Accident grav de muncă în Simeria: un muncitor a fost strivit de o placă de marmură prăbuşită dintr-un camion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un muncitor a fost transportat în stare gravă la spital, după ce o placă de marmură căzută dintr-un camion, s-a prăbuşit peste el. Ulterior, bărbatul a decedat.

UPDATE: Victima a decedat la spital, a informat Sorin Istrate, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, pentru adevarul.ro.

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a suferit un accident grav de muncă, luni dimineaţa, în zona societăţii comerciale pentru care lucra, din Simeria.

Mai multe plăci de marmură au căzut dintr-un camion, în timp ce erau descărcate, după ce maşina a intrat în balans, iar una dintre plăci s-a prăbuşit peste muncitor.

„În urma accidentului, victima a fost preluată de echipajul cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Deva, stabilizat la faţa locului împreună cu SMURD Simeria şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Deva. Bărbatul era conştient, cooperant, cu multiple traumatisme şi leziuni la nivelul capului şi membrelor inferioare. A fost”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtător de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Clipe cumplite pentru şoferul unui autotren. Tânărul s-a băgat sub maşină pentru a o repara, iar cricul a cedat

Deva trece la transport public ecologic: 24 de autobuze şi microbuze electrice vor fi achiziţionate pe fonduri europene

Un cerb carpatin imens a fost ucis cu cruzime de trei localnici, după ce şi-a prins piciorul într-un gard

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite