Cheltuieli nejustificate şi abateri financiare la Primăria Deva, constatate de Camera de Conturi Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Petru Mărginean. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Primarul Petru Mărginean. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Un control al Camerei de Conturi Hunedoara a stabilit că administraţia locală din Deva a înregistrat în 2014 abateri financiare în valoare totală de aproape un milion de euro, în activitatea financiar-contabilă. Primăria se apără şi susţine că deconturile au fost legale, iar în unele cazuri Curtea de Conturi a României a admis contestaţiile depuse.

Auditul financiar şi contabil efectuat de Camera de Conturi Hunedoara în activitatea administraţiei locale din Deva a stabilit că pe parcursul anului 2014 au fost înregistrate abateri financiare a căror valoare totală se ridică la circa un milion de euro, pentru diferite servicii şi achiziţii.

Camera de Conturi a dispus verificări suplimentare, pentru ca prejudiciul să fie integral stabilit şi recuperat.

Conducerea primăriei susţine că, de fapt, valoarea prejudiciului estimat iniţial de inspectorii de la Camera de Conturi Hunedoara este mult mai redusă.

„În anul 2015, auditori publici externi din cadrul Camerei de Conturi a judeţului Hunedoara, care au verificat contul de execuţie bugetară a anului 2014, au concluzionat că ar putea exista unele abateri ce pot fi generatoare de prejudicii şi care ar fi putut produce o pagubă bugetului local”, a informat Primăria Deva.

A fost depusă o contestaţie împotriva raportului Camerei de Conturi Hunedoara, care a constatat, printre altele că unitatea administrativă a decontat servicii de dezinsecţie terestră şi avio care nu erau necesare, în valoare de 1,5 milioane de lei, în perioada iunie – septembrie 2014, şi că a contribuit nejustificat 5.000 de lei la organizarea unor evenimente cu caracter ştiinţific, împreună cu Spitalul Judeţean – Deva.

Curtea de Conturi a României a admis contestaţia administraţiei locale faţă se cele două constatări.


Vă recomandăm şi:

Oraşele noastre, acum patru secole, văzute de un turc: cum erau prostituatele din Iaşi şi de ce bucureştenii purtau cruci de aur

Oraşele româneşti erau aşezate în ţinuturi bogate, locuite de oameni harnici şi milostivi şi femei frumoase. Astfel erau descrise, în secolul al XVII-lea, cele mai multe dintre aşezările de pe teritoriul României, vizitate de istoricul turc Evliya Celebi.

Cetatea Devei, fortul necucerit al Transilvaniei. Zece lucruri mai puţin ştiute despre fortăreaţa ridicată pe un con vulcanic

Timp de mai multe secole, Cetatea Devei a fost una dintre aşezările militare strategice ale Transilvaniei. Fortăreaţa ridicată pe un deal al munţilor Poiana Ruscăi datează din secolul al XIII-lea, iar în istoria ei a fost considerată unul din locurile de necucerit.

Misterul sfinţilor care vegheau asupra oraşului Deva de pe Dealul Cetăţii

Unul dintre locurile cele mai misterioase ale municipiului Deva se numeşte „La sfinţi”. Este o stâncă a dealului pe care a fost ridicată cetatea medievală Devei, pe care în trecut fuseseră ridicate trei statuete ale unor sfinţi catolici. Statuetele nu au rezistat trecerii timpului, iar ultima dintre ele a fost doborâtă înainte de 1989.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite