Bărbat carbonizat în propria maşină. Care sunt explicaţiile poliţiştilor despre cele petrecute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fragmentele osoase au fost transportate la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu în vederea efectuării necropsiei.

Accidentul s-a produs în urmă cu două zile. Conform IPJ Giurgiu, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel la numărul unic de urgenţă 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că pe un teren agricol ce aparţine de oraşul Mihăileşti, arde un autoturism de la o mirişte, în interiorul căruia se află o persoană.

„S-a constitut echipa operativă complexă, condusă de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, ocazie cu care a fost identificată epava unui autoturism arsă în totalitate, iar în interiorul autoturismului, a fost găsit un cadavru”, transmite IPJ Giurgiu, într-un comunicate de presă remis joi, 22 august.

Cu ocazia activităţilor investigative şi de cercetare, a rezultat faptul că în ziua de 20.08.2019, în jurul orei 13.00, un bărbat de 57 de ani, s-a deplasat în extravilanul satului Popeşti cu intenţia de a curăţa prin incendiere vegetaţia uscată aflată pe o parcelă de teren pe care o deţinea, ulterior după incendiere, acesta a fost surprins de flăcări în interiorul autoturismului.

Fragmentele osoase au fost transportate la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările au fost preluate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Pe aceeaşi temă:

Microbuz răsturnat în urma unui accident rutier. O femeie a murit, alte cinci victime au ajuns la spital

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite