Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Întâlnire nedorită pentru un cioban din Hunedoara. A fost atacat de un urs care dădea târcoale stânii

0
22 Oct 2020 17:11:41
Autor: Daniel Guţă
ARHIVĂ.
ARHIVĂ.

Un ajutor de cioban a trecut prin momente cumplite, joi dimineaţă, după ce, în timp ce păştea oile, în cale i-a ieşit un urs.

Un angajat la o stână din Mărtineşti, judeţul Hunedoara, a sunat, joi dimineaţă, la 112, pentru a anunţa, că în cursul nopţii trecute, un urs a atacat stâna aflată la circa patru kilometri de sat, şi a rănit un ajutor de cioban.

„Victima în vârstă de 62 de ani, a fost preluată de un echipaj medical şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Avea o plagă în zona feţei.

Jandarmii au fost chemaţi şi ei în ajutor, însă între timp animalul sălbatic se întorsese în pădure. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, colegii ciobanului rănit au sunat la 112 şi au  anunţat că un bărbatul a fost atacat de un urs şi că îl vor coborî de pe dealul de unde se afla cu turma de oi, pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Ciobanul rănit a fost transportat până la drumul de acces, de unde a fost preluat de o ambulanţă SMURD. Jandarmii au găsit în zona unde s-a petrecut incidentul o oaie sfâşiată şi una rănită. 

„Cel mai probabil, ciobanul rănit a vrut să salveze oile şi a fost atacat. Le recomandăm ciobanilor să aibă câini la ei, care îi pot apăra de animale sălbatice. Şi, în cazul în care le este atacată turma de un urs, să-l lase să-şi ia prada, deoarece legea le dă dreptul să-şi recupereze paguba de la autorităţile locale”, a informat Nicoale Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Şofer despăgubit cu o sumă importantă după ce a spulberat un mistreţ. Animalul a sărit în faţa maşinii

VIDEO „Regele pădurilor” din Parcul Naţional Retezat, în imagini inedite din sălbăticie

Fake-news viral despre câinii fără stăpân. ONG-urile pentru animale acuză „lagărul morţii“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările