Câţi bani câştigau proxeneţii din Valea Jiului care supravegheau 10 prostituate românce în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Ciornohac.
Alexandru Ciornohac.

Cei doi interlopi din Valea Jiului pe numele cărora magistraţii au emis mandate europene de arestare, într-un dosar de trafic de persoane, riscă pedepse de până la 20 de ani de închisoare.

Curtea de Apel Alba Iulia a pus în executare mandatele de arestare preventivă emise pe numele lui Ioan-Cristian Moldovan, în vârstă de 19 ani, din Lupeni, şi Ioan-Alexandru Ciornohac, în vârstă de 39 de ani, din Petrila anchetaţi pentru trafic de persoane şi prxenetism în Franţa. Cei doi au fost capturaţi zilele trecute de poliţişti.

„Organele judiciare franceze au arătat că ancheta vizează fapte de proxenetism calificat şi trafic de fiinţe umane în grup organizat, implicând indivizi de naţionalitate română. Cercetările au scos la iveală o echipă de vreo 10 fete românce sau sud-americane, ce se prostituau între orele 10,00-23,00 fiind supravegheate de 3-4 oameni, printre care unii gestionau anunţurile, iar alţii se ocupau cu securitatea fetelor, astfel încât toţi profitau de banii din cadrul prostituţiei”, se arată în dosar.

8.500 de euro într-o lună

Alexandru Ciornohac (foto), împreună cu alţi doi români, se ocupau în cadrul grupului infracţional organizat de transportul fetelor dintr-un oraş în altul.

„Acesta din urmă a părăsit Franţa în data de 9 aprilie 2019, considerând că este plătit puţin în raport cu banii obţinuţi din practicarea prostituţiei de către fete. Din interceptările telefonice rezulta că acesta primise, totuşi, suma de 8.500 de euro din partea lui Saran M. pentru o lună de lucru. Se arată că Alexandru Ciornohac este suspectat ca fiind autorul infracţiunilor de: proxenetism săvârşită în cadrul unui grup infracţional organizat, de comerţ cu fiinţe umane săvârşită în cadrul unui grup infracţional organizat şi de participare la o asociere de răufăcători, întemeiate în scopul pregătiri acestor crime, săvârşite în cadrul circumscripţiei jurisdicţiei JIRS din Nancy pe teritoriul naţional al Franţei în perioada ianuarie – aprilie 2019, pedeapsa prevăzută de legislaţia franceză pentru aceste infracţiuni fiind închisoarea de până la 20 de ani pentru primele două infracţiuni şi de până la 10 ani pentru ultima infracţiune”, se arată în dosar.

La rândul lui, Cristian Moldovan a fost pus sub învinuire în urma denunţului unei prostituate. „Ea l-a desemnat ca fiind autorul faptei de proxenetism săvârşită în cadrul unui grup infracţional organizat, de comerţ cu fiinţe umane săvârşită în cadrul unui grup infracţional organizat şi de participare la o asociere de răufăcători, întemeiate în scopul acestor crime, săvârşite în cadrul circumscripţiei jurisdicţiei JIRS din Nancy pe teritoriul naţional al Franţei începând din ianuarie 2019”, se arată în dosar. Prostituata şi iubitul ei au fost agresaţi în camera de hotel, din localitatea Saint Egreve şi li s-a furat o sumă de bani, iar diferite mărturisiri ale prostituatelor au permis identificarea tânărului din Lupeni drept complice  la acest furt cu violenţe.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Mafia aurului dacic, înţesată cu poliţişti şi securişti. Cum s-a transformat Sarmizegetusa Regia în noul El Dorado

Sfaturile poliţiştilor care au luat şpagă pe DN 7: „Lângă maşina Poliţiei nu este recomandat să se poarte discuţii compromiţătoare”

FOTO Tupeul interlopului Alin Simota, „refugiat” în Dubai pentru a scăpa de închisoare. Milionarul se laudă cu viaţa în lux şi le râde în nas poliţiştilor

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite