Alte cinci cazuri de gripă nouă printre hunedoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci noi cazuri de infectare cu virusul AH1N1 au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Hunedoara. Două şcoli au fost închise.

Şcoala Generală cu clasele I-VIII din comuna Boşorod a fost închisă, astăzi, după ce o fetiţă de opt ani a fost diagnosticată cu gripă nouă. Cel mai probabil, copila a contactat virusul de la tatăl său, întors recent din Germania, cu toate că acesta nu prezintă simptome. Întrucât fetiţa are trei fraţi, toţi elevi, s-a decis suspendarea cursurilor la unitatea şcolară din localitate. În plus, medicul şcolar a consultat, de ieri până în prezent, peste 20 de copii cu simptome de gripă, aceştia fiind izolaţi la domiciliu.

Încă doi elevi


Exceptând acest caz, la nivelul judeţului Hunedoara au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, alte patru cazuri. Este vorba despre o fată de 1 4 ani, din municipiul Vulcan, izolată la domiciliu încă de zilele trecute, când a prezentat primele simptome de gripă. ,,Şcoala unde minora învaţă nu a fost închisă, pentru că eleva nu a fost la cursuri în ultima perioadă. Preventiv, medicul şcolar supraveghează atent toţii elevii”, a adăugat Cecilia Birău. Un alt copil infectat cu virusul AH1N1 este fratele elevului de 17 ani de la Grupul Şcolar ,,Grigore Moisil” din Deva, ale cărui analize au fost confirmate săptămâna trecută.  Băiatul de patru ani, din localitatea Tătărăşti, este izolat la domiciliu, iar starea sa este stabilă.

A crezut că este doar o infecţie respiratorie

Simultan, o femeie de 34 de ani din Deva se află internată la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Iniţial, aceasta a fost internată cu infecţie respiratorie acută şi nu poate preciza contextul epidemiologic în care a contactat virusul AH1N1.

Altă şcoală închisă

Cel de-al patrulea caz de gripă nouă la nivelul judeţului, în ultimele 24 de ore, se înregistrează la Colegiul Naţional Sportiv ,,Cetate” din reşedinţa de judeţ.  Aici, cursurile au fost, de asemenea, suspendate în cursul zilei de azi.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite