Calvarul zilnic al miilor de şoferi de pe cel mai aglomerat drum naţional, care urma să fie dublat de Autostrada Lugoj - Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de accidente rutiere grave s-au produs în ultimii trei ani pe cel mai aglomerat drum naţional din vestul ţării, o şosea care încă din 2016 trebuia „dublată” de Autostrada Lugoj – Deva.

Peste 5.000 de maşini circulă zilnic pe cei 40 de kilometri ai şoselei Ilia (satul Săcămaş) – Margina, un sector al Drumului Naţional 68 A Lugoj – Deva, care încă din vara anului 2016 trebuia „dublat” loturile 2 şi 3 ale Autostrăzii Lugoj – Deva. Numărul lor creşte în perioada verii, când şoseaua este aglomerată de românii care se întorc în ţară sau se îndreaptă spre frontierele din vestul ţării.

Lucrările la cele două tronsoane de autostradă, care ar fi diminuat traficul rutier de pe şoseaua Deva – Lugoj trebuiau finalizate până la sfârşitul luni mai 2016, potrivit contractului semnat în 2013 de constructori şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Au trecut trei ani de la termenul iniţial de realizare a investiţiilor. În acest timp, aproape săptămânal pe cei 40 de kilometri ai drumului naţional care tranzitează judeţele Hunedoara şi Timiş au avut loc accidente rutiere, în urma cărora sute de oameni au avut de suferit.

„Drumul este degradat şi plin de denivelări, din cauza nelipistelor coloane de camioane. Traficul este intens, pe unele porţiuni din afara localităţilor se circulă cu 30 - 40 de kilometri pe oră, iar atunci când au loc accidente sau lucrări de reparaţii, apar blocaje prelungite în trafic. Pe cea mai mare parte a traseului, depăşirile sunt interzise din cauza drumului sinuos şi aglomerat. Atunci când pornim din Deva spre Timişoara răsuflăm uşuraţi abia când ajungem la Margina, unde putem intra pe Autostrada A1 ”, spune Vasile, un şofer din Deva.

Ani de aşteptare până la normalitate
Şoferii vor mai avea de aşteptat cel puţin trei ani până când vor putea circula în condiţii civilizate pe cel mai riscant sector din şoseaua Deva – Lugoj.

Un prim pas va fi făcut odată cu darea în folocinţă a Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, cei 21 de kilometri dintre Iliia şi Holdea, care va prelua o mare parte din traficul de pe DN 68 A, între Săcămaş şi Holdea. Lucrările au început în 2014, iar constructorii spanioli au solicitat recepţia lor încă din 12 august. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au refuzat deschiderea Lotului 3, acuzându-i pe drumari că au realizat lucrări de slabă calitate. Contractul a fost reziliat, iar data inaugurării celor 21 de kilometri a rămas incertă. „Autostrada nu va rămâne muzeu, pentru că ce trebuiau ei să facă în acele zece zile, vor intra cei de la CNAIR şi vor lucra cu utilajele proprii. Vor pune gardul permetral şi vor face decolmatarea şanţurilor, astfel încât lotul să poată fi deschis”, a declarat, joi, ministrul Răzvan Cuc.

După deschiderea Lotului 3 din Autostrada Lugoj  - Deva, şoferii vor continua să întâmpine probleme pe un tronson al drumului naţional, de circa 10 kilometri, între Holdea (judeţul Hunedoara) şi Margina (judeţul Timiş). Este singurul sector care nu a mai fost dublat de autostradă, locul unde şoseaua traversează crestele împădurite de la graniţa celor două judeţe, şi situl Natura Podişul Lipovei – Poiana Ruscă. În 2013 a fost semnat contractul pentru Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva, iar în martie 2017 au fost deschişi traficului rutier doar 15 kilometri din Lotul 2. CNADNR a fost nevoită să renunţe la execuţia celor 10 kilometri, între Holdea şi Margina, pentru a lansa separat o procedură pentru proiectarea şi execuţia unor ecoducte, care să poată fi tranzitate de animale. Aproape 300 de milioane de euro va costa construcţia celor 9,13 kilometri rămaşi din Autostrada Lugoj – Deva şi a celor 2,13 kilometri de ecoducte pentru trecerea carnivorelor mari, aşa numitele „tuneluri pentru urşi”. Proiectarea şi execuţia subtronsonului de autostradă se află în faza de licitaţie publică, iar lucrările ar putea dura până în 2023 – 2024, susţin organizaţiile care monitorizează proiectele de infrastructură.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Autostrada Lugoj - Deva în impas. CNAIR a reziliat contractul Lotului 3. API: „Cei 21 de kilometri puteau fi daţi în trafic”

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, în blocaj înaintea inaugurării aşteptate de 5 ani. Lotul 3 nu poate fi deschis, iar pentru Lotul 4 se caută o soluţie de compromis

Autostrada Lugoj - Deva: probleme grave semnalate pe unul dintre tronsoane la recepţia lucrărilor la cei 43 de kilometri. Doar un lot ar putea fi inaugurat

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 3. Drumarii pregătesc recepţia celor 21 de kilometri construiţi cu întârzieri record

VIDEO Premieră pe Autostrada Lugoj - Deva, la cinci ani de la startul lucrărilor. Ce se întâmplă pe Dealul Liliecilor şi cât a mai rămas de construit din autostradă 

Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 4 înainte de recepţie: „Este exclus ca autostrada să nu fie deschisă până de Sfânta Maria”

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite