Accident rutier în Hunedoara. Impact violent între o motocicletă şi maşina unui taximetrist FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Călin Corpaciu.
FOTO: Călin Corpaciu.

Un motociclist şi un taximetrist au fost implicaţi într-un accident rutier petrecut vineri, pe Strada Mihai Viteazul, din municipiul Hunedoara.

Un motociclist şi un taximetrist au fost implicaţi într-un accident rutier petrecut vineri, pe Strada Mihai Viteazul, din municipiul Hunedoara.

GALERIE FOTO

Un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara a ajuns la locul accidentului, pentru a acorda îngriji medicale motociclistului.

Patru adolescenţi teribilişti au vrut să terorizeze un cartier: cursă cu pistolul la vedere, oprită de Poliţie

Haos în intersecţia din Sântuhalm, în primele zile de lucrări la noul giratoriu de la intrarea în Deva VIDEO

La faţa locului au ajuns şi reprezentanţii Poliţiei, care efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

„În urmă cu puţîn timp, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazul, din localitate, a pătruns în bulevardul 1 Decembrie fără acorda prioritate de trecere motocicletei conduse de un tânăr de 29 de ani, din Hunedoara. În urma impactului a rezultat rănirea motociclistului. În cauză a fost întocmit dosar penal”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.


Foto: Călin Corpaciu

accident in hunedoara foto calin corpaciu


Foto: Călin Corpaciu

accident in hunedoara foto calin corpaciu

Mai puteţi citi şi:

Cursă nebună în Hunedoara: un şofer a „zburat” cu maşina după impactul brutal cu bordura VIDEO

Scene demne de filmele poliţiste pe un bulevard din Hunedoara. Încătuşaţi sub privirile a zeci de oameni VIDEO

Monstrul din parc. Scene de o violenţă extremă la locul de joacă. Doi copilaşi, agresaţi cu sălbăticie VIDEO

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite