Şcoala de tortură a făcut prima victimă: directoarea a fost alungată, iar angajaţii sunt cercetaţi, după scandalul copiilor schingiuiţi în camera ororilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adriana Coza (stânga)  nu mai este directoare a şcolii, după plângerile părinţilor.Claudia Obârşan (dreapta) susţine că fiul ei a fost schingiuit în camera de tortură a şcolii.
Adriana Coza (stânga)  nu mai este directoare a şcolii, după plângerile părinţilor.Claudia Obârşan (dreapta) susţine că fiul ei a fost schingiuit în camera de tortură a şcolii.

Adriana Coza, directoarea şcolii din Vaţa de Jos, unde ar fi existat o cameră de tortură unde elevii erau agresaţi, a fost înlocuită. Angajaţii unităţii şcolare vor fi cercetaţi disciplinar, iar elevii vor fi consiliaţi pentru a depăşi eventualele traume suferite.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara a tras primele concluzii după scandalul din unitatea şcolară, la aproape o lună de la data la care Claudia Obârşan, mama unui elev de 12 ani de la Şcoala Gimnazială din Vaţa de Jos, a reclamat că fiul ei a fost bătut de dascăli şi că în şcoală o încăpere unde copiii erau agresaţi purta numele de „camera de tortură”.

„Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara a fost sesizat prin petiţia depusă (n.r. în 3 martie 2016) de părintele unui elev de la Şcoala Gimnazială Vaţa de Jos, asupra unor aspecte vizând deficienţe în organizarea şi desfăşurarea procesului instructiv educativ, fiind invocate şi acte de violenţă verbală şi fizică asupra elevilor. Inspectorul Şcolar General a numit o comisie de verificare a tuturor aspectelor cuprinse în petiţie. Comisia s-a deplasat la sediul unităţii de învăţământ şi a derulat multiple demersuri evaluativ investigative, punctual pentru fiecare aspect sesizat. Au fost aplicate chestionare elevilor, părinţilor  şi cadrelor didactice. Interpretarea chestionarelor s-a realizat de către consilieri şcolari, specialişti ai Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Hunedoara. Membrii comisiei au verificat documentele manageriale şi şcolare efectuând şi activităţi de inspecţie la clasă. Au fost solicitate note de relaţii scrise atât directorului şcolii, cât şi celorlalţi salariaţi asupra cărora s-au îndreptat verificările. În baza dovezilor existente, comisia de verificare a elaborat un raport, care a fost avizat în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, în şedinţa din data de 30 martie 2016”, a informat inspectorul şcolar general Maria Ştefănie, într-un comunicat.

Neregulile care au dus la înlocuirea directoarei
Neregulile constatate de comisia de verificare au fost: management ineficient, nerespectarea strictă a procedurii referitoare la accesul în unitatea şcolară, suspiciunea unor violenţe verbale şi fizice exercitate asupra elevilor de către unii salariaţi. „Menţionăm faptul că membrii comisiei de verificare a aspectelor semnalate nu au identificat o încăpere destinată aplicării de pedepse elevilor”, a informat reprezentanta IŞJ Hunedoara.

Directoarea Adriana Coza a fost înlocuită, iar angajaţii şcolii vor fi cercetaţi disciplinar. Adriana Coza a declarat, la rândul ei, că şi-a depus demisia. Elevii dascălii şi părinţii vor fi consiliaţi de  specialişti din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Hunedoara. Între timp, alţi localnici din Vaţa de Jos au reclamat că elevii au fost agresaţi în şcoală, chiar în „camera de tortură”, a cărei existenţă a fost negată de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara.

Şcoala de tortură
Şcoala din Vaţa de Jos a devenit celebră în ultimele zile datorită unui scandal imens provocat de existenţa unei presupuse „cameră de tortură”, nume dat  locului unde câţiva elevi ar fi fost pedepsiţi şi umiliţi de dascăli. Copiii le-au povestit părinţilor cele suferite, iar unii dintre aceştia au depus plângeri împotriva reprezentanţilor unităţii şcolare. Scandalul din şcoala de la Vaţa de Jos s-a petrecut după ce, în urmă cu câteva zile, Claudia Obârşan, mama unui copil de 12 ani, a depus mai multe plângeri, în care a reclamat autorităţilor că fiul ei a fost maltratat în repetate rânduri la şcoală. Potrivit afirmaţiilor femeii, elevul de clasa a patra ar fi fost bătut în „camera de tortură”, dar nu a fost singurul copil agresat, susţinea  femeia. „Băiatul meu a fost jignit, ameninţat şi maltratat fizic de şoferul microbuzului. Într-una din zile, acest şofer l-a prins de gât pe copil şi l-a trântit în scaun, înjurându-l. Directoarea unităţii de învăţământ îi bate pe elevi, le dă cu pumnii în cap, îi înjură, i-a ameninţat şi umilit în timpul orelor de curs”, a declarat Claudia Obârşan. Femeia îl acuză şi pe fiul directoarei de comportament similar. Adriana Coza, directoarea şcolii, a negat toate acuzaţiile aduse atât ei cât fiului său, care este dascăl de matematică. „La mine în unitate nu a venit nimeni să îmi spună că s-a întâmplat ceva, nu a venit nimeni să reclame ceva, nu a venit nimeni să înregistreze vreo sesizare, nu ştiu de nicio sesizare”, afirma Adriana Coza. O anchetă penală este derulată, în acest caz, de căter Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

Tânăra care şi-a ucis copila abia născută, aruncând-o în apele Jiului, a cerut să fie lăsată în libertate

Andreea Papp, tânăra acuzată că şi-a ucis copilul nou născut şi l-a aruncat în apele Jiului a fost înfăţişată instanţei Tribunalului Hunedoara, care a decis prelungirea măsurii arestului preventiv.

O fetiţă de şase ani a fost găsită înecată într-un canal. Copila se află între viaţă şi moarte, în timp ce părinţii ei erau în stare avansată de ebrietate

O copilă de şase ani a ajuns în stare critică la spital, după ce s-ar fi prăbuşit într-un canal de drenaj din zona lacului de acumulare de la marginea Haţegului. A fost scoasă din apă de un trecător şi transportată la spital, de unde va fi adusă cu un elicopter la clinica din Târgu Mureş.

Caz revoltător în Petroşani: o tânără de 20 de ani, însărcinată, a fost abandonată de tatăl său într-o maşină răsturnată

Un bărbat din Petroşani s-a răsturnat cu maşina pe care o conducea fără a avea permis auto. În urma accidentului, a fugit de la locul faptei, lăsându-şi fiica de 20 de ani încarcerată în maşină. Tânăra rănită este şi însărcinată.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite