Şofer băut şi fără permis auto, urmărit de poliţişti în Deva. A fost oprit de două ori în aceeaşi noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Ilustrativă. IPJ Hunedoara.
Foto: Ilustrativă. IPJ Hunedoara.

Un bărbat de 64 de ani a urcat băut la volanul unei maşini şi a condus fără a avea permis auto. Poliţiştii l-au urmărit pe străzile Devei.

Un bărbat de 64 de ani, din Deva, a încercat să scape de echipajul de Poliţie aflat pe urmele lui, după ce nu a oprit maşina la semnalele acestuia.

„Sâmbătă, în jurul orei 03:15, poliţiştii au  observat un autoturism care a ieşit dintr-o parcare de pe bulevardul 22 Decembrie, din Deva. Având în vedere restricţiile de circulaţie pe timp de noapte impuse prin Legea 55/2020, poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, folosind semnalele acustice şi luminoase, însă conducătorul autoturismului a mărit viteza de deplasare. Continuând urmărirea maşinii, poliţiştii au reuşit oprirea acesteia pe Aleea Romanilor, stabilind că bărbatul aflat la volan de 64 ani mai fusese oprit de poliţişti în trafic, în aceeaşi noapte, în jurul orei 01:00”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Şoferul a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului dar şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, întrucât tot la data de 16.01.2021, deoarece se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice”, a informat reprezentantul IPJ Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Infernul copiilor abandonaţi, descoperit de americani în era post-Ceauşescu: „E un lagăr al morţii” VIDEO

Locul tainic de pe ţărmul Lacului Cinciş. Panorama barajului construit în timp record în anii ´60 VIDEO

Ce a păţit o prostituată la întâlnirea cu un elev de 16 ani. Clipe de groază în spatele unei benzinării

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite