Cea mai aşteptată veste despre Castelul Corvinilor. Locul vizitat de 300.000 de turişti va deveni un şantier imens

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractul de aproape cinci milioane de euro pentru reabilitarea Castelului Corvinilor va fi semnat în următoarele zile, dacă nu au loc contestaţii în urma licitaţiei privind execuţia proiectului.


Aproape cinci milioane de euro, fonduri de la Uniunea Europeană, vor fi investiţi în reabilitarea Castelului Corvinilor.

Două firme au concurat pentru realizarea lucrărilor, iar Primăria Hunedoara şi câştigătorul licitaţiei vor semna contractul în următoarele zile, dacă nu vor avea loc contestaţii, a precizat primarul Dan Bobouţanu.

După semnarea contractului, firma câştigătoare va avea la dispoziţie trei luni pentru realizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii, înainte de a începe lucrările. Castelul va rămâne, cel mai probabil, deschis publicului, pe durata execuţiei proiectului, care are o durată de implementare de 28 de luni.

Faţadele castelului vor fi readuse la viaţă

Proiectul prevede lucrări de intevenţie la castel, atât la exterior cât şi în curţile interioare. „Se va urmări stoparea proceselor biologice, aplicarea de tratamente de preconsolidare, efectuarea de operaţiuni de extragere a sărurilor şi îndepărtarea rosturilor căzătoare. În următoarea etapă se vor aplica procedee de curăţire şi tratamente de consolidare, se vor realiza operaţiunile de taselare şi întregirile volumetrice necesare, completările de rosturi, realizarea blocurilor de piatră şi realizarea reconstituirilor volumetrice. La final se vor efectua operatiuni de hidrofugare a suportului litic, acestea fiind considerate şi tratamente finale în procesul de restaurare-conservare”, informa Primăria Hunedoara. În castel vor fi amenajate spaţii expoziţionale destinate ilustrării habitatului nobiliar transilvănean în perioada cuprinsă între secolul al XV-lea şi secolul al XVII-lea. O atenţie vor primi lucrările de restaurare a suprafeţelor pictate din Castelul Corvinilor, monumentul istoric fiind unicat în Ardeal prin frescele sale. Proiectul mai prevede renunţarea la incălzirea pe gaz şi trecerea la încălzirea electrică.

castelul corvinilor

Lucrări ample
Lucrările incluse în proiectul de reabilitare a Castelului Corvinilor vizează: Turnul pictat, Bucătăria Garnizoanei, Loggia Matia, Parter Turn Tezaur, Bastionul de tortură, Turn flancare pod, Turnul nou de poartă, Scara spirală, Sala Cavalerilor şi Sala Dietei, Turnul Capistrano, Ateliere (Locuinţa sudică), Aripa Zolyomi, Turnul Pustiu, Zona intrării în prima cetate, Turnul vechi de poartă, Bastionul alb, Aripa Bethlen, Bastionul Toboşarilor, Fântana, Capela, Groapa Urşilor, Bastionul muniţiilor, Galeria suspendată, Turnul Njeboisia. Valoarea iniţială a proiectului „Restaurare şi Valorificare Durabilă a Patrimoniului Cultural Castelul Corvinilor” a fost de 22.082.997 de lei, din care 21.641.337 lei reprezintă fondurile europene, iar 441.659 lei – contribuţia proprie a Primăriei Hunedoara. În 2017 a fost semnat contractul de finanţare.

Castelul Corvinilor datează din secolul al XV-lea şi este unul dintre cele mai vizitate monumente istorice din Transilvania. Anul trecut, peste 300.000 de turişti i-au trecut pragul, iar în 2018 numărul vizitatorilor a fost în creştere.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Castelul Corvinilor, în explozia de lumini şi culori. Ce au văzut miile de oameni veniţi la Noaptea Muzeelor

VIDEO Povestea celui mai spectaculos funicular. Rămăşiţele colosului de fier atârnă la zeci de metri lângă castel

VIDEO Enigmele de pe Dealul Sânpetru, locul legendar de la Castelul Corvinilor unde a existat o cetate străveche

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite