Judecătoria Orăştie a aplicat măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 luni, unui adolescent de 16 ani, din Geoagiu, judecat pentru tâlhărie calificată. Victima sa a fost o tânără care practica prostituţia în zona unei benzinării din Orăştiei.
Potrivit anchetatorilor, infracţiunea a avut loc în 13 iulie 2020, în jurul orei 0:10, când tânăra se afla la staţia peco, unde obişnuia să practice prostituţia în schimbul unor sume de bani. La un moment dat şi-a făcut apariţia o maşină marca Ford, în care se afla inculpatul şi un apropiat al acestuia.
„Urmare a discuţiilor purtate între cei trei, persoana vătămată şi inculpatul au hotărât să întreţină relaţii sexuale protejate contra sumei de 100 lei, sens în care s-au deplasat împreună în spatele staţiei peco, şoferul rămânând în autoturismul Ford, la o distanţă de aproximativ 30 - 40 metri de aceştia. În timp ce se îndreptau spre locul în care urma să fie prestat raportul sexual, inculpatul i-a dat persoanei vătămate suma de 100 lei, amândoi fiind de acord să facă sex protejat combinat („normal şi oral”). În timp ce inculpatul se dezbrăca, iar persoana vătămată deschidea prezervativul, el i-a spus „să facem fără”, însă persoana vătămată nu a fost de acord şi nici nu i-a restituit suma de 100 lei. La refuzul ei, inculpatul a prins-o de ambele braţe, a trântit-o la pământ şi a lovit-o cu pumnii şi palmele în zona spatelui, după care i-a smuls geaca cu care era îmbrăcată şi în care avea mai multe bunuri, printre care şi suma de 100 lei, primită de la acesta în schimbul raportului sexual protejat, un telefon mobil marca Samsung Galaxy J5 şi mai multe prezervative, târâind persoana vătămată pe pământ cu faţa în jos, apoi inculpatul fugind spre autoturismul în care se afla şoferul, autoturismul plecând în trombă”, arătau anchetatorii.
În autoturism, adolescentul a verificat geaca, a găsit cei 100 lei şi i-a luat, aruncând geaca în care se aflau celelalte bunuri, respectiv telefonul tinerei şi mai multe prezervative, în zona Primăriei Orăştie, aspecte confirmate şi de şofer. Tânărul i-a relatat prietenului său din maşină că „violenţa a exercitat-o pentru că fata nu dorea să întreţină un raport sexual neprotejat decât dacă îi mai plătea altă sută de lei, cu care el nu a fost de acord”, se arată în dosar.
În faţa instanţei, tânărul, absolvent de nouă clase la un liceu din Geoagiu, a declarat că recunoaşte şi regretă fapta.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
22 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
E o combinatie criminala , si analfabet , si violent . Si sunt ingrijorator de multi ,si asta doar ce aflam din mass-media . Si la ce justitie bland- paterna avem cu infractorii ...
Sa isi regrete fapta in puscarie ! Va avea un mai pronuntat caracter educativ !
Acest individ este un viitor criminal sau si mai rău un viitor criminal in serie.
Comentariu considerat abuziv.
Toti condamnti ba pe unul ,ba pe altul dar de ce nu s-ar legaliza prostitutia ,ar fi un castig si ptr finante si ar fi si o protectia a sanatatii romanilor !
Vezi toate comentariile (22)