Cea mai mare acţiune de reîmpădurire are loc pe muntele dacilor. Românii sunt chemaţi să planteze 15.000 de puieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 85.000 de puieţi vor fi plantaţi în această primăvară în munţii Orăştiei. 15.000 dintre ei vor ajunge în Munţii Godeanu, ale cărui păduri au fost afectate în ultimul deceniu de mai multe catastrofe.

Silvicultorii vor planta începând din luna aprilie, peste 85.000 de puieţi în zona munţilor Orăştiei. Acţiunea urmează celei din primăvara anlui trecut când au fost plantaţi circa 85.000 de puieţi, din diferite specii de conifere, iar majoritatea s-au prins. Zona alpină a Muntelui Godeanu va fi reîmpădurită, după ce în ultimul deceniu pădurile au fost afectate de intemperii. Voluntarii sunt invitaţi să participe la acţiunile de plantare.

„Împădurim munţii dacilor. 85 000 de puieţi, 15 000 doar pe Godeanu. Aceasta este zestrea ce-o vor primi, în anul acesta, Munţii Dacilor, prin grija Ocolului Silvic Grădişte. Haideţi să dăm o mână de ajutor. Nu e greu. Vineri 27 aprilie la ora 8.30, întâlnirea va avea loc în Lunca Grădiştei, lângă microhidrocentrală. Se impun doar trei condiţii. Un săpoi la doi oameni, mijloc de transport pe drum forestier şi evident, dragoste faţă de aceste locuri”, a fost anunţul lui Vladimir Brilinsky, adiministrator al Sarmizegetusei Regia, aşezarea dacică aflată la poalele vârfului Godeanu.

Imagine indisponibilă

Zeci de hectare devastate
În ultimul deceniu, mai multe catastrofe naturale au lovit Godeanu şi au cauzat distrugerea a peste 70 de hectare de pădure. În anul 2006 zona a fost afectată de doborâturi şi de rupturi de vânt, suprafeţele afectate fiind de 18.1 hectare reîmpădurite. Între anii 2010 şi 2012, ca urmare a infestării cu gândacul de scoarţă al molidului Ips Typogrphus, au fost efectuate din aceeaşi zonă s-a extras un volum total de 274 metri cubi de masă lemnoasă. În 27 august 2012 un incendiu înregistrat în aceeaşi zonă a Muntelui Godeanu a avut ca urmări distrugerea a 55 de hectare de vegetaţie de mici dimensiuni, pădurile şi plantaţiile cu vârstă sub 20 de ani şi arderea coronamentului la pădurea de 145 de ani, pe 15.3 hectare. În ultimii patru ani s-au plantat aproape 400.000 de puieţi de molid, brad şi larice pe o suprafaţă totală de peste 70 de hectare a muntelui.

Vârful Godeanu (1656 metri) se află la circa o oră de urcat din Sarmizegetusa Regia şi este considerat de unii istorici muntele sfânt al dacilor şi locul unde strămoşii noştri aduceau sacrificii lui Zamolxis. Muntele a fost înconjurat de cea mai mare concentrare de aşezări civile militare şi religioase reperate şi cercetate din toată Dacia, iar la poalele sale se află cele mai multe sanctuare din toată Dacia. De asemenea, este singurul vârf vizibil de pe culmile tuturor cetăţilor dacice din zonă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Priveliştile de poveste ale cetăţii Blidaru. Ce amintiri lasă turiştii care vizitează locul antic din munţi

VIDEO Priveliştile de basm din Sarmizegetusa Regia, după ninsori. Capitala dacilor a înregistrat un record de vizitatori în 2017

Sarmizegetusa Regia, Roşia Montană şi Costeşti vor fi scanate cu tehnologie de ultimă generaţie. Detaliile proiectului din cele mai misterioase locuri antice

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite