Judeţul Giurgiu are un nou subprefect în persoana fostului şef de la SAPARD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul subprefect, Laurenţiu Dumitru, a depus jurământul în faţa prefectului Robert Cristoi şi a secretarului de stat Mihai Capră
Noul subprefect, Laurenţiu Dumitru, a depus jurământul în faţa prefectului Robert Cristoi şi a secretarului de stat Mihai Capră

După expirarea delegaţiei lui Daniel Alexandru Fiţa, cel care, în ultimii ani, a deţinut funcţia de subprefect al judeţului Giurgiu, pe acelaşi post, tot temporar, a fost numit Laurenţiu Dumitru.

Instalarea noului subprefect a avut loc astăzi, în prezenţa secretarilor de stat Mihai Capră şi Marin Anton, a senatorilor Cezar Măgureanu şi Vasile Mustăţea, precum şi a mai multor directori de deconcentrate din judeţul nostru.

Prefectul judeţului, Robert Cristoi, declara, la investirea noului său subaltern:

„Daniel Fiţa şi-a făcut cu cinste datoria, şi nu mă îndoiesc de faptul că şi dumneavoastră, domnule Dumitru, veţi face acelaşi lucru, mai cu seamă că aveţi experienţă de conducere, şi de absorbţie a fondurilor europene. Avem nevoie de asemenea oameni”, a mai precizat Robert Cristoi.

Laurenţiu Dumitru s-a născut la Adunaţii Copăceni, pe 2 mai 1975, este căsătorit şi are un copil. A absolvit Facultatea de Agricultură (promoţia 2000) şi Facultatea de Management, Dezvoltare Rurală şi Inginerie Economică în Agricultură (promoţia 2001) din cadrul Universităţii Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. Are mai multe mastere în agricultură, fiind şi doctorand al Facultăţii de Horticultură.

După terminarea facultăţii, a colaborat cu fostul secretar de stat Aurel Pană, la Ministerul Agriculturii, a lucrat ca cercetător la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Economie Agricolă din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole, şi pentru o perioadă a fost şeful SAPARD.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite