Arta seducţiei în cel mai controversat manual erotic din secolele trecute. Cum era imaginată partenera ideală de sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai controversat manual de sex din secolul al XVII-lea, „Şcoala lui Venus. Plăcerea doamnelor”, oferea detalii explicite despre relaţiile sexuale, într-un dialog cu tentă misogină dintre o tânără şi sfătuitorul ei.

„Şcoala lui Venus - deliciul doamnelor” a fost una dintre cele mai controversate lucrări dedicate sexului, din Europa secolelor trecute, datorită limbajului explicit şi misogin în care a fost scris. A rămas însă, de-a lungul timpului, un volum de referinţă pentru modul în care erau descrise relaţiile sexuale în secolele trecute.

Cartea a fost publicată în anul 1680, de Samuel Pepys, la Londra, după manuscrisul unui autor francez anonim. Personajele principale ale manualului de educaţie sexuală sunt   Katherine, o tânără fecioară dornică să fie iniţiată în tainele amorului şi verişorul ei, Frank. El este cel care o pregăteşte în arta seducţiei şi îi răspunde, într-un limbaj explicit, întrebărilor despre sex, puse cu insistenţă de tânăra îndrăgostită de Roger, bărbatul care urma să îi devină partener.

Femeia ideală din secolul al XVII-lea
Personajele închipuite de autorul manualului de sex oferă şi o descriere a aspectului fizic ale femeii ideale din secolul al XVII-lea. „O femeie trebuie să arate tinereţe, să fie un pic grăsuţă şi puţin înclinată spre a se îngrăşa, cu statură dreaptă, cu o privire maiestuoasă, cu un chip bine proporţionat, cu trăsături nobile, cu capul potrivit pe umeri, cu ochi strălucitori şi un aspect plăcut, cu gura mai degrabă mare decât prea mică, dinţi albi şi ca de fildeş, fără riduri, cu obrajii şi faţa rotundă şi părul negru. Să aibă umerii largi şi braţele bine proporţionate, cu sânii ca două mere, care nu atârnă, cu o piele nu prea albă. Să fie modestă, dar plină de viaţă, cu vorbe frumoase şi înţelepte, ea trebuie să apară inocentă, dar şi puţin ignorantă în faţa celorlalţi. Să bea şi să mănânce moderat, să se simtă liberă mai ales în faţa celor care au o bună reputaţie. Trebuie să ştie să danseze bine, să cânte bine şi adesea să poată citi romanţe şi poveşti de dragoste. Şi trebuie să aibă o inimă tandră”, relata Frank, unul dintre personajele cărţii.

Atracţia nudităţii
Trăsăturile fizice ale femeii, atunci când apărea dezbrăcată în faţa iubitului, aveau la fel de mare importanţă, scria Samuel Pepys. „Un iubit se va îndrăgosti de trupul gol al unei femei, atunci când acesta este bine proporţionat şi nimic nu i-ar provoca o plăcere mai mare, înainte de cea a sexului, decât postura lascivă a femeii dezbrăcate”, afirma Frank, în răspunsul la întrebarea tinerei sale verişoare. Katherine îi cere sfaturi verişorului ei despre ce partener de sex şi-ar putea alege. „Trebuie să fii sigură că va fi unul care te va iubi! Nu îţi poţi imagina ce satisfacţie vei avea atunci când îţi vei găsi partenerul de amor potrivit, care va fi atât de înţelept să îţi păstreze secretele”, îi spune Frank.

Tânăra dornică de dragoste află de la verişorul ei că sunt mii de plăceri în iubire, care preced sexul. „Sărutul şi mângâierile sunt două foarte bune plăceri, dar mult inferioare sexului. Este sărutul sânilor, al gurii, al ochilor, al feţei, este sărutul cu muşcături şi cu limba. Plăcerile dezmierdărilor sunt la fel de variate. Pipăirea unei perechi de sâni rotunzi şi frumoşi îi aduce la extaz pe bărbaţi, dar nimic nu se compară cu amorul”, scria autorul englez al ghidului din 1680.

Un alt sfat dat în ghidul erotic era legat de sărutul franţuzesc. „Sărutul cu limba provoacă plăcere. El înşeală simţurile şi mintea şi imită actul sexual. Acest sărut face ca inima şi sufletul să expire prin gurile noastre şi îl face pe iubit să creadă acelaşi lucru despre sex. Limbile se răsucesc în gura celuilalt ca şi cum ar face dragoste”, se arată în carte. Manualul de sex al secolului XVII-lea le spunea femeilor cum să îşi folosească mâinile pentru a le provoca plăcere iubiţilor lor şi le recomanda utilizarea a cât mai mult lubrifiant, „căci altfel îi vor chinui pe amanţi”, scria autorul. „Bărbatul este mai mulţumit atunci pentru că femeia este generoasă în a lua munca şi durerile asupra ei, altfel ele ar fi căzut în sarcina lui”, îi spune verişorul Frank.

Soţiile, mai experimentate ca amantele
Într-unul dintre capitole, tânăra îşi întreabă verişorul care sunt cele mai potrivite femei pentru legăturile amoroase, femeile măritate sau cameristele. „Fără îndoială femeile măritate, pentru că sunt mai experimentate, ştiind toate intrigile pasiunilor, la perfecţiune. Unii dintre bărbaţi îşi iubesc amantele mai bine, pentru că ele sunt mai supuse şi îi lasă să facea tot ceea ce îşi doresc”, răspunde Frank. În finalul, Potrivit unor istorici, memorialistul Samuel Pepys a înregistrat primit manuscrisul manualului, în librăria sa, în anul 1668, iar iniţial a protestat la vederea ei, afirmând că i-a fost ruşine să o citească. Mai târziu, pe motiv că un om sobru ar fi trebuit să cunoască ticăloşia lumii şi-a spus că nu ar strica să o răsfoiască. Manuscrisul autorului anonim francez a fost însă ars, imediat după ce Pepys l-a citit.


Vă recomandăm şi:

Viaţa amoroasă a regelui Matia Corvin: două dintre soţii i-au murit la 15 ani, iar amanta i-a adus singurul fiu. De ce s-a căsătorit încă din copilărie

Matia Corvin a fost căsătorit de trei ori, însă niciuna dintre soţii nu i-a adus un moştenitor. În schimb, a făcut-o amanta Barbara. Două dintre consoartele lui au murit în jurul vârstei de 15 ani, Elisabeta de Cilli din cauza unei boli, iar Ecaterina de Podebrady, în urma unor complicaţii din timpul naşterii. Beatrice de Aragon, ultima soţie a regelui, a intrat în conflict cu acesta, refuzînd ca fiului său nelegitim să-l urmeze la tron.

Ciudăţeniile strămoşilor noştri, relatate de turci: „Femeile uşuratice prinse sunt duse pe o insulă şi lăsate dezbrăcate, încât mor din pricina ţânţarilor”

Strămoşii noştri aveau voievozi cumpliţi, femeile le erau frumoase, dar multe dintre ele uşuratice, iar „ghiaurii” erau răi din fire. Sunt câteva dintre descrierile pe care cronicarii turci din secolele trecute le ofereau locuitorilor Moldovei, Munteniei şi Transilvaniei. Mărturii istoricilor otomani din anii Evului Mediu prezintă detalii inedite despre viaţa strămoşilor noştri.

Sfaturile date „falselor fecioare” din Evul Mediu: cea mai simplă metodă prin care femeile ascundeau pierderea virginităţii

Numeroase scrieri din Evul Mediu arată cât de preţuită era virginitatea femeilor în secolele trecute, dar şi cum, o dată pierdută, acestea încercau să ascundă soţilor lor faptul că nu mai erau fecioare. O serie de reţete ciudate erau folosite de femei în dorinţa de a-şi masca pierderea virginităţii.

Reţeta ideală pentru pofta de sex şi vigoarea bărbaţilor din Evul Mediu. Ce alimente banale formau atunci „viagra“

Un savant din secolul al nouălea, cunoscut prin lucrările sale în întreaga Europă medievală, a fost autorul unora dintre cele mai populare reţete menite să trateze problemele de natură sexuală din cuplu. Remediile lui Al-Jazzar preced inventarea viagrei moderne.

Reţete pentru refacerea virginităţii şi orgasme fără sfârşit. Secretele contesei care a revoluţionat viaţa sexuală în Evul Mediu

Femeile din Evul Mediu aflau cum pot redeveni fecioare, dacă foloseau poţiunile misterioase ale contesei Caterina Sforza. Celebra autoare a unei lucrări ştiinţifice didicată performanţelor sexuale şi modului de redobândire a virginităţii, a intrat în istorie datorită reţetelor sale controversate.

Credinţe despre viaţa sexuală în Evul Mediu: de ce femeia trebuia să sară de şapte ori în spate după fiecare act sexual

Credinţele care priveau viaţa sexuală a oamenilor din secolele trecute au fost cu totul neobişnuite. O dovedesc documentele vechi, care cuprindeau studii de anatomie şi recomandări despre relaţiile sexuale, folosirea unor afrodisiace şi despre metodele contraceptive ale strămoşilor noştri.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite