Vremea primarilor vizionari. Alexandru Moruzi şi Galaţiul de acum 150 de ani, prin care „curgeau“ anual 3.600 de vase

Galaţiul a avut şi vremurile lui bune, înfloritoare. În perioada 1871 - 1873, la cârma urbei s-a aflat Alexandru Moruzi, un primar care a lucrat cu râvnă pentru bunăstarea oraşului.

Primar al oraşului Galaţi în perioada 1871-1873, Alexandru D. Moruzi a dat dovadă de ardoare pentru ridicarea oraşului, de care era sufleteşte atât de mult legat. Edilul nu s-a mulţumit nicio clipă cu o simplă gospodărie cotidiană, ci a avut vederi largi şi vizionare, considerând Galaţiul ca menit să devină un important centru comercial al Moldovei, şi chiar al întregii ţări întregi la Dunărea maritimă. Cum la acea dată, Constanţa nu era încă încorporată la teritoriul naţional, Galaţiul era portul de căpetenie al ţării pentru exportul şi importul ce se făcea pe calea navigaţiei.

„A lucrat după un program dinainte stabilit la ridicarea, amenajarea şi modernizarea portului Galaţi, făcând să se construiască cheuri din piatră, platforme şi magazii de tot felul, necesare unui trafic comercial şi de navigaţie aflat în plină dezvoltare. Cheul vechi se întindea de la Bursă până la Agenţia vapoarelor ruse, în lungime de 340 metri liniari, el fiind construit în anii 1851-1853, sub regimul Comisiei de înfrumuseţare a oraşului, pe timpul când această comisie era prezidată de pârcălabul Galaţilor, Costache Negri”, a declarat Marius Mitrof, consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi.

Necesitatea întăririi malurilor şi a facilitării acostării vaselor care, în perioada când oraşul Galaţi era porto franc, veneau în număr din ce în ce mai mare. Astfel, în perioada lui Alexandru Moruzi, a început construirea cheului nou care se întindea de la Agenţia Mesageriilor Franceze până la debarcaderul vaporului Pruth, cheul nou având o lungime  de 650 de metri.

„Ca să ne facem o imagine asupra importantei realizări, trebuie spus că înainte de 1835, de când s-a deschis navigaţia liberă pe Dunăre şi de când Galaţiul a devenit porto-franc, comerţul de import era aproape nul, mărginindu-se la mici aprovizionări de mărfuri destinate consumului local, ţinându-se seama că la acea dată oraşul era un simplu târg fără însemnătate, cu 4-5.000 de locuitori. Mărfurile importate soseau pe vase turceşti sau greceşti, de mic tonaj”, a spus Marius Mitrof, consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi.

A dat oraşului un aspect modern

Pe când în 1855, portul Galaţi era vizitat de peste 1.500 de vase de tonaj mediu, în anul 1873 numărul vaselor intrate se ridica la peste 3.600, din care mai bine de 2.600 erau încărcate numai cu mărfuri destinate pentru Galaţi. Alexandru Moruzi, în calitate de primar al oraşului, va încheia un contract pentru construirea unui nou cheu. Tot de numele lui Moruzi este legat şi cel dintâi plan de sistematizare a oraşului, cu străzi drepte şi largi, cu pieţe şi grădini publice, pe care apoi îl pune în aplicare cu toată energia, dând acestui centru comercial al ţării un aspect de oraş modern, în locul târgului, cu caracter oriental , de până atunci.

„Odată cu sistematizarea oraşului se ocupă şi de pavarea arterelor şi pieţelor principale, apoi de canalizarea străzilor şi iluminatul oraşului, luând măsuri pentru introducerea apei potabile în partea de sus a oraşului. În 31 august 1872, oraşul Galaţi, contractează cu domnul Grigore Eliad, din Bucureşti, construirea unei reţele de canaluri destinate la scurgerea apelor şi a diferitelor materii lichide şi lichidabile dăunătoare sănătăţii.

Afacerile nu s-au încheiat cu bine urmând o serie de procese, prin care primăria era obligată să plătească obligaţiunile emise pentru canaluri, dar în schimb să i se facă toate lucrările rămase neexecutate. Cu data de 3/15 martie 1872, oraşul a concedat d-lui Dimitrie Monnier, din Marsilia, construirea şi exploatarea uzinei pentru alimentarea oraşului cu apă filtrată. Uzina se găsea în Ţiglina, pe malul Dunării, la jumătate de kilometru  în sus de oraşul Galaţi”, a declarat Marius Mitrof, consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi.

La 13 septembrie 1872 a fost pusă în circulaţie linia ferată Bucureşti - Brăila - Barboşi - Galaţi.
De la gară drumul spre partea din deal a oraşului se făcea pe un drum care se termina cu o colină. Vadul se numea pe atunci Bănceanu, iar în timpul mandatului de primar al lui Alexandru Moruzi, această colină a fost întărită şi legată cu zid de piatră cu scări şi prevăzut cu un grilaj de fier în 1872, oferind vederii o frumoasă înfăţişare.

Preocupările de ordin sanitar şi igienic, în politica edilitară a lui Alexandru Moruzi

„În timpul Războiului de Independenţă, in iulie 1877, Alexandru Moruzi se pune în fruntea unui comitet ad-hoc, contopind diferite iniţiative locale din Galaţi, pentru strângerea de fonduri, în vederea ajutorării ostaşilor români răniţi. Cu fondurile strânse se hotărăşte înfiinţarea unui spital, care va purta numele Spitalul Elisabeta Doamna Caritatea gălăţeană”, a spus Marius Mitrof, consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi.

La data de 6 februarie 1878, Alexandru Moruzi s-a stins din viaţă, la vârstă de 63 de ani, la locuinţa sa din Galaţi, situată pe strada Mihai Bravu. Edilul a fost înmormântat, potrivit dorinţei sale, la proprietatea sa din comuna Pechea, odihnindu-se şi astăzi alături de părinţii săi.

În semn de apreciere pentru tot ce a înfăptuit, gălăţenii au dat numele său, în jurul anilor 1880, unei pieţe din valea oraşului în apropiere de strada Ceres, astăzi Ana Ipătescu, şi Port.

În 1936, doctorul Alexandru Măcellariu, primar al Galaţiului, luase iniţiativa de a ridica un bust lui Alexandru Moruzzi. Monumentul, opera lui Oscar Spaethe, a fost amplasat iniţial în  una din sălile primăriei de atunci, apoi în imediata vecinătate a clădirii primăriei, primărie care funcţiona în Casa Lambrinidi, astăzi sediul Regionalei SNCFR Galaţi.

A fost însă topit, la puţin timp după instaurarea regimului comunist, în locul monumentului care îl omagia pe cel care a făcut atâtea pentru oraşul port la Dunăre fiind amplasat un bust al lui Spiridon Vrânceanu.