Comorile istorice din Ţara Zarandului. Pe urmele celor mai vechi mine de aur şi ale legendarilor Horea şi Avram Iancu
0
Oamenii din Ţara Zarandului s-au mândrit dintotdeauna cu bogăţia aurului din munţi şi cu eroii locului, deveniţi personaje emblematice în istoria poporului român. O călătorie în zonă oferă o mulţime de motive de satisfacţie amatorilor de istorie şi de frumos.
Ţara Zarandului se întinde pe versantul vestic al Munţilor Apuseni şi este traversată de apele repezi ale Crişului Alb. Centrul economic al regiunii de munte locuită de moţi este Brad, un municipiu cu 15.000 de locuitori, din nordul judeţului Hunedoara, fost centru minier important al României. În afara priveliştilor sale impresionante, Ţara Zarandului oferă oaspeţilor săi câteva atracţii turistice şi istorice unice în România.
În zona Bradului din Munţii Apuseni, aurul a fost extras de peste două milenii şi tot aici s-au păstrat vestigii remarcabile care atestă îndeletnicirile vechilor localnici. Un astfel de loc este Treptele Romane, o galerie minieră de pe Valea Musariului, aflată într-o poiană, la marginea cătunului Ruda. „Ruda a fost pe vremea romanilor un remarcabil centru minier, cum dovedesc diferite rămăşiţe şi pietre cu inscripţii romane. Urme clare şi vizibile de exploatări romane în minele de la Ruda s-au găsit şi în mina din masivul Barza Ruda, anume în cele două galerii paralele numite azi Sofia şi Mihail, unde câteva trepte romane, artistic săpate, sunt fără îndoială operă romană“, scria istoricul Ion Rusu Abrudeanu.
Treptele Romane, un loc aflat pe lista monumentelor istorice, poartă acest nume pentru că la capătul galeriei subterane săpată de mineri cu dălţile în secolele II – III se află scările de piatră construite pe vremea ocupaţiei romane în Dacia. Intrarea în vechea mină, a cărei galerie măsoară circa 200 de metri, a fost însă oprită, din motive de siguranţă. „Acest monument istoric nu este amenajat ca fiind accesibil publicului larg, având în vedere că în acest moment nu este asigurat aerajul, iar astăzi, în România, condiţiile de vizitare a unei mine sunt foarte delicate. Galeria nu are a doua cale de acces“, afirma Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
Drumul Aurului se opreşte la cel mai valoros muzeu
Foişorul care marca intrarea în Treptele Romane a fost renovat, iar drumul spre monumentul istoric , aproape inaccesibil în trecut, a fost asflatat în ultimii ani, astfel locul a devenit o atracţie turistică importantă a Ţării Zarandului. Traseul de zece kilometri, care porneşte din Brad şi traversează Valea Musariului, pe lângă Treptele Romane, Biserica Ruda 12 Apostoli şi ruinele marii exploatări aurifere Gura Barza poartă numele „Drumul Aurului“.
Drumul se strecoară printre dealurile pe care moţii şi-a clădit casele şi coboară spre Crişcior, trecând printr-o fostă colonie minieră. Din Crişcior, călătorii sunt invitaţi să circule (cu mocăniţa atunci când este pusă în funcţiune) până în gara din Brad, un monument istoric cu o arhitectură atrăgătoare. Însă cel mai spectaculos reper al „Drumului Aurului“ rămâne Muzeul Aurului din Brad, locul de început sau de final al traseului turistic. Muzeul unic în Europa păstrează în colecţia sa peste 1.000 de exponate din aur care cântăresc aproape cinci kilograme, dar şi metale preţioase ca silvanitul şi nagyagytul, descoperite pentru prima dată în lume în zăcăminte din Munţii Apuseni.
Cele mai valoroase artefacte aflate în colecţia muzeului, cum sunt „şopârlele din aur“, au fost estimate de geologi la peste două milioane de euro. Vizitatorii mai pot vedea un „cocon“ de aur, recuperat de la un miner, care îl ascunsese în anus, pentru a nu fi găsit la percheziţiile corporale, la care erau supuşi băieşii la ieşirea din mină. „Este vorba de 56 de grame de aur, învelite într-o cârpă, care fuseseră găsite asupra unui miner, în trecut, după ce omul le ascunsese în interiorul corpului său, pentru le putea scoate din mină. Piesa este o mărturie a modului cum era sustras aurul în trecut“, informează ghidul Muzeului Aurului din Brad.
Bijuteriile au fost scoase din adâncuri cu osteneala a peste 40.000 de mineri, relata primarul municipiului Brad.
Pe urmele lui Avram Iancu şi Horea, Cloşca şi Crişan
Ţebea, un sat aflat la opt kilometri de Brad, traversat de Drumul Naţional 76 Deva – Oradea, păstrează unul dintre cele mai cunoscute obiective din Ţara Zarandului, Panteonul Moţilor. În cimitirul bisericii din Ţebea, mormintele lui Avram Iancu, Ioan Buteanu şi Simeon Groza, lideri ai românilor în timpul Revoluţiei din 1848 – 1849, au devenit locuri de pelerinaj la Serbările Naţionale organizate în fiecare toamnă. În jurul lor au fost ridicate monumente şi cruci comemorative pentru eroii din Războiul de Independenţă al României, din Primul şi Al Doilea Război Mondial.
Mai mulţi stejari au fost plantaţi de-a lungul timpului în vecinătetea lor, însă cel mai faimos dintre ei a rămas Gorunul lui Horea. Este vechi de peste 400 de ani şi se spune că sub acest copac Horea i-a chemat la luptă pe moţi. Avram Iancu a murit în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872, la Baia de Criş, aflată în vecinătatea satului Ţebea. Cel supranumit „Crăişorul munţilor“ avea la moartea sa doar 48 de ani, iar istoricii susţin că în ultimii ani din viaţă era bolnav şi prefera să rătăcească prin satele muntenilor din Apuseni, nedespărţit de fluierul cu care doinea. „Pieri în 1872 în tinda casei unui sărac din Baia de Criş, a unui covrigar. De aici îl aduseră, ca pe atâţia alţii din Baia de Criş, care n-au o biserică şi un cimitir acolo, la Ţebea. Şi lângă dânsul vechiul stejar cu trunchiul mândru mai răsfiră crengile puternice, ce cad pe rând şi se înnoiesc într-una“, scria istoricul Nicolae Iorga. Tot la marginea municipiului Brad se află casa memorială a lui Crişan, unul dintre martirii Răscoalei iobagilor din Transilvania anului 1784. Clădirea cu aspectul unei case ţărăneşti din secolul al XVIII-lea a fost reclădită în 1979, pe vatra gospodăriei acestuia, şi a devenit muzeu. În apropiere a fost ridicată mănăstirea Crişan, unul dintre cele mai vizitate aşezăminte monahala din regiune.
Baia de Criş a rămas centrul istoric al Ţării Zarandului. Pe lângă vestigiile istorice care amintesc de Avram Iancu şi de fruntaşii răscoalei din 1784, o biserică franciscană veche de şase secole, ridicată în centrul localităţii, este principala atracţie a localităţii. Vechea mănăstire a călugărilor franciscani a fost devastată în timpul revoltelor moţilor din secolele trecute, arhivele şi biblioteca i-au fost incendiate, dar monumentul a fost restaurat ulterior, iar în prezent este considerat cea mai impunătoare clădire medievală gotică de pe valea Crişului Alb.
Satul natal al lui Arsenie Boca, loc de pelerinaj
Mai puţin de 20 de kilometri despart municipiul Brad de Vaţa de Sus, un loc faimos în trecut pentru băile sale termale. Complexul balnear este închis, dar localitatea de munte nu duce lipsă de turişti. Aici s-a născut în 1910 şi a copilărit Arsenie Boca, unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici români. Oamenii povestesc că locul natal al părintelui a fost o căsuţă de pe Dealul Bujoara, aflată la marginea satului Căzăneşti, din comuna Vaţa de Sus. Un bordei de lemn, ridicat din materiale provenite din demolarea case a familiei Boca se află pe deal în locul vetrei. De la înălţimea sa, Munţii Zarandului oferă privelişti spectaculoase. După divorţul părinţilor săi, Arsenie a vândut casa natală, pentru a-şi putea continua studiile.
Căsuţa din lemn şi chirpici, cu pereţii acoperiţi de portretele de mari dimensiuni ale lui Arsenie Boca, păstrează o parte din mobilierul fostei case părinteşti: un pat vechi de peste 100 de ani, o măsuţă şi o băncuţă, toate din lemn. „Până în urmă cu câţiva ani, această căsuţă, folosită şi ca şură, fusese lăsată în paragină. Ea a fost amenajată, pentru a putea fi din nou locuită. Deşi drumul este greu până aici, tot mai mulţi oameni ajung pe Dealul Bujoara pentru a vedea unde s-a născut părintele“, relata călugărul Nicolae Ionescu, care în anii trecuţi a avut grijă de casa de pe deal.
Senzaţii tari pe viaductul construit de prizonierii sovietici
Cel mai spectaculos monument din Ţara Zarandului este viaduct ridicat în anii ’40 de prizonierii sovietici şi de români, la intrarea în municipiul Brad. Calea ferată pe care a deservit-o nu mai există, însă de la înălţimea sa de peste 30 de metri, viaductul lung de aproape 220 de metri oferă turiştilor privelişti impresionante. A fost nevoie de aproape cinci decenii pentru construcţia celor 30 de kilometri ai căii ferate Deva – Brad, unul dintre megaproiectele din România secolului XX. Pe şantierul căii ferate care străpunge Munţii Metaliferi şi coboară în Ţara Zarandului au muncit la început mii de prizonieri sovietici şi evrei, iar după cela de-Al Dolea Război Mondial mii de muncitori români, însă la doar 10 ani de la inaugurarea din 1987, un adevărat blestem s-a abătut asupra ei. În primăvara anului 1997, o alunecare de teren întinsă pe câteva zeci de metri avea să pecetluiască soarta tronsonului feroviar. Calamitatea a dus în cele din urmă la închiderea definitivă a circulaţiei pe ruta Deva – Brad. În următorii ani, treptat, cea mai mare parte a liniei ferate a ajuns la fier vechi, în timp ce cantoanele şi staţiile de pe marginea ei s-au ruinat.
Cel mai spectaculos viaduct
Din fosta cale ferată a mai rămas terasamentul, luat adesea la pas de turiştii pasionaţi de drumeţii, şi câteva construcţii spectaculoase: un pod de fier peste râul Mureş, lung de peste 300 de metri, mai multe tuneluri, dintre care unul de jumătate de kilometru, poduri şi viaducte din beton care leagă versanţii abrupţi. Cel mai impresionant viaduct se înfăţişează călătorilor la intrarea în municipiul Brad, dinspre Deva. Construcţia de 217 metri lungime se înalţă la peste 30 de metri deasupra şoselei şi caselor moţilor. Turiştii opresc pe marginea drumului european pentru a-i face fotografii de jos, iar cei mai îndrăzneţi caută cele câteva poteci pe care pot urca pe viaduct. „Am ajuns pentru prima dată în viaţa mea pe viaduct, după o oră de mers pe jos, pe terasamentul căii ferate. Deşi drumul pe traversele abandonate, acoperite de buruieni, este anevoios, efortul depus a meritat. Probabil senzaţia era la fel de plăcută şi pentru cei care călătoreau cu trenul pe viaduct“, spune Marius, un turist venit din Hunedoara.
Construit cu ajutorul prizonierilor sovietici
Viaductul oferă senzaţii tari oaspeţilor săi, însă la fel de impresionantă este povestea construcţiei sale. La începutul anilor ʼ40, peste 5.000 de prizonieri sovietici au fost aduşi în judeţul Hunedoara şi au fost repartizaţi în mai multe lagăre de muncă înfiinţate în vecinătatea exploatărilor miniere din Valea Jiului şi în Munţii Metaliferi. Cei din urmă, circa 1.000 de ostaşi sovietici, au fost cantonaţi într-un lagăr de muncă înfiinţat în 1941 la Crăciuneşti, la jumătatea distanţei dintre Deva şi Brad, pentru a munci la calea ferată considerată parte a unei legături strategice dintre Oradea şi Craiova. Lagărul din munţi a funcţionat mai puţin de un an, iar câteva documente de arhivă atestă că în toamna anului 1941, de aici erau întrebuinţaţi circa 1.000 prizonieri sovietici la lucrările liniei CFR Deva-Brad. Viaductul a fost unul dintre primele şantiere ale noii căi ferate. Sovieticilor li s-au adăugat circa 500 de evrei din Timiş şi 200 din Hunedoara, iar mai târziu, românii au continuat proiectul.
În august 1942, lagărul de la Crăciuneşti a fost desfiinţat, după ce, potrivit unui raport păstrat la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara dezvăluie aici ar fi murit 700 de oameni în iarna anului 1941 – 1942. Prizonierii sovietici au fost mutaţi în lagărele din Valea Jiului, pentru a munci în minerit. La poalele Dealului Fetii, aflat la jumătate de oră de mers pe jos de viaduct, ar fi existat o groapă comună în care au fost înhumaţi prizonierii care au muncit la construcţia căii ferate Deva – Brad. Locul fostului cimitir este marcat de o cruce veche, lângă care în anii ’60 a fost ridicat un monument dedicat sovieticilor.
Viaductul. Foto: Ioan Benea Jurca.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
