Autostradă inaugurată în noiembrie pe tronsonul Orăştie – Sebeş, care leagă judeţele Hunedoara şi Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada A1. Foto: D.G., ADEVĂRUL.
Autostrada A1. Foto: D.G., ADEVĂRUL.

Peste 40 de kilometri ai autostrăzii A1 vor fi finalizaţi în luna noiembrie, au informat reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), citaţi de presa locală din judeţul Alba. Este vorba de porţiunea dintre Orăştie şi Sebeş.

Din luna noiembrie, se va putea circula pe două dintre cele patru tronsoane ale autostrăzii A1 Orăştie – Sibiu.

CNADNR a informat că pe lotul de 24 de kilometri dintre Orăştie şi Vinţu de Jos lucrările sunt finalizate în proporţie de aproape 90 la sută, iar pe lotul de 19 kilometri dintre Vinţu de Jos şi Cunţa (Sebeş), de peste 80 la sută, potrivit alba24.ro, care îl citează pe Narcis Neaga, directorul CNADNR. Şi lucrările la centura Sebeşului sunt pe final, astfel că în următoarele săptămâni judeţele Hunedoara şi Alba vor fi legate de o autostradă de aproape 80 de kilometri.


Şase luni de întârzieri

Iniţial, în vara anului 2011 când a demarat proiectul, finalizarea celor două tronsoane ale A1 a fost stabilită pentru luna mai a acestui an. Ulterior, deschiderea autostrăzii pe porţiunea dintre Deva şi Sebeş era anunţată de reprezentanţii CNADNR pentru sfârşitul lunii august, însă drumarii au întârziat, din nou, aproape trei luni finalizarea lucrărilor

Aproape un miliard de lei este valoarea investiţiei în construcţia celor 43 de kilometri de autostradă, dintre Orăştie şi Sebeş. Lucrările sunt executate de Strabag şi Straco.

Tronsonul A1 Deva – Orăştie – Sebeş – Sibiu va avea o lungime de 115 kilometri şi o lăţime de 26 de metri. Autostrada este construită cu ajutorul finanţăriilor de la Uniunea Europeană, acordate prin programul de finanţare ISPA 2004, Autostrada Orăştie – Sebeş face parte din coridorul trans-european IV: Nădlac – Timişoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Constanţa.

Alte ştiri despre autostrada Deva - Sibiu:

Autostrada Deva – Orăştie a redus numărul accidentelor rutiere grave

Niciun accident rutier grav nu a fost înregistrat în acest an pe tronsonul de 33 de kilometri al autostrăzii Deva – Orăştie. Autostrada a preluat o parte din traficul greu de pe DN 7 şi a dus astfel la reducerea numărului accidentelor pe şoseaua naţională, faţă de anii trecuţi.

Cum a ajuns Hunedoara pe autostrada Deva – Orăştie: panouri rutiere montate de localnicii supăraţi pe CNADNR

Un grup de tineri din Hunedoara a amplasat în zona unui nod rutier al autostrăzii Deva – Orăştie panouri care să îi îndrume pe şoferi spre Hunedoara. Oamenii şi-au cheltuit banii proprii pentru confecţionarea indicatoarelor rutiere, după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a refuzat cererea hunedorenilor.

Autostrada Deva - Sebeş: trei luni de întârziere. Finalul lucrărilor la ruta Orăştie - Sebeş amânat pentru noiembrie

Previziunile privind data inaugurării tronsonului de autostradă Orăştie–Sebeş, care include şi centura Sebeşului, nu s-au adeverit.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite