FOTO Călătorie prin Valahia la 1837. Descrieri ale exploratorilor străini care au străbătut ţinutul în drumul spre Est
0
Expediţia a fost organizată în anul 1837 de un prinţ rus, Anatoli Demidov, care a călătorit prin provincii româneşti - Valahia, Moldova, Banat, Basarabia, în drum spre Crimeea. Printre cei 22 cercetători se afla un desenator francez, Auguste Raffet, care a schiţat oameni, peisaje şi locuri de pe parcursul excursiei.
Lucrarea istorică „Voyage dans la Russie méridionale et la Crimée: par la Hongrie, la Valachie et la Moldavie“ a apărut în anii 1840, la Paris. Este compusă din 4 volume şi conţine 100 litografii realizate de Auguste Raffet.
Primul volum cuprinde istoria expediţiei Demidov şi conţine cele mai bogate informaţii despre spaţiul românesc. Studiul este considerat „unul din cele mai bogate izvoare cu privire la epoca regulamentară în Principate“.
Expediţia lui Demidov este descrisă într-un proiect de anvergură al Muzeului Naţional de Istorie a României, capodopere2019.ro, care îşi propune să prezinte istoria vie a unor piese de mare importanţă din colecţiile noastre şi nu numai.
„Este un proiect de anvergură pe care Muzeul Naţional de Istorie a României doreşte să-l realizeze împreună cu colegii din celelalte muzee şi colecţii publice ale ţării, intitulat „2019 capodopere din patrimoniul României”. Am dori ca în 2019, atunci când România va exercita, pentru prima oară, preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, muzeele şi colecţiile noastre să realizeze un site, un CD-ROM şi o suită de volume, care să prezinte o parte din capodoperele patrimoniului nostru cultural, înţeles în integralitatea sa – de la cel arheologic, istoric, artistic, etnografic, până la cel legat de istoria naturală. Sperăm să adunăm laolaltă cât mai multe din capodoperele patrimoniului cultural naţional, care să reprezinte, în acelaşi timp, tot atâtea căi prin care România se prezintă în faţa Continentului şi a Lumii, în toată diversitatea şi bogăţia ei culturală“, arată specialiştii MNIR.
GALERIE FOTO CĂLĂTORIA DE LA 1837
Expediţia lui Demidov a pornit la 14 iunie 1837 din Paris. Echipa de exploratori a mers la Budapesta, apoi a călătorit pe Dunăre, la bordul vaporului „Francisc I“. La 8 iulie au ajuns la Orşova şi remarcă faptul că „traseul pe fluviu încetează a mai fi practicabil pentru vasele de mari dimensiuni, din cauza colţilor de stâncă şi a curenţilor sinuoşi şi rapizi, întocmai ca nişte cataracte care obturează şi brăzdează făgaşul Dunării“.
Istoricul Cornel-Constantin Ilie de la Muzeul Naţional de Istorie a României scrie că membrii expediţiei au continuat drumul în nişte bărci cu fundul plat şi opt vâsle, admirâd Tabula Traiana, pe care o consideră „amintire impunătoare, pe care eşti atât de mirat de a o găsi în acest deşert şi pe acest mal, care era încă atât de barbar înainte ca Traian să-şi aducă aici legiunile“.
La Orşova sunt cazaţi în „unicul şi sărăcăciosul han al acestui mic orăşel“, de unde ar fi dorit să continue călătoria pe uscat prin Mehadia, celebră pentru băile sale de ape minerale, cunoscute încă de pe vremea romanilor, însă inundarea drumului le-a zădărnicit planurile.
„În Orşova, ei vizitează un lazaret, unde găsesc un funcţionar care se recomandă a fi nimeni altul decât medicul personal al prinţului Miloş Obrenovici al Serbiei! Au plecat din Orşova cu o barcă nouă, mai mare, şi au trecând pe lângă Ada-Kaleh, <o insulă plată, aşezată în chip plăcut, acoperită cu iarbă şi vegetaţie diversă, dintre care se iveau grupuri de cocioabe, aflate într-o stare dintre cele mai triste>.
La Schela Cladovei îi aştepta vaporul cu aburi „Argo“, navă a companiei austriece de navigaţie pe Dunăre, având un căpitan italian şi echipaj format din români şi unguri. Teritoriul românesc li se pare, la prima vedere, neatractiv: <O câmpie dezolantă şi pustie, câteva bordeie de pământ bătut acoperite cu mărăcini, acesta este peisajul ce se înfăţişează călătorului, care aşteaptă la Schela plecarea navei cu aburi>“, consemnează istoricul.
La 9 iulie trec prin Cerneţi (Mehedinţiul de astăzi), unde străinii sunt frapaţi de aspectul foarte oriental al aşezării. Prăvăliile erau murdare, iar lumea stătea fără să facă nimic: bărbaţii fumau aşezaţi pe vine în faţa uşilor, iar femeile cu „fizionomia galeşă“ vorbeau încet. Ei asistă la un dans românesc „plin de caracter şi originalitate“, condus de un tânăr sergent înalt şi mândru care lovea cu băţul un muzicant frumos de la vioară cu băţul.
Sursa capodopere2019.ro
Călătorii străini au ajuns apoi, la 11 iulie, sub zidurile dărâmate ale Giurgiului. Aici au strâns cai de poştă pentru a merge spre Bucureşti. „În câmpia ce se întinde între cele două oraşe, cu sate puţine şi călători la fel de puţini, au rămas de mai multe ori împotmoliţi în noroaie. Satele le-a găsit totuşi animate de viorile ţiganilor, de dansurile ţăranilor robuşti cu feţe brunete sau de <vocea nazală a bătrânelor care psalmodiau cântece tradiţionale pe care urechi dace sau romane le vor fi auzit în vremurile lui Decebal şi Traian>“, notează istoricul Cornel Constantin Ilie.
Acesta relatează cum a decurs mai departe expediţia prin Valahia şi Moldova:
„La Bucureşti au ajuns în seara zilei de 12 iulie şi au găsit cu greutate o găzduire la „clubul boierilor locali, aflat în clădirea teatrului”. Imediat au primit vizita unui ofiţer, trimis de domnitorul Alexandru Ghica, în timp ce o gardă permanentă a fost pusă să păzească cele două căruţe. Prima vizită în Capitală a fost făcută la baia turcească; a doua zi urma să fie primiţi, pentru o oră, de domnitor. Înainte de vizită au mers prin oraş, ca să treacă în revistă „lumea bună a acestei capitale, care se plimba după modelul său obişnuit, în echipajele ei în fiecare zi”. Această plimbare nu-i face o impresie prea bună, pentru că se petrece pe „o stradă mare, plină de praf şi insecte” şi unde găseşti în fiecare seară „toată elita acestei naţiuni care îşi schimbă azi moravurile precum costumele”. În trăsuri observă doamne şi domni îmbrăcaţi după moda occidentală, alături de boieri cu barba albă şi cu calpac.
În timpul vizitei la Alexandru Ghica sunt impresionaţi de calităţile domnitorului Ţării Româneşti, un „gentilom” cu „spirit înalt” şi cu „respect şi dragoste pentru binele public”. Pe 13 iulie 1837 au sosit la Bucureşti şi ceilalţi călători, care rămăseseră la Giurgiu. Aceştia au avut timp să viziteze oraşul care „este un amestec de ruine şi construcţii noi”. În centrul urbei se află „o piaţă circulară, în centrul căreia se găseşte un turn înalt; acest loc este întregul Giurgiu: aici este locul unde sunt grupate magazinele şi cafenelele, cu grupuleţele de fumători aşezaţi în cerc în faţa uşii. Se mai văd, de asemenea, două sau trei hanuri cu o înfăţişare mincinoasă şi jalnică, unde călătorul nu găseşte altă hrană decât un şerbet şi alt pat decât o masă de biliard”.
Lângă oraş se desfăşoară un târg: „o câmpie aproape nesfârşită, de unde se ridica un nor gros de praf, era aproape toată acoperită cu corturi, barăci, căruţe şi animale. Şi în această confuzie fără seamăn, fără ordine, fără poliţie şi totodată fără zgomot, negustorii îşi întindeau mărfurile. Se vindeau acolo stofe, haine, blănuri şi alimente, totul din belşug”. Şi încă o dată remarcă jocul românesc („puteai să vezi cincizeci sau şaizeci de dansatori, în costume variate şi pitoreşti, înlănţuiţi în acelaşi cerc”). Demidov şi tovarăşii săi de drum au timp să viziteze Bucureştiul şi să facă observaţii asupra oamenilor şi locurilor.
Capitala li se înfăţişează „ca un oraş mare, ale cărui străzi ticsite de lume adăpostesc numeroase magazine, în care activitatea înlocuieşte luxul. Un întreg cartier este plin cu magazine de blănuri şi cu atelierele croitorilor. Străzile, de lăţime inegală, sunt prost aliniate şi mai ales rău pavate; unele nici măcar nu au nici un pavaj. Majoritatea caselor nu sunt decât nişte căsuţe din lemn mâncat de carii, printre care se ridică şi clădiri cu o arhitectură mai pretenţioasă”. Călătorii sunt impresionaţi de „marea varietate a costumelor şi figurilor”. Vizitează Muzeul (de Antichităţi), unde lasă un eşantion de platină siberiană, Biblioteca, „ce se compune din aproape şapte mii de volume”, şi liceul cu „elevi tineri, purtând o uniformă frumoasă”. Trec apoi pe la spitalul militar şi pe la cel din Pantelimon, care le lasă o bună impresie. Pe 15 iulie au asitat la lucrările Adunării Obşteşti; în după-amiaza aceleiaşi zile au fost invitaţi la reşedinţa domnitorului, iar seara au mers la teatru, unde au asistat la o comedie germană „foarte veselă”.
A doua zi au asistat la manevrele garnizoanei Bucureştiului, fiind invitaţi de prinţul Constantin Ghica; apoi au luat parte la un dineu dat de domnitor unde, după masă, asistă la dansurile româneşti („am fost atât de încântaţi de precizia severă şi de ansamblul de dansatori, încât domnul dori să prelungească, pentru plăcerea noastră, aceste divertismente; el dispuse, de asemenea, să fie transcrise pentru noi ariile, pline de o graţie originală şi naivă (...) care animă acest dans românesc, Hora Românească”. Seara au participat la un bal dat de marele boier Filipescu, unde găseşte o societate „efectiv agreabilă (...) unde voia bună se arată unită în mod constant cu veselia cea mai dulce”. „Era acolo o veritabilă emblemă a situaţiei acestei ţări, care a adoptat de îndată plăcerile şi manierele libere ale Occidentului. În zadar roba severă a boierilor încerca să se opună la această invazie de mode şi frivolităţi moderne”.
Conform lui Demidov, Bucureştiul avea peste 60.000 de locuitori, peste 10.000 de case, 26 de mănăstiri, 95 de biserici, trei tipografii, două spitale, două jurnale; oraşul era împărţit în cinci arondismente – galben, roşu, albastru, verde, negru. Hrana obişnuită a poporului este mămăliga („terci din făină de porumb sau mei, un fel de polenta”), iar băutura „principală” este ţuica de prune.
Sursa capodopere2019.ro
Au plecat din Bucureşti pe 17 iulie, iar pentru restul călătoriei prin Valahia au beneficiat de sprijinul domnitorului Alexandru Ghica, care a trimis înainte ştafete pentru „a ne asigura un serviciu ireproşabil”. Trec cu bacul râul Ialomiţa, apoi sunt surpinşi de o furtună în câmpia care devine „o mlaştină profundă”. Au reuşit cu greu să treacă Buzăul, învolburat de viitură, însă Râmnicul nu l-au mai putut traversa şi au petrecut o noapte în trăsuri şi în bordeiul unui ţăran „care n-a avut altceva să ne ofere decât nişte paie, pe care până şi un cal dintr-o rasă mai modestă le-ar fi refuzar ca culcuş”. Pe 18 iulie au ajuns la Râmnic, unde fac un popas la casa „construită după moda italiană” a boierului Niculescu, apoi continuă călătoria spre Focşani, unde sunt întâmpinaţi de Gheorghe Razu, „preşedintele districtului”.
În Moldova, convoiul este însoţit de o grupă de jandarmi, în timpul călătoriei de o „monotonie apăsătoare”. Rămân peste noapte la Bârlad şi pe 19 iulie continuă călătoria într-o ţară „incomparabil mai frumoasă decât acea parte din Ţara Românească pe care am văzut-o în trecere”. Ajunşi la Iaşi, trag la hotelul „St. Petersburg unde ne aşteptau toate semnele unei politeţi dintre cele mai prevenitoare”. Lucrurile nu au stat chiar aşa, pentru că hotelul, deşi somptuos pe dinafară, nu oferea confortul dorit de nişte călători obosiţi. Pe 19 iulie, Demidov a fost primit de domnitorul Mihail Sturdza, la care a observat „o remarcabilă elocvenţă (...) dovada unei instrucţiuni deosebite”.
Iaşiul este un oraş care „oferă o privelişte satisfăcătoare: construcţiile moderne se recomandă printr-un gust şi o curăţenie exterioară care lipsesc complet vechilor edificii. Unele străzi sunt spaţioase şi lungi, iar în câteva cartiere vechiul planşeu de lemn, incomod şi costisitor, care acoperea odinioară căile publice, a fost înlocuit cu un pavaj (...) Strada principală a oraşului este populată de un întreg neam de negustori, zarafi, curteni, intermediari de afaceri de orice gen, toţi israeliţi...”. Oraşul are câteva biserici „remarcabile”, între care se evidenţiază Trei Ierarhi. Boierimea moldoveană acordă atenţia cuvenită instrucţiunii, iar „colegiul frecventat de tinerii din familile bune ia, pe zi ce trece, o nouă amploare”.
Pe 24 iulie expediţia a ajuns în vama Sculeni, unde călătorii au rămas câteva zile, în carantină. Pe 4 august sunt la Chişinău, de unde îşi vor continua călătoria spre Crimeea. Este de apreciat la Demidov atitudinea echilibrată şi corectă faţă de români (printre altele, el recunoaşte originea daco-romană a acestora). După cum spunea Nicolae Iorga, Demidov ne-a lăsat <unul din cele mai bogate izvoare cu privire la epoca regulamentară în Principate>“.
Despre Anatoli Demidov (1812-1870), istoricii arată că făcea parte dintr-o familie rusească bogată, care a făcut avere de pe urma exploatărilor miniere din Urali şi Siberia. Tatăl său, Nicolai Nikitici Demidov, a fost ambasador la Paris şi, după moartea acestuia, în 1828, Anatoli s-a stabilit în străinătate, venind foarte rar în patria natală. A deţinut şi titlul nobiliar de conte de San Donato, în urma cumpărării principatului cu acelaşi nume de la ducele Toscanei. A cheltuit foarte mulţi bani cu acţiuni de binefacere şi pentru sprijinirea culturii ruse. Cu toate acestea, nu s-a bucurat de aprecierea ţarului Nicolae I, căruia i-a dedicat volumele publicate în urma expediţiei din 1837. În anul 1842 a fost ales membru al Academiei Regele de Ştiinţe a Suediei. A fost căsătorit cu prinţesa Mathilda, fiica lui Jerome Bonaparte, frate mai mic al lui Napoleon şi rege al Westfaliei între 1807-1813.
Artistul francez Auguste Raffet (1804-1860), Denise Auguste Marie Raffet pe numele complet, s-a născut pe 1 martie 1804 la Paris. Tatăl său, Claude-Marie, a luptat în armata lui Napoleon I şi, după ce a părăsit armata, s-a ocupat cu comerţul înainte de a deveni funcţionar poştal. În anul 1813 a fost asasinat în pădurea Bois de Boulogne. Perioada care a urmat a fost grea pentru micul Auguste, nevoit să abandoneze studiile din cauza lipsurilor financiare. A lucrat ca cioplitor în lemn pentru a se întreţine; cu banii câştigaţi a plătit cursuri de desen, remarcându-se prin marele său talent şi specializându-se în decorarea porţelanului.
În anul 1824, Auguste a fost admis la Şcoala de Arte Frumoase din Elveţia, iar anul următor îi apare primul album de desene cuprinzând, în principal, figuri de militari. A lucrat apoi în atelierul maestrului Charlet, de la Moussy-le-Vieux, unde învaţă arta litografiei; se mută apoi în atelierul maestrului Gros, unde realizează o serie de litografii cu subiecte din Antichitate. Începe să fie din ce în ce mai solicitat, desenele sale ilustrând cărţile lui Walter Scott, Thiers sau Chateaubriand.
„În anul 1837 l-a însoţit pe prinţul Anatoli Demidov în călătoria de cercetare ştiinţifică organizată de acesta în Ungaria, Ţărie Române şi Crimeea. De prinţul rus avea să-l lege o frumoasă prietenie, care va dura până la sfârşitul vieţii artistului. Raffet avea să participe şi la expediţia organizată de Demidov în Spania, în 1847. În afara litografiilor publicate în albumul Demidov, Raffet a mai lăsat o mulţime de desene, precum şi nişte jurnale, publicate postum, în care se regăsesc informaţii referitoare la spaţiul românesc. A murit la Genova, pe 16 februarie 1860; a fost înmormântat la Paris, în cimitirul Montparnasse“, mai este specificat în proiect.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
