Cei mai dezastruoşi voievozi medievali. Domnitorul vândut turcilor pentru care tăierea inutilă a capetelor era o distracţie
0
Ma mulţi monarhi din trecutul românilor au rămas în istorie pentru dezastrele produse în timpul domniei lor, cărora le-au căzut victime localnicii.
O mulţime de voievozi medievali au rămas în istorie prin domniile dezastruoase, plătite de localnici cu sânge şi biruri.
Masacrele lui Mircea Ciobanul
Mircea Ciobanul, un fost negustor de oi, a urcat de trei ori pe tronul Ţării Româneşti, la mijlocul secolului al XVI-lea, cu ajutorul otomanilor. În 1545, şi-a început prima domnie cu un masacru. A torturat şi a ucis mai mulţi boieri, cărora apoi le-a confiscat averile. Cei care au reuşit să fugă în Ardeal şi-au mobilizat forţele pentru a-l îndepărta, însă nu au reuşit. Abia şapte ani mai târzu, voievodul a pierdut tronul în favoarea lui Radu Ilie. Cu o zi înainte de bătălia între oştile strânse de cei doi, de teamă să nu fie trădat, Mircea Ciobanul a ordonat uciderea a aproape 50 de boieri, pe care îi adunase la masa sa. Voievodul a pierdut lupta şi a fost nevoit să fugă din ţară. S-a întors în 1553 la domnie, însă un an mai târziu a fost mazilit de turci şi trimis în Etiopia. Pe tronul ţării a fost instalat Pătraşcu, însă acesta a murit trei ani mai târziu. Mircea Ciobanu s-a reîntors astfel pe tron. La scurt timp, a decis, din nou, să se răzbune pe cei în care nu avea încredere
„Domnia lui Mircea Ciobanul începe printr-un act sângeros. O samă de boieri, auzind de venirea lui, prinegiseră la Braşov. Alţii însă îl recunoscuseră. Domnul convocă la curte, în februarie 1558, o adunare la care luară parte, în afară de boieri şi înalţii ierarhi şi mai mulţi dintre egumenii mănăstirilor. La un semnal al lui Mircea garda turcească intră cu săbiile în adunare şi ucise pe toţi participanţii. Motivul acestei execuţii nu ne este cunoscut. Că ea s-ar datora exclusiv cruzimii domnului, pentru care, aşa cum s-a afirmat, tăierea inutilă a capetelor era o distracţie de ordine superioară, ni se pare greu de admis”, scria istoricul Constantin C. Giurescu.
Fii lui Petru Rareş - acuzaţi de desfrâuri
Iliaş al doilea (1531 - 1562), fiu cel mare al voievodului Petru Rareş, a urcat pe tronul Moldovei la vârsta de 15 ani, iar cinci ani mai târziu a abdicat în favoarea fratelui său, Ştefan, plecând definitiv din ţară. „Trăit la Constantinopol, ca zălog al tatălui său, câştigat de luxul şi strălucirea de acolo, înconjurat şi ca domn al Moldovei de prieteni şi ţiitoare turceşti, având şi exemplul unei rude după mamă, rudă care, turcindu-se, ajunsese la o situaţie strălucită în Constantinopol, nenorocitul îşi închipui că va însemna şi el mai mult. Plecă deci, la 1 mai 1551 din ţară, după ce în cursul lunii precedente pusese un impozit extraordinar pe mănăstiri, obligându-le să dea, unele câte 100 de zloţi ungureşti, altele numai 40. Boierilor le spuse că se duse la Poartă să uşureze şi să micşoreze haraciul ţării şi al săracilor – bine i-a zis mai târziu cronicarul că din afară se vedea pom înflorit, iar dinăuntru lac împuţit – dar nu se mai întoarse. Îmbrăţişând legea lu Allah şi schimbându-şi numele în Mahomet, el căpătă paşalâcul Silistrei”, informa istoricul Constantin C. Giurescu. În ultimii săi ani de viaţă a fost exilat la Bursa şi apoi la Alep, în Siria, unde ar fi murit otrăvit 1562. Iliaş Rareş a fost înfăţişat în tabloul votiv al bisericii Mănăstirii Probota, ctitorită în 1530 de tatăl său, însă după trecerea sa la islam, chipul său a fost înnegrită, în pictura bisericească.
Fratele său mai mic adoptase aceleaşi obiceiuri văzute în palatele Constantinopului. Ştefan a domnit doar până în 1552, când a fost ucis în urma unui complot, chiar în timp ce îşi petrecea noaptea pe malul râului Prut, în compania unor femeilor din haremul său. „Ştefan şi-a adus dascăli şi două curve de la turci, ca pururea să fie lângă dânsul, de care amăgindu-se zi de zi sporea în obiceiuri turceşti. După ce a ucis o sumă de boieri, îşi puse în gând să omoare tot Divanul. Boierii, simţind, i-au luat-o înainte şi pe când era tiranul la râul Prutului, unde mersese să se dezmierde cu curvele, numai cu 17 păzitori, şi ţinându-şi cort lângă râu, dormea noaptea cu curvele, au dat peste el şi au început a-l săgeta. Deşteptându-se din somn prin larma păzitorilor, după ce au fugit aceştia, tare s-a apărat împotriva celor ce au năvălit peste el, până când au smuls moldovenii cortul din care se apăra. Atunci a început a-I ruga să-l ierte şi să ia aurul pe care îl avea la el, dar neîncetând boierii, când mai murea de ranele cele multe, au strigat - Omorâţi-l, dar”, scria cronicarul Gheorghe Şincai.
Mihnea Turcitul, voievodul care şi-a cumpărat tronul din biruri
Mihnea al II-lea Turcitul a fost domnul al Ţării Româneşti între anii 1577 şi 1583, apoi între 1585 şi 1591. A urcat pe tron la vârsta de 13 ani, după moartea tatălui său, voievodul Alexandru al II-lea. Noi biruri au fost puse localnicilor pentru ca voievodul să îşi poată achita preţul şederii pe tron, însă şase ani mai târziu a fost mazilit şi trimis în surghiun la Tripoli, pe coasta Africii. În locul său, la conducerea ţării a ajuns aventurierul Petru Cercel, însă doar până în 1985, când Mihnea reuşeşte să îşi răscumpere tronul.
„După mazilirea lui Petru, turcii restabiliră în scaun pe Mihnea, care izbutise prin uriaşele sale daruri să-şi câştige bunăvoinţa Sultanului şi a beglerbegului Greciei, demnitar cu mare influenţă. Spre a-şi putea plăti datoriile însă, Mihnea fusese nevoit să sporească şi el presiunea fiscală: Şi au adaus în ţară – povesteşte cronica – un bir ce i-au spus năpaste (numele însuşi este elocvent!) şi pe megieşi găleata de pâine şi dijmă din cinci stupi un stup”, informa Constantin C. Giurescu, în Istoria Românilor. În 1589, Mihnea şi rivalul său Petru Cercel se aflau diin nou în faţa sultanului, pentru a-şi revendica tronul. Oferta primului a fost mai mare, astfel încât Mihnea s-a întors ca domnitor în Ţara Românească, în timp ce Petru Cercel a ajuns într-o celulă a închisorii celor Şapte Turnuri. „Câteva luni după aceea, în martie 1590, plătind Mihnea o nouă sumă de 60.000 de scuzi, urmă un ordin de executare. Îmbarcat pe o corabie, sub pretextul că e surghiunit în Insula Rhodos, frumosul şi tânărul încă fiu al lui Pătraşcu fu sugrumat – un alt izvor spune decapitat – şi zvârlit în mare. În urma lui rămâneau patru copii”, informa instoriucl. Mihnea Turcitul a mai domnit până în februarie 1591, când a fost mazilit pentru că ar fi refuzat să achite suma de un milion de asprii turcilor. „Dus la Constantinopol şi anunţat că va fi surghiunit la Alep, masilul de frică să nu i se aplice şi lui procedeul care fusese aplicat lui Petru Cercel spuse sultanului ce e gata să treacă la mohamedanism. Ceremonia convertirii a avut loc în seara zilei de 9 aprilie. Mihnea căpătă numele de Mehmet bei şi sangiacatul de Nicopole”, scria Constantin Giurescu. Fostul voievod a murit în 1601.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
