Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia decid, marţi, soarta Arabelei Şaran, tânăra asistentă medicală din Petroşani acuzată de comiterea unei crime odioase. Femeia în vârstă de 30 de ani a contestat decizia Tribunalului Hunedoara, prin care a fost trimisă în arest preventiv, după ce în noaptea Anului Nou şi-a ucis pruncul pe care l-a născut în baia locuinţei sale.
Magistraţii Tribunalului Hunedoara au emis pe numele tinerei un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile pentru omor calificat. Iniţial, ea a fost cercetată pentru uciderea nou-născutului, însă Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a decis schimbarea încadrării juridice a faptei.
„În noaptea de 31 decembrie 2015 – 1 ianuarie 2016, după ascunderea stării de graviditate faţă de orice persoană şi crearea condiţiilor derulării naşterii fără prezenţa altor persoane, inculpata a născut în baia locuinţei, la termen, un copil viu pe care l-a introdus într-o pungă de plastic, l-a înfăşurat cu aceasta şi l-a transportat la ghena de gunoi situată în faţa blocului unde l-a abandonat la o temperatură de circa minus 15 grade Celsius. Copilul a fost găsit în ghena de gunoi ca urmare a unei sesizări prin serviciul 112 în data de 01.01.2016 orele 11:43. Inculpata şi-a continuat cursul normal al vieţii prezentându-se la serviciu în data de 04 ianuarie 2016 unde şi-a îndeplinit atribuţiile obişnuite”, a precizat procurorul şef Mirela Negruţiu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Conform concluziilor preliminare întocmite de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, decesul copilului a intervenit imediat, moartea acestuia a fost violentă şi a fost provocată de insuficienţă cardio-respiratorie acută consecutivă hipotermiei.
Vă recomandăm şi:
Arabela Şaran (30 de ani) a fost trimisă în faţa magistraţilor Tribunalului Hunedoara, cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat. Anchetatorii au stabilit faptul că femeia, asistentă medicală, şi-a ascuns starea de graviditate de apropiaţii săi şi a ucis cu sânge rece copilul pe care îl născuse în noaptea Anului Nou.
Cei trei copii cu vârste între un an şi 10 ani, care au murit în urma incendiului ce le-a cuprins apartamentul, în timp ce mama acestora îi încuiase în locuinţă şi ieşise la cumpărături, au fost înmormântaţi astăzi în Uricani. Femeia a venit, din spital, să îşi conducă pruncii pe ultimul drum, însă la groapă a fost aproape linşată de rude.
Tragedie în Uricani: trei copii cu vârste între un an şi zece ani au murit în urma unui incendiu care a cuprins, luni dimineaţa, locuinţa în care se aflau. Minorii au fost lăsaţi nesupravegheaţi.
Un incendiu devastator a cuprins în această dimineaţă locuinţa unei femei din Uricani, iar trei dintre cei patru copii ai săi, cu vârste între un an şi 10 ani, au murit. În urmă cu 12 ani, alţi doi copii ai femeii au fost ucişi de fostul concubin al acesteia.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
3 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Ce punere in libertate? Sa-ti putrezeasca oasele in inchisoare nenorocito.
De ce esti asa de rau, comunistule! Da' ce, nu e aproape acelasi lucru cu un avort. Femeia nu e criminal odios. ci o femeie emancipate care scapa de copilul nedorit. E un avort un pic mai tarziu decat altele, dar e in fapt exact acelasi lucru. sau crezi cumva ca e mai bine sa omori pruncul in pantecele mamei, taindu-l de viu in bucati, la nimereala? Hai sa fim seriosi nenicule!
Gabriela Esty Stai la cangurii tai si nu mai minca kkt. Auzi la zaluda asta, este o femeie emancipata. In acest caz, pacat ca mamitica ta nu a fost "emancipata" si nu a scapat lumea de un "geniu" criminal ca tine tzatza Gabriela.