Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Blestemul Gialacutei, satul din Munţii Metaliferi cu un singur locuitor şi case pustii ascunse de pădure VIDEO

13
20 Apr 2021 04:02:56
Autor: Daniel Guţă
Loghin Topor. singurul localnic din Gialacuta. ADEVĂRUL
Loghin Topor. singurul localnic din Gialacuta. ADEVĂRUL

Gialacuta, un vechi sat Munţii Metaliferi, se pregăteşte să dispară de pe hartă. Are un singur locuitor şi o mulţime de case părăsite.

Cele mai multe sate din Munţii Metaliferi, apropiate luncii Mureşului, au o vechime de peste patru secole. O dovedesc, în unele cazuri, pe lângă documentele vremii, şi bisericile vechi din lemn care le împodobesc culmile înconjurate de păduri vaste.

GALERIE FOTO DIN GIALACUTA

Alun, satul de marmură pustiu. Secretele oazei de linişte din Ţinutul Pădurenilor VIDEO

„Paznicul” viaductului neclintit de pe calea ferată dispărută a Hunedoarei, cu o istorie de 120 de ani VIDEO

Ţinutul Pădurenilor sub zăpadă. Satele arhaice ale vacanţelor la bunici, lăsate aproape pustii VIDEO

În ultimul secol, unele aşezări au dispărut cu totul, părăsite de localnici, iar în alte sate, casele locuite pot fi numărate pe degete.

Gialacuta (comuna Brănişca) se află la 30 de kilometri de municipiul Deva, într-o vale scăldată de apele pârâului Gialacuta şi înconjurată de dealuri şi păduri. Ultimii trei kilometri spre satul izolat din Metaliferi încep din dreptul bisericii din Căbeşti, veche din secolul al XVII-lea. De la biserica satului Căbeşti, o aşezare cu mai puţin de 10 locuitori, şoseaua îngustă de asfalt, recent construită, se transformă într-un drum întortocheat de pământ, care se afundă anevoios în pădure.
 

Blestemul Gialacutei: biserica arsă din senin

La capătul lui încep primele gospodării din Gialacuta, cu porţi ruginite şi ferecate şi cu case vechi, cu obloane trase. La începutul secolului trecut, aici trăiau aproape 300 de oameni. Acum, au mai rămas vreo 20 de gospodării pustii şi rămăşiţele multor case prăbuşite.

Drumul de pământ din Gialacuta trece prin faţa clădirii unei foste şcoli, care stă şi ea să se prăbuşească, apoi ajunge la poalele unei culmi proeminente, pe care, până în urmă cu nouă ani, a dăinuit o biserică de lemn, veche de trei secole şi jumătate. În martie 2012, biserica a ars din temelii, cuprinsă de un incendiu de vegetaţie, sub privirile neputincioase ale celor câtorva bătrâni ce populau atunci satul.

„Niciunul dintre noi nu a avut puterea să stingă flăcările. Biserica ardea, iar noi priveam spre dealul acoperit de fumul gros şi plângeam. A mistuit-o cu totul”, îşi amintea Ana Rusu, a cărei gospodărie se afla la poalele dealului. Bătrâna a murit în urmă cu doi ani, iar gospodăria sa a rămas pustie. 

Din locul unde se afla biserica satului şi casa Anei, drumul mai continuă câteva zeci de metri, trecând pe lângă alte case pustii, ruinate şi înghiţite de vegetaţie, cu garduri de lemn prăbuşite.


Gialacuta Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL

Drumul se pierde apoi pe malul pârâului, într-un loc unde şuvoaie au înghiţit o parte din el. De aici, o potecă urcă până la casa singurului localnic din Gialacuta, Loghin Topor (75 de ani), un vârstnic bolnav, care trăieşte înconjurat de câţiva câini câini şi pisici într-o singurătate rar tulburată de străini. Loghin a rămas singur în Gialacuta, după ce în ultimii doi ani, vecinele sale, patru bătrâne, au murit. În trecut, omul a locuit şi a muncit în Deva, la fel ca mulţi localnici din satul depopulat.

„Oamenii din Gialacuta, Căbeşti, Furcşoara şi Bărăştii Iliei, satele din zonă unde au mai rămas câţiva locuitori, se ocupau cu creşterea animalelor şi mai lucrau la Deva, la termocentrala Mintia sau la cariera de la Chişcădaga. Autobuzul cu navetişti oprea zilnic în apropiere de biserica din Căbeşti şi era mai tot timpul plin. Erau şcoli în zonă, iar până prin anii ´80 satele erau pline de viaţă. Se cultivau cartofi, grâu şi porumb, pe dealurile ocupate acum de pădure”, îşi aminteşte o localnică din Căbeşti.

Loghin s-a întors în urmă cu vreo 15 ani în Gialacuta, după ce fusese trimis în şomaj de la fabrica de mobilă din Deva, unde lucrase mai mulţi ani. A ieşit apoi la pensie şi nu a mai plecat din căsuţa unde copilărise, obişnuindu-se cu viaţa în singurătate şi în condiţiile aspre ale satului izolat, pe cale de dispariţie.
 


Gialacuta Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL

Povestea bisericii din Gialacuta
 

Biserica de lemn din Gialacuta a fost ridicată la mijlocul secolului al XVII-lea. Avea hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi figura pe lista monumentelor istorice. Biserica domina de pe deal, satul risipit în vale şi pe coaste, informa preotul Florin Dobrei, în volumul „Bisericile ortodoxe hunedorene (Reşiţa, 2010). Momentul înălţării lăcaşului existent se consideră că este în miezul secolului al XVII-lea, văleatul stăruind poate în pragul de sus al uşii de vest, îngropat sub tencuială”, informa autorul.


Gialacuta Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL

Cu peste cinci decenii în urmă, pereţii au fost tencuiţi pe dinafară, dar şi la interior, peste o prea posibilă decoraţie pictată, datorată unuia dintre zugravii de la care au rămas mărturii. 

Din secolul al XVIII-lea, în biserică se păstrau trei icoane preţioase: Maria cu Pruncul; Sfântul Nicolae, Isus Hristos, ajunse în depozitul de la Orăştie. De la dispariţia bisericii din 19 martie 2012, în locul ei nu a mai fost ridicat niciun aşezământ, satul fiind considerat prea depopulat pentru o asemenea investiţie.


Gialacuta Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL

Vă recomandăm să citiţi şi:

Satul părăsit de pe muntele sfânt al dacilor. Cum trăiau românii în ţinutul legendar al Godeanului FOTO

Tainele celui mai frumos monument din Săcărâmb, ridicat în secolul al XIX-lea din fontă de la Govăjdia

VIDEO Săcărâmb, fostul „El Dorado“ al Europei. Tainele aşezării de sub vulcan, locul cel mai bogat în metale preţioase

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Dem Cristi
20.04.2021, 07:38:52

articol interesant pentru cei sătui de politică. m-am uitat la filmulețele alea, frumoase ce-i drept, peisagistică ... are slavă domnului țara asta, dar nu i-ați luat și voi un interviu omului ăla să auzim din gura lui cum e viața de singuratic în pustietate.

+7 (7 voturi)
Ionel Marcu
20.04.2021, 10:03:10

Oamenii s-au stabilit în zonă cu 1.000-2.000 de ani în urmă pentru că aici erau mai feriți din calea invaziilor și probabil că numai aici era pământ disponibil pentru creșterea animalelor, pentru un trai de subzistență. Acum avantajele sunt pentru traiul la oraș sau în apropierea lui, ce se întâmplă cu aceste sate izolate este inevitabil.

+6 (6 voturi)
gyll
20.04.2021, 07:51:49

Da,un lucru firesc și natural, am invadat natura, acum natura își reintră în drepturi.

+5 (7 voturi)
Brascombre
20.04.2021, 12:30:19

Nici google streetview n-a trecut pe acolo si ma indoiesc ca glovo livreaza. Deci istoria locului se va termina cu omul asta. Mai mult decat o baza pentru ceva activiati turistice/sportive si eventual un festival de hipstareala nu prea mai e ceva de scos din acel sat.

+4 (4 voturi)
pathfinder
20.04.2021, 13:24:06

Pacat. Din ce vad in imgini e o zona frumoasa si fertila.

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (13)

Modifică Setările