contra sterilităţii la bărbaţi, în vreme ce „limba cocoşului trebuie să o mănânce cei cărora le este frică să rămână singuri pe întuneric”.
Chiar şi penele au un rol în credinţele străvechi. „Penele de cocoş se pun în scalda copilului – mai cu seamă după botez – pentru ca să fie ferit de duhurile rele şi de bântuielile lor, în toată viaţa lui”, se menţionează în lucrarea „Superstiţiile poporului român”.
Ce-au rockerii de la Phoenix cu cocoşul
Extrem de interesant este că în Banat, Hunedoara şi nord-vestul Olteniei circulă un bocet ancestral numit „Cântecul Zorilor”, al cărui text a fost adaptat parţial de trupa de rock „Phoenix”, în piesa „Cocoşii Negrii”.
„Cocoşii negri cântară/ Zori albe nu se vărsară/ Zorilor surorilor/ Nu grăbireţi a zorire/ Pân’ (numele) s-o gătire/ S-o găti, s-o-mpodobire/ Cu podoabe de argint/ Cum n-o mai fost nicicând/ Pân’ a fi mers în pământ”, sună cântecul inspirat din bocetul popular.
Textul original era considerat de Constantin Brăiloiu, cel mai important etno-muzicolog român, ca fiind nu doar un simplu bocet, ci un străvechi cântec funerar, „care se cântă în cele trei zile de la moarte, la ivirea zorilor, după cel de-al treilea cântat al cocoşilor, pentru a le ruga să întârzie cu apariţia, să-l mai lase puţin pe „dalbul de pribeag” printre oameni şi să-l gătească pentru marea despărţire”.
„Trăsăturile arhaice ale formei sale, elementele mitologice precreştine din conţinutul său au fost puse în evidenţă de O. Bârlea, care a demonstrat convingător existenţa speciei într-o epocă anterioară formării zonelor etnografico-folclorice şi dialectale cunoscute nouă astăzi”, scrie Brăiloiu în lucrarea „Songs to the dead from Gorj”, publicată în 1984 de editura prestigioasei universităţi din Cambridge.
Alte credinţe despre cocoş
O altă credinţă interesantă este aceea că găina care cântă cocoşeşte transmite un mesaj prevestitor cu dublă semnificaţie: „dacă e îndreptată cu ciocul înspre apus, atunci vesteşte moartea, nenorocirea irevocabilă a unui casnic, sau a întregii familii; dacă însă e cu ciocul către răsărit, vesteşte bine, noroc sau, oricum, nu vesteşte nenorociri apreciabil”, scrie folcloristul bucovinean Simion Florea Marian.
În tot spaţiul românesc există credinţa, încă bine înrădăcinată în spaţiul rural, despre vestirea morţii de către cocoşul care cântă fără vreun rost în timpul nopţii. Originea acestei superstiţii vine din însăşi din esenţa creştinismului, căci cocoşul este cel care a vestit, prin cântecul său haotic, de trei ori în miez de noapte, lepădarea de Hristos a Sfântului Petru, dar şi moartea Mântuitorului pe cruce.
„Fetelor care aud cântatul cocoşului când se gândesc la iubit vor avea noroc să se mărite. Dar, dacă cântă cocoşul în ziua nunţii, căsătoria va fi una plină de certuri şi nefericiri” (Gh.F.Ciauşanu - „Superstiţiile poporului român”).
„În descântecele populare boala este alungată în locuri unde nu se semnalează prezenţa acestei păsări: Fugi, deochi, / Dintre ochi…, / Să te duci, iar duci, / Unde popa / Nu toacă, / Unde fata / Nu joacă,/ Unde cocoş nu cantă” (Romulus Vuia – „Studii de etnografie şi folclor”).
„Dacă-ţi cântă cocoşul în prag, e semn sigur că or să-ţi sosească musafiri” (Gh.F.Ciauşanu).
Dincolo de toate, însă, cocoşul este considerat, în tot spaţiul românesc (ba chiar şi în cel european) o pasăre sacră, aducătoare de noroc. A intrat chiar şi în basmele de căpătâi ale românilor, „Punguţa cu doi bani” fiind cel mai la îndemână exemplu.
Vă mai recomandăm şi:
De ce cred românii că orice început cu piciorul stâng le va aduce ghinion
De ce bat fetele nemăritate pernele cu nuiaua şi cum se prezice vremea cu găina
Se încarcă comentariile...
