Un preot, implicat într-un accident rutier soldat cu moartea unui motociclist, a fost suspendat din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Superiorii preotului au anunţatcă preotul este suspendat din funcţie pe toată durata anchetei, iar la finalizarea cercetărilor vor lua o decizie.

Episcopia Giurgiului a anunţat că preotul Constantin Mihail Balaban, slujitor la biserica din localitatea Meletie, este suspendat din funcţie pe toată durata cercetărilor pe care organele de anchetă le vor face în cazul accidentului rutier în care a fost implicat.

Decizia luată de conducerea bisericii este bazată pe prevederile canonice şi ale art. 63, alin. (2) din Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, urmând ca după finalizarea anchetei, să fie luate măsurile ce se impun.

„Episcopia Giurgiului a luat cunoştinţă cu adâncă mâhnire şi multă durere de tragicul accident rutier provocat în seara zilei de 6 octombrie, pe raza comunei Băneasa din judeţul Giurgiu, de preotul Constantin Mihail Balaban de la Parohia Meletie, soldat cu decesul unui tânăr conducător al unei motociclete”, se arată într-un comunicat.

Instituţia bisericească a precizat că toţi slujitorii Bisericii, atunci când se află la volanul unui autoturism, ca orice cetăţean, trebuie să se supună rigorilor legislaţiei rutiere şi să suporte consecinţele în cazul nerespectării acesteia.

Accidentul rutier în care a fost implicat preotul s-a produs sâmbătă seara, în jurul oreli17.00, pe DN 41, în comuna Băneasa.

Conform IPJ Giurgiu, „un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce îşi conducea autoturismul, nu a acordat prioritate unui motociclist care se angajase, regulamentar, în efectuarea unui viraj la stânga. Din accident a rezultat decesul motociclistului, un tânăr în vârstă de 26 de ani din comuna Băneasa. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest iar rezultatul a fost zero.”


Pe aceeaşi temă:

Preotul care a îndrăznit să-i scrie lui Stalin: „Noi, românii, te urâm şi pe tine, şi pe toţi comuniştii tăi“

Comana, mănăstirea zidită de Vlad Ţepeş pe o insulă. Ce tezaure istorice extrem de valoroase se găsesc între zidurile clădirii care a fost martora a secole de istorie




 

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite