ŞOCANT O femeie din judeţul Giurgiu a murit în chinuri groaznice, sfâşiată de câini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul
Foto arhivă Adevărul

Tragedie în comuna giurgiuveană Răsuceni. Cadavrul unei femei a fost descoperit duminică, 1 aprilie, pe un teren cultivat cu grâu din apropierea unei societăţi agricole. Victima zăcea într-o baltă de sânge, cu multiple muşcături la nivelul capului, gâtului, mâinilor şi picioarelor, provocate de câini.

Cornelia Tălpeanu (63 de ani) a plecat de-acasă sâmbătă seară pentru a-i duce de mâncare concubinului său, paznic la o societate agricolă din afara localităţii. Femeia nu a mai ajuns însă la destinaţie găsindu-şi sfârşitul aproape de locul în care lucra iubitul său.

Aceasta a fost culcată la pământ, cel mai probabil de mai mulţi câini, fiind muşcată cu bestialitate. Ţipetele femeii au fost în zadar, nici măcar paznicul firmei agricole neauzind zgomotul. A fost găsită de-abia a doua zi, iar sătenii au alertat poliţia.

„Am fost sesizaţi de administratorul unei societăţi agricole din comuna Răsuceni că a fost descoperit cadavrul unei femei în extravilanul localităţii. Victima prezenta mai multe plăgi muşcate, echimoze şi excoriaţii la nivelul gâtului, capului şi membrelor, la faţa locului fiind găsită şi o bucată de scalp lângă o pungă cu alimente” a declarat pentru „Adevărul” purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cristian Şuţă care susţine că a fost demarată deja o anchetă.

Legiştii au confirmat faptul că femeia a murit din cauza hemoragiei şi a durerii provocate de muşcături.

Câinii sunt ai patronului firmei
Deşi iniţial a fost avansată ideea unor câini comunitari, primarul comunei Răsuceni, Petre Panait, susţine că acest lucru este exclus şi că animalele care au omorât-o pe femeie aparţin patronului firmei agricole. Practic femeia a fost omorâtă de câinii care păzeau societatea împreună cu concubinul său.

„Nu sunt câini vagabonzi. Noi nu avem aşa ceva în comună. Sunt cei cinci câini ai patronului de la această firmă care nu sunt legaţi. Societatea nici măcar nu are locul împrejmuit, iar câinii umblă” a declarat pentru „Adevărul” primarul Petre Panait.

Acesta susţine că dintre cei cinci câini, cel mai fioros este un ciobănesc de 70 de kilograme despre care s-au plâns până acum mai mulţi oameni din sat. „Se ştie în comună că ciobănescul acela este recalcitrant. Un cetăţean care are casa mai aproape de firmă mi-a spus de mai multe ori că ciobănescul îi mănâncă găinile. Acum câteva zile s-a pus nişte tablă pe o magazie la firmă iar câinii erau legaţi, însă de la oameni am înţeles că între timp li s-a dat iarăşi drumul” a mai spus Petre Panait care susţine că în momentul în care cadavrul femeii a fost descoperit, ciobănescul stătea lângă acesta.

„Domnule eu sunt vânător şi ştiu foarte bine că un câine nu îşi părăseşte niciodată pradă. Nu voi lăsa lucrurile aşa, este vorba despre viaţa unui om. Stăpânul lui va trebui să plătească. Ne-a făcut comuna de arătat cu degetul. Dacă era un copil? Şi eu am câini însă îi ţin în lanţ” a mai spus Petre Panait.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite