Cum a ajuns un consilier local să fie schilodit de un racket: „Dacă cineva mă vinde, după ce ies de la puşcărie îi scot ochiul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un consilier local din Mihăileşti, judeţul Giurgiu, a fost snopit în bătaie în anul 2017. Ancheta avea să scoată la iveală că bătuşii au acţionat la comandă, cel suspectat că a comandat agresiunea fiind fiul primarului din Mihăileşti. Unul dintre agresori a fost trimis în judecată, dar a scăpat de dosar prin împăcarea părţilor. Totuşi, bătăuşul a ajuns la închisoare pentru că a încercat să îi influenţeze declaraţia victimei.

Mugurel Stănescu, un bărbat de 44 de ani din Bucureşti a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare pentru că a încercat să îl determine pe un consilier local din Mihăileşti, judeţul Giurgiu, pe care l-a agresat în urmă cu doi ani şi jumătate, să îşi schimbe declaraţia în faţa instanţei. Povestea cazului începe în septembrie 2017. Gheorghe Marin, consilier local ALDE în Mihăileşti se întorcea cu maşina de la pescuit când a fost oprit pe câmp şi agresat de trei indivizi. În urma agresiunilor Gheorghe Marin a avut nevoie de peste 50 de zile de îngrijiri medicale.

Consilierul local, bătut la comandă

Ancheta avea să scoată la iveală că unul dintre agresori a fost Mugurel Nicolae Stănescu, un bărbat de 44 de ani din Bucureşti. Victima l-a indicat pe Stănescu ca autor al agresiunii, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale l-au trimis pe bărbat în judecată pentru loviri şi alte violenţe. Cercetările au fost disjunse faţă de ceilalţi doi agresori, rămaşi neidentificaţi.

În timpul procesului, Mugurel Stănescu a încercat să convingă victima să îşi schimbe declaraţia şi să spună în faţa judecătorului că nu îl recunoaşte pe el ca agresor. Stănescu a încercat să influenţeze declaraţia victimei atât direct, cât şi prin intermediul fiicei sale, Silvia Niţulescu în aşa fel încât victima să spună în faţa judecătorului că nu vrea să bage la puşcărie oameni nevinovaţi, iar poliţiştii care au efectuat cercetările „l-au forţat” să-l indice pe Stănescu ca autor al faptei, împotriva voinţei sale.

Fiica victimei a denunţat presiunile făcute de Stănescu, iar DGA a echipat-o pe tânără cu tehnică pentru înregistrarea discuţiilor. În înregistrările realizate de DGA, racketul îi spune fiicei consilierului bătut că a acţionat la comanda lui Ionuţ Dobre, fiul primarului din Mihăileşti, Mihai Dobre. Mugurel Stănescu spune în înregistrările realizate de DGA că a primit comanda de a-l agresa pe consilierul ALDE prin intermediul unui angajat de la firma de pază a fiului primarului.

Stănescu i-a mai spus fiicei victimei că Ionuţ Dobre nu poate recunoaşte că a fost cel care a dat comanda, pentru că s-ar incrimina singur, dar situaţia se va schimba „dacă-l dau eu în gât”. În discuţiile cu fiica victimei, Mugurel Stănescu se laudă că execută bătăi la comandă, taxa pentru comiterea unui omor fiind 35.000 de euro. „Dacă cineva mă vinde, după ce vin de la puşcărie îi scot ochiul…Ai înţeles? Atât am vrut să-ţi zic, să nu te gândeşti să faci ceva pe dos vreodată că…să nu te gândeşti să vorbeşti ceva pe undeva că e în dezavantajul tău”, o avertizează Stănescu pe fiica victimei. Din aceleaşi interceptări realizate de DGA  reiese că, nemulţumit de un SMS trimis de fiica victimei, Mugurel Stănescu a spus: „prin astfel de chestii poţi să mă incriminezi…eu nu sunt mafiot, dar trăiesc pe lângă mafioţi şi eu sunt executant”.

Victima şi-a retras plângerea, dar bătăuşul a ajuns la închisoare

În final, procesul în care Mugurel Stănescu a fost trimis în judecată pentru loviri şi alte violenţe s-a încheiat prin împăcarea părţilor. Stănescu nu a scăpat, însă, de dosarul deschis pentru infuelnţarea declaraţiilor, fiind condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare. Silvia Niţulescu, fiica consilierului bătut, a declarat pentru „Adevărul” că tatăl său s-a împăcat cu Stănescu, după ce bătăuşul a promis că va spune adevărul cu privire la cel care a comandat agresiunea.

„A fost de acord să scrie negru pe alb cum a ajuns să îl bată pe tatăl meu. În ultimă instanţă a spus că va spune adevărul dacă şi noi la rândul nostrul îl vom ierta. Dorinţa a fost să ajungem la capăt. Am înţeles că era foarte important ca dânsul să dea o declaraţie. După ce am avut confirmarea (n.r. că Stănescu a depus mărturie), am fost de acord să facem înţelegerea”, a declarat Silvia Niţulescu. Contactat de „Adevărul”, primarul din Mihăileşti, Mihai Dobre, a declarat că nu ştie nimic despre bătaia aplicată consilierului ALDE. Fiul edilului, Ionuţ Dobre, nu a putut fi contactat. Potrivit sentinţei prin care bătăuşul consilierului ALDE a fost condamnat la trei ani de închisoare, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale există un dosar care vizează implicarea fiului primarului din Mihăileşti în agresarea consilierului Gheorghe Marin.

Giurgiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite