Zi de foc pentru pompierii de la ISU Giurgiu: militarii au intervenit pentru stingerea a nouă incendii de vegetaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu (ISU) au avut o zi de foc. Nu mai puţin de 9 incendii de vegetaţie uscată au izbucnit în judeţ. În acest context, cei de la ISU fac câteva recomandări celor care doresc să ardă vegetaţie uscată şi mirişte.

În ultima perioadă, ISU Giurgiu intervine zilnic pentru stingerea incendiilor provocate de persoane care ard miriştea, vegetaţia uscată şi resturile vegetale. 

Numai astăzi, pompierii au intervenit în 10 locuri unde câmpul ardea putând pune în pericol siguranţa oamenilor sau a căilor de comunicaţie.

Un prim incendiu de vegetaţie uscată a fost semnalat la ISU Giurgiu în localitatea Dobreni, acolo intervenind de urgenţă cei de la Garda Colibaşi.  A urmat incendiul din localitatea Mogoşeşti, comuna Adunaţi Copăceni.

Şirul de telefoane la serviciul de urgenţă 112 a continuat cu semnalarea de incendii de vegetaţie în localităţile Bacu, Gratia, Ogrezeni, Ghimpaţi, Bolintin Deal, Mihăileşti şi Popeşti.

Pentru prevenirea unor astfel de incendii necontrolate, reprezentanţii ISU fac câteva recomandări:

-    arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul; acesta se solicită de la primăria de domiciliu, emiterea lui se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens
-    se interzice realizarea arderilor de vegetaţie uscată, resturi vegetale sau mirişti în următoarele situaţii: în perioadele de caniculă şi secetă prelungită; condiţii meteorologice de vânt; la lăsarea serii.

Potrivit Hotărârii de Guvern numărul 537/2007 ”arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei”.

În condiţiile în care se obţin aprobările cerute de legislaţia în vigoare, arderea vegetaţiei se va face în următoarele condiţii:
-    condiţii meteorologice fără vânt;
-    parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
-    izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
-    desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
-    asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
-    asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
-    asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

Imagine indisponibilă

Pe aceeaşi temă:

Incendiu pe calea ferată, la Piatra-Olt. Au ars zeci de traverse şi s-a aprins vegetaţia uscată din zonă


Arde România. Temperaturile de foc au aprins ţara: valul de căldură a adus incendii devastatoare în doar 24 de ore

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite