Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare

13
22 Sep 2015 01:57:54
Autor: Daniel Guţă
Iosif V. Stalin.
Iosif V. Stalin.

Bancurile considerate „de prost gust“ la mijlocul anilor 1940, după instaurarea regimului comunist, au trimis o mulţime de oameni în închisoare. Rechizitoriile păstrate la Arhivele Naţionale arată cum erau oprimaţi cei care se opuneau noului sistem. chiar şi verbal.

Arhivele Naţionale din judeţul Hunedoara păstrează o serie de dosare penale în care au fost anchetaţi primii opozanţi ai regimului comunist după 1945. Potrivit documentelor, au fost nenumărate cazurile în care oamenii au ajuns în închisoare pentru motivul simplu că au spus bancuri despre comunişti şi despre liderul URSS, Iosif Stalin, sau după ce au afirmat că noul regim este dăunător viitorului ţării.

Sabin Nistor (41 de ani) un plugar din satul Brotuna, (comuna Vaţa de Jos), a ajuns în închisoare în martie 1948, după ce fusese denunţat de un localnic pentru că a spus o anecdotă despre Petru Groza şi Iosif Stalin.

„Recunosc că în vara sau în toamna anului 1947 am spus la mine în casă, la soţia mea, fiind prezenţi şi alţi locuitori, între care Cristian Partenie o poveste auzită şi de mine acum vreo doi ani în tren de la un ţăran necunoscut şi anume că o femeie a născut trei copii, doi băieţi şi o fată, şi le-a pus numele Stalin, Petru şi Ţara. Într-o zi s-a dus cineva la femeia aceasta şi a întrebat-o ce îi fac copiii, iar ea a răspuns: Petru doarme, Stalin suge şi ţara plânge”, a mărturisit săteanul din Brotuna.

Procurorii l-au trimis în închisoare, pentru ofensă adusă naţiunii. Plugarul Cristian Partenie, cumnat al lui Sabin Nistor, a fost denunţătorul lui.

„Cu circa şase săptămâni în urmă, învinuitul Nistor Sabin a venit la mine acasă, cam ameţit de băutură, şi mi-a spus o poveste, pe care o auzise şi el. Anume că o femeie a născut trei copii, doi băieţi şi o fată, şi le-a pus numele de Stalin, Petru şi Ţara. La botez, fiind invitat ca naş domnul prim-ministru dr. Petru Groza, domnia sa a trimis un delegat ca să-l reprezinte şi să ducă darurile obişnuite. Acest reprezentant a întrebat ce fac copiii şi femeia a răspuns Ţara plânge, Stalin suge şi Petru doarme”, a fost mărturia denunţătorului, păstrată la Arhivele Judeţului Hunedoara.

Arest pentru opinii negative

Un alt dosar penal păstrat în arhive prezintă cazul lui Nicolae Tigu (53 de ani), un agricultor din Dobra, arestat în aprilie 1948 pentru ofensă adusă naţiunii, după ce a recunoscut că a declarat despre liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej că „un tinichigiu nu poate conduce un minister, iar ţara a ajuns de râsul lumii de când este condusă de comunişti”.

Ladislau Mezei (42 de ani) a fost trimis în închisoare după ce a fost auzit înjurând în public noul regim. „Începând din septembrie 1947, în mai multe rânduri, a afirmat că ţara este în prăpăd, iar comuniştii sunt incapabili să conducă ţara. De asemeni, a înjurat pe ministrul de externe Ana Pauker prin cuvintele: „F. Dumnezeul ei de Ana Pauker”, spunând că e jidoavcă şi destrăbălată”, se arată în dosarul păstrat la Arhivele judeţului Hunedoara.

Preotul ortodox Nicu Solomon (46 de ani), din satul Voia, a ajuns şi el în puşcărie în primăvara anului 1948, pentru că ar fi afirmat că „agenţii staliniştilor înşală oamenii cu raiul bolşevic, iar dacă oamenii votează soarele vor trebui la vară să facă 10 mătănii ca să poată mânca o prună din propriul lor pom, îndemnându-i să se ducă la vot sau să îşi anuleze votul, că nu va trece mult până ce anglo-americanii vor începe războiul care ne va scăpa de clica lui Stalin”.

Bancuri "de prost gust"

Ioan Lobonţ (63 de ani) a fost arestat şi trimis în închisoare pentru că a declarat „de repetate ori că în Partidul Muncitoresc Român sunt numai potlogari care nu voiau să muncească. A instigat lumea împotriva regimului democrat spunând că sărăntocii, şuşterii şi opincarii au ajuns să conducă ţara. Iar cu ocazia colectării de cereale a declarat că sunt proşti cei care îşi dau cerealele statului”, se arată în rechizitoriul păstrat la Arhivele judeţului Hunedoara.

Maria Herţa, Ioan Dobrean şi Viorica Cotârlea, trei tineri din Orăştie, au fost denunţaţi şi arestaţi apoi, pentru că ar fi spus “bacuri de prost gust” la adresa regimului comunist. Martorii afirmau că aceştia au declarat, în spitalul din localitate, că oricine va pleca din ţară nu va mai avea chef să revină dacă se uită la fotografia Anei Pauker.
Agricultorul Aron Oancea (47 de ani), din Josani, a ajuns şi el în temniţă, după ce le-a spus unor consăteni următoarele: “comuniştii de la noi vor fi serviţi cu aceleaşi pahare ca şi cei din Grecia şi Italia, adică vor fi împuşcaţi”.

Pedepsele primite pentru astfel de afirmaţii ajungeau la câteva luni de închisoare, la care se adăugau amenzi.


Vă recomandăm şi:

Petru Groza şi blestemele care l-au urmărit în dragoste. De ce a fost părăsit în ziua nunţii şi cum i-a refuzat o altă domniţă cererea în căsătorie

Petru Groza a fost un personaj istoric important din Româna secolului XX. Omul politic din Deva care a ajuns în fruntea primului guvern comunist de la 1946 a avut o viaţă personală tumultoasă. Logodna cu prima sa iubire i-a fost refuzată, iar spiritul său aventuros din tinereţe i-au transformat ziua nunţii într-un eşec total. Câteva dintre aventurile amoroase ale „burghezului roşu” au fost povestite în volumul său de memorii.

„Acesta este Petru Groza!” Cum l-au caracterizat jurnaliştii americani pe capitalistul din Deva devenit şeful primului guvern comunist

„Este genul de om pe care sovieticii l-ar exila inevitabil în Siberia. Şi totuşi conduce un guvern comunist”, titrau ziarele americane după ce avocatul şi moşierul din Deva fusese impus de sovietici la conducerea primului guvern comunist. Povestea celui mai important om politic din trecutul Hunedoarei devenea astfel, în 1946, subiect de presă în Statele Unite ale Americii.

Nikita Hruşciov, cel mai puternic om care a vizitat Hunedoara. Cum a fost primit şeful URSS în ţinutul lui Dracula

Hunedoara a intrat pentru prima dată în atenţia celor mai importante ziare occidentale în vara anului 1962, după ce a primit vizita liderului sovietic Nikita Hruşciov. Întreg oraşul şi-a schimbat înfăţişarea pentru a-l onora cum se cuvine pe şeful URSS, considerat unul dintre cei mai influenţi oameni din lume.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Pârşu
22.09.2015, 11:02:31

Pentru un astfel de banc slab aproape ca meritau puscaria.

-19 (21 voturi)
metalflames
22.09.2015, 12:00:47

parsule tu nu ai de munca mah? sau esti un fel de constantin moldovean trolist platit de rusi ?

+19 (19 voturi)
Marko Live
22.09.2015, 15:22:14

nu stiu de ce D-zeului natie de daci, romani,unguri, sasi, svabi dar si tigani ....foarte putin piper din partea jidaneasca si ne purtam exact ca cei din urma, oare de ce? ne turnam unii pe altii, ne muncim in batjocura dar ne si ucidem pentru nimica toata si cel mai mult ne dam in gat din prima si oricui numai sa moara naibi ceva si prietenului sau fratelui nostru...da mai! excat popor jidanesc!

+5 (7 voturi)
Ovidiu Martin Jurj
22.09.2015, 15:43:27

Normal că au ajuns în pușcărie, fiindcă erau dușmani ai poporului și au meritat asta. Erau elemente ultrareacționare destabilizatoare fasciste și imperialiste, criminali legionaro-fasciști și cozi de topor ai imperiaslismului anglo-amerloc care prosteau poporul că vin americanii, bandiți, speculanți, exploatatori ai oamenilor muncii, adică exponenții moșierimii și ai chiaburimii exploatatoare - clase sociale în mod firesc aflate în descompunere - uneltitori împotriva ordinii sociale, sabotori ai Statului socialist și subminatori ai economiei naționale, provocatori, agitatori și instigatori împotriva legilor democratice ale Statului socialist, împotriva naționalizării, a cooperativizării, a predării cotelor obligatorii spre binele întregului popor, a regimului socialist democrat-popular și a oamenilor acestuia, trădători ai țării și ai Uniunii Sovietice Eliberatoare și dușmani ai poporului! Bravo oamenilor de bine care i-au denunțat organelor Statului pe bandiții și dușmanii poporului, chiar dacă erau rude cu ei; denunțătorii au procedat corect, deoarece oricând cauza Partidului, interesul Statului socialist și binele colectiv al întregului popor sunt și trebuie să fie mai presus de oricine și de orice.

-6 (14 voturi)
Ilie Ilascuu Stanica
23.09.2015, 01:40:35

nu anumite bancuri erau interzise (n-ai cum sa interzici un banc!), ci insusi faptul de a comunica bancuri de felul ala. Chestie de logica.

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (13)