Bibliotecarul Avram Iancu a devenit primul român care a traversat înot, fără costum de protecţie, Canalul Mânecii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avram Iancu. FOTO: Arhiva Personală.
Avram Iancu. FOTO: Arhiva Personală.

Avram Iancu, un bibliotecar în vârstă de 40 de ani, din Petroşani, este primul român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de neopren, performanţa realizată în noaptea de luni spre marţi fiind omologată de Channel Swimming Association. A avut nevoie de patru încercări pentru a obţine performanţa dorită.

Avram Iancu (40 de ani), de profesie bibliotecar, a înotat încontinuu 18 ore şi jumătate şi a reuşit, la cea de a patra încercare, să devină primul român care traversează, fără costum de neopren, Canalul Mânecii. Avram Iancu a pornit în cursă luni, la ora 9.30 şi a încheiat-o marţi dimineaţă, la 4.30, ora României. A înotat de la Shakespeare Hill Beach, o plajă situată între Dover şi Folkestone (Anglia), până pe malul francez, în zona Cap Gris Nez, locul cel mai aproape de coasta Marii Britanii. Hunedoreanul a parcurs  42 de kilometri, înfruntând apa rece, de 16 grade Celsius, curenţii puternici şi refluxul. Românul Andrei Roşu a reuşit o performanţă similară, dar echipat cu costum de neopren. Efortul depus de Avram Iancu a fost resimţit din plin, iar înotătorul a recunoscut, după cursă, că are dureri de nedescris, dar este extrem de fericit pentru reuşita sa.

Avram Iancu a înotat şi pentru a promova strângerea de fonduri pentru sculptura lui Constantin Brâncuşi, Cuminţenia Pământului.

Avram Iancu s-a aflat la cea de-a patra încercare de a traversa înot Canalul Mânecii fără costum de neopren, aşa cum prevăd normele de omologare ale Channel Swimming Association (CSA) — organizaţia acreditată în acest sens. A mai încercat, în august şi octombrie 2014 şi apoi în august 2015, dar a eşuat la circa 15 kilometri de malul francez, după ce organizatorii i-au cerut să se oprească din cursă pentru că valurile şi curenţii mării i-ar fi pus viaţa în pericol. De la prima traversare înot a Canalului Mânecii, în anul 1875, doar 1.344 persoane au reuşit această performanţă.


Vă recomandăm şi:

Avram Iancu a eşuat în traversarea înot a Canalului Mânecii. A fost a doua încercare nereuşită a hunedoreanului

Avram Iancu a încercat din nou să traverseze înot strâmtoarea Atlanticului, dintre Franţa şi Marea Britanie, după ce în vara acestui an prima tentativă a hunedoreanului s-a soldat cu un eşec. Iancu a fost nevoit să abandoneze, de această dată, după aproape 11 ore de la începerea cursei.

Avram Iancu vrea să intre în istorie, ca primul român care traversează înot Canalul Mânecii

Un bibliotecar din Petroşani anunţă că va fi primul român care va traversa înot Canalul Mânecii. Poartă numele eroului naţional Avram Iancu şi a început antrenamentele pentru a face faţă provocării la care s-a înscris.

Poveştile sportivilor campioni care au adus faimă Hunedoarei: Mihai Leu, Vasile Stângă şi Daniela Silivaş          

Cea mai răsunătoare performanţă obţinută de un sportiv provenit din municipiul Hunedoara este titlul de campion mondial la box. Mihai Leu (45 de ani) a intrat în istoria boxului în 22 februarie 1997. Hunedoreanul a disputat atunci meciul vieţii sale şi cel mai greu din cariera sa împotriva panamezului Santiago Samaniego.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite