Compania care deţinea marfarul deraiat în Hunedoara, despre cauzele tragediei soldate cu moartea a doi mecanici: „Nu excludem o eroare umană”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unicom Tranzit, societatea la care lucrau cei doi mecanici morţi în accidentul feroviar petrecut sâmbătă, 8 aprilie, la Merişor a făcut primele precizări despre accident. Reprezentanţii companiei susţin că transportul avea toate avizele şi că nu exclud o eroare umană.

Unicom Tranzit, al cărui tren marfar a deraiat, provocând moartea a doi mecanici, a făcut primele precizări cu privire la accidentul feroviar din 8 aprilie.

„Referitor la accidentul feroviar care a avut loc în 8 aprilie, pe Valea Jiului, prin deraierea unui tren de marfă şi decesul mecanicului de locomotivă şi al mecanicului ajutor, Biroul de comunicare face următoarele precizări: personalul implicat în accident era apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru siguranţa circulaţiei, avea valabile toate autorizaţiile corespunzătoare funcţiei şi activităţii pe care o presta şi era instruit în legătură cu activitatea desfăşurată. Mecanicii erau devotaţi meseriei, cu multă experienţă profesională. Pierderea lor ne-a afectat pe toţi, iar colectivul de angajaţi al Unicom Tranzit este alături de familiile îndoliate şi transmitem pe această cale compasiunea şi regretul nostru. În calitate de operator de transport feroviar de marfă, Unicom Tranzit deţine Licenţă de transport şi Certificat de siguranţă. Materialul rulat (locomotivă şi vagoanele) antrenat în acest accident era corespunzător din punct de vedere tehnic, având toate reviziile şi reparaţiile efectuate conform reglementărilor în vigoare. Ţinând cont de cele de mai sus, totuşi, nu excludem o eroare umană”, a informat Unicom Tranzit, în comunicatul de presă.

„În acest moment se desfăşoară ancheta autorităţilor statului şi suntem la dispoziţia acestora pentru furnizarea oricăror informaţii şi dovezi care vor conduce la stabilirea cauzelor producerii accidentului”, au completat reprezentanţii Unicom Tranzit.

Procurorii care investighează împrejurările în care s-a produs deraierea trenului de marfă cu 16 vagoane, soldată cu moartea celor doi mecanici, au informat că ancheta în cazul tragediei de calea ferată Petroşani – Simeria, în dosarul de ucidere din culpă, ar putea fi extinsă şi pentru infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg. Agenţia de Investigare Feroviară (AGIFER) şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara fac cercetări în acelaşi caz. Miercuri, reprezentanţii operatorului privat vor fi chemaţi la audieri.

Cronica tragediei
Sâmbătă,  în jurul orelor 14:30, un tren de marfă a deraiat între staţiile CFR Băniţa şi Merişor, în apropiere de Petroşani, iar doi oameni, un mecanic de locomotivă în vârstă de 66 de ani şi ajutorul său, în vârstă de 58 de ani au murit. Cei doi conduceau o garnitură cu 16 vagoane, aparţinând operatorului privat Unicom Tranzit, o societate înregistrată în Ilfov. Se deplasau dinspre Petroşani spre Simeria, iar scurt timp după ce trenul a părăsit gara Petroşani şi înainte de a intra în staţia Merişor, mecanicul trenului a anunţat defecţiuni la sistemul de frânare. A alertat impiegatul din următoarea gară, Merişor, că nu mai poate controla frânele garniturii şi că trebuie să i se facă loc pe linie. „N-au avut frâne şi au comunicat prin staţie să le fie lăsată calea liberă“, a confirmat Adrian Bozdog, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara. Într-o coborâre lină, cu o declivitate de 16 – 17 la mie, urmată de o curbă, trenul a deraiat. Locomotiva în care se afau cei doi mecanici a sărit de pe şine şi s-a înfipt în terasament, chiar pe viaductul construit peste pârâul Merişor şi DN 666.

Tren deraiat pe magistrala Petroşani - Simeria


Patru vagoane s-au prăbuşit de pe pod, în zgomote infernale, de la o înălţime de peste 10 metri. Mai multe echipaje de urgenţă, formate din peste 20 de pompieri, 15 poliţişti şi şase jandarmi, s-au deplasat la locul accidentului. „Din nefericire, mecanicul trenului, în vârstă de 66 de ani, şi ajutorul acestuia nu au supravieţuit. Pătrunderea echipelor de salvare în locomotivă s-a putut realiza în siguranţă doar după ce linia de înaltă tensiune a fost decuplată“, a informat Anemona Doda, de la Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică.

Din cauza trenului deraiat, circulaţia pe ruta Simeria – Petroşani în zona Merişor a rămas blocată. „Din datele centralizate până la această oră rezultă ca infrastructura feroviară este distrusă pe ambele fire, pe o distanţă de aproximativ 200 de metri”, au informat reprezentanţii CFR SA.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Detalii înfiorătoare din trenul deraiat: mecanicii au alertat înainte de a muri că garnitura nu mai avea frâne

Mecanicii trenului marfar cu 16 vagoane, care a deraiat în apropiere de Petroşani, anunţaseră prin staţie defecţiuni la sistemul de frânare al locomotivei, susţin surse din rândul anchetatorilor. Cei doi au murit striviţi între fiarele garniturii, după ce marfarul a ieşit de pe şine, deasupra viaductului peste DN 666, iar mai multe vagoane s-au prăbuşit în râpă.

Un tren de marfă s-a prăbuşit la Hunedoara într-o prăpastie adâncă de 10 metri. Dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce doi mecanici au murit

Un tren de marfă format din 16 vagoane, aparţinând unui operator privat, a deraiat, sâmbătă după-amiază, între staţiile Baniţa şi Merişor, din judeţul Hunedoara. Aaccidentul feroviar s-a produs în zona unui viaduct, iar şase vagoane şi locomotiva trenului au căzut într-o râpă.

Marfarul morţii putea provoca un dezastru mult mai mare. Mecanic de locomotivă: „Trenul avea cel puţin 70 de kilometri pe oră la impact”

Anchetatorii tragediei feroviare petrecute sâmbătă s-au ferit să ofere concluzii asupra împrejurărilor în care trenul a deraiat şi a cauzat moartea celor doi mecanici. Deraierea marfarului cu 16 vagoane a dat naştere mai multor controverse. Barbu Bărbulescu, un mecanic CFR din Hunedoara, susţine că zona tragediei este cu adevărat riscantă, iar viteza de rulaj a garniturii putea depăşi 80 de kilometri pe oră.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite