Alexandra Marcu a fost premianta hunedorenilor. Gestul care a impresionat-o pe tânăra alpinistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Marcu a fost premiată. FOTO: Gabriel Dobrutchi
Alexandra Marcu a fost premiată. FOTO: Gabriel Dobrutchi

Alexandra Marcu, eleva de 16 ani care a cucerit cei mai înalţi vulcani de pe patru continente, a fost răsplătită, simbolic, de comunitatea din care face parte.

Alexandra Marcu a primit un semn de recunoştinţă din partea hunedorenilor pentru curajul său de a cuceri cei mai înalţi vulcani din lume. Adolescenta din Deva a fost astăzi prima „premiantă fără premii”.

Ea a fost aleasă de iniţiatorii acţiunii civice, care doresc să îi răsplătească simbolic pe hunedorenii care fac lucruri minunate, însă de cele mai multe ori sunt uitaţi de autorităţi. Alexandra a fost aşteptată în această dimineaţă de hunedoreni, în faţa statuii regelui Decebal, din centrul Devei, şi a primit diploma premiantului fără premii, semnată de toţi prezenţi.
Cu o seară în urmă, tânăra şi-a lansat şi prima carte, în care povesteşte expediţiile pe patru dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii, unde Alexandra a dus drapelul naţional.

Gestul care a impresionat-o pe Alexandra
„Dragi prieteni, vreau să împărtăşesc cu voi un gest ce m-a impresionat enorm! Astăzi am fost invitată de către domnul Dan Terteci la o premiere în faţa statuii regelui Decebal din Deva. Am primit o diplomă extraordinară, invitaţia domnilor m-a bucurat tare mult, dar am fost total impresionată de gestul unui domn, în orfelinat de mic copil, un om al străzii, presupun, dar cu un suflet mare! Când a vazut că e mare adunare în centru, a început să întrebe lumea ce se întâmplă, iar apoi, dupa ce am facut cunoştinţă, a dispărut ca prin minune şi a reapărut cu două flori superbe cumpărate din banii de pâine de la florăria de peste drum. Am rămas total uimită. Acel om işi cheltuise banii de pâine, ca sa îmi ofere mie, unui necunoscut, două flori superbe. Mulţumesc, omule cu suflet bun!”, a transmis Alexandra.

Alexandra Marcu a cucerit patru dintre cei mai înalţi şapte vulcani şi ai lumii – Uhuru din Kilimanjaro, Pico de Orizaba din Mexic, Kazbek din Georgia şi Damavand din Iran. Tânăra se pregăteşte deja pentru o nouă expediţie, programată pentru luna noiembrie a acestui an, pe muntele Giluwe (4.367 de metri), din Papua Noua Guinee, cel mai înalt vulcan din Australia şi Oceania.
 

Vă recomandăm şi:

O tânără de 16 ani „îmblânzeşte“ vulcanii: Alexandra Marcu a cucerit cei mai înalţi munţi de pe patru continente

Alpinista Alexandra Marcu s-a întors la sfârşitul lunii iulie dintr-o expediţie în Iran, unde a cucerit vulcanul Damavand (5.671 de metri), alături de tatăl ei. În ultimii doi ani, tânăra a mai urcat pe trei astfel de munţi.

Tânăra alpinistă Alexandra Marcu a cucerit Pico de Orizaba. Acum "a pus ochii" pe vulcanul Damavand din Iran

La numai 14 ani, alpinista Alexandra Marcu din Deva a reuşit să devină cel mai tânăr european care a atins vârful vulcanului Pico de Orizaba din Mexic (5.636 m).  Însoţită de tatăl ei, Dan Marcu, tânăra alpinistă a pus piciorul în vârful muntelui în data de 12 decembrie.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite