Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Şoseaua de vis din Ţinutul Pădurenilor urcă abrupt spre satul unde mai locuiesc doar trei familii VIDEO

0
25 May 2021 23:52:00
Autor: Daniel Guţă
Drumul spre Goleş. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Drumul spre Goleş. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Noua şosea spre satul Goleş, din Ţinutul Pădurenilor, a fost finalizată. Drumul abrupt şi sinuos scoate din izolare o aşezare cu câţiva localnici.

Trei familii mai locuiesc în satul Goleş (comuna Topliţa), unul dintre cele mai izolate din Ţinutul Pădurenilor, însă oamenii se pot bucura de o şosea nouă, a cărei construcţie a fost finalizată recent.

GALERIE FOTO CU ŞOSEAUA SPRE GOLEŞ

Locuri pline de secrete pe Lacul Cinciş: Casa Albă a lui Ceauşescu, barajul uriaş şi bisericile de sub ape VIDEO

Drumul spre Retezat, printre cele mai riscante din România. Ziua în care furia naturii a ucis 14 oameni VIDEO

Drumul (DC 109) de trei kilometri, care urcă abrupt şi sinuos de la marginea comunei Topliţa, prin pădure, până la aşezarea de pe creste, a fost construit în doi ani, după o investiţie de circa 2,65 de milioane de lei finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.



Călătoria pe noua şosea plină de serpentine, care străbate versantul acoperit de o pădure deasă, oferă senzaţii tari oaspeţilor zonei. Pentru cei mai puţin de zece localnici din Goleş şi cătunul învecinat Mladin, drumul a reprezentat o necesitate.

„Iarna era foarte dificil să străbatem vechiul drum de pământ, pentru a lua alimente din Topliţa sau pentru diverse alte probleme. Eram rupţi de restul lumii”, spune Simion Babeş, un vârstnic din Goleş.

Puţinii localnici ai cătunului care aparţine comunei Topliţa îşi doresc însă ca în zonă să fie şi apă curentă. În prezent, ei se alimentează de la un izvor aflat într-o vale.

Drumul nou aduce chiar şi turişti în satul din Ţinutul Pădurenilor, care oferă o privelişte impresionantă. De aici, pot fi admiraţi munţii Poiana Ruscă şi întinderile lor de pădure, care înconjoară câteva sate arhaice şi Masivul Retezat.


Drumul spre Goleş. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

În Goleş, până înainte de Al Doilea Război Mondial, locuiau peste 150 de oameni. Localnicii creşteau animale, aveau turme de oi şi munceau pământul. Exista şi o şcoală, în curtea căreia aveau loc nedeile la care participau tineri din satele învecinate ale pădurenilor. Acum, aşezarea se mai animă rar, în vacanţele de vară.


Retezatul văzut din Goleş. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Vă recomandăm să citiţi şi:

Satele arhaice din Ţinutul Pădurenilor, redescoperite de turişti odată cu noile lor şosele VIDEO

Alun, satul de marmură pustiu. Secretele oazei de linişte din Ţinutul Pădurenilor VIDEO

Paznicul” viaductului neclintit de pe calea ferată dispărută a Hunedoarei, cu o istorie de 120 de ani VIDEO

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările