Complexul Energetic şi-a făcut provizii de iarnă: locuinţele racordate la reţeaua de încălzire pe cărbune nu rămân în frig

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara susţine că familiile din Deva, Petroşani, Vulcan şi Brad, racordate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice nu vor avea de suferit în aceast an din cauza lipsei căldurii în locuinţe.

Asociaţiile de locatari din Deva care au solicitat furnizarea energiei termice prin sistemul centralizat au început să beneficieze de căldură în apartamente, a informat Prefectura Hunedoara, în urma unei întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH), la care au mai participat primarii municipiilor Brad şi Vulcan şi viceprimarul municipiului Petroşani. Complexului Energetic Hunedoara furnizează energie termică municipiilor Deva – de la termocentrala Mintia, respectiv Petroşani şi Vulcan – de la termocentrala Paroşeni.

„În privinţa încălzirii în municipiul Deva, reprezentanţii CEH au arătat că reţelele de transport şi distribuţie sunt exploatate şi întreţinute de Sucursala Electrocentrale Mintia. Acestea au fost deja revizuite şi furnizarea agentului termic a început pentru asociaţiile de proprietari care au solicitat acest lucru. Există stocuri de cărbune şi contracte încheiate pentru asigurarea acestora pentru anul 2017, urmând să se facă demersuri pentru trimestrul I al anului 2018. Nu sunt probleme în privinţa încasării contravalorii energiei termice de la utilizatorii din municipiul Deva”, a informat Prefectura Hunedoara.

În municipiile Petroşani şi Vulcan, furnizarea agentului termic va începe la 1 noiembrie. În prezent, se mai execută lucrări de întreţinere la conducta magistrală de transport. Reţelele de distribuţie, care cad în sarcina primăriilor, sunt pregătite în municipiul Petroşani, iar în municipiul Vulcan se află în stadiul final al verificărilor, informează Prefectura Hunedoara. Stocurile de cărbune sunt asigurate la termocentrala Paroşeni. CEH a transmis celor două administraţii locale proiectele de convenţie de furnizare. „Încasările se situează la 59% pentru Petroşani, respectiv 100% pentru Vulcan, cu menţiunea că în municipiul Vulcan nu se furnizează energie termică la populaţie”, a informat Prefectura Hunedoara.

În municipiul Brad, sistemul de distribuţie este modernizat în proporţie de 70 %, potrivit autorităţilor locale. Furnizarea agentului termic va începe de la data de 1 noiembrie 2017, iar în prezent se lucrează la un punct termic care va fi recepţionat până la acea dată. Prin accesarea Programului guvernamental „Căldură şi confort” s-au făcut plăţi în avans către societatea furnizoare pentru achiziţionarea necesarului de combustibil.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Cine este minerul mort în galeria din Lupeni: Iuliu Codlean avea trei copii. „Vestea că a plecat din viaţa noastră ne-a şocat. Cuvintele sunt de prisos”

Iuliu Lucian Codlean, părinte pentru trei copii, a fost ultima victimă ucisă în subteranele Lupeniului, o mină cu o istorie îndelungată şi însângerată. Minerul a murit strivit de tavanul galeriei în care muncea, cu câteva zile înainte de a-şi serba ziua de naştere.

VIDEO Accident la Mina Lupeni. Un miner a murit, alţi doi sunt răniţi, unul grav. Operaţiunea de salvare a durat peste 15 ore

Doi dintre cei trei mineri prinşi în subteran au fost salvaţi de echipele de intervenţie: primul dintre ei este în stare gravă, cu multiple traumatisme şi fracturi, se află în comă indusă şi a fost transportat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, în timp ce cel de-al doilea miner scos din subteran are răni superficiale. Cel de-al treilea dintre ei, găsit în jurul orei 5.00, nu a putut fi resuscitat.

VIDEO Scene dramatice la Mina Lupeni: „Minerii blocaţi în galeria surpată se aud strigând şi bătând în metale”. Salvatorii au ajuns la primii doi mineri blocaţi

Scene dramatice s-au petrecut în ultimele ore în faţa Minei Lupeni, unde zeci de localnici s-au strâns îngrijoraţi de soarta celor trei mineri blocaţi în subteranele exploatării, după ce tavanul galeriei miniere în care munceau s-a prăbuşit. Ministrul Energiei, Toma Petcu, a anunţat că echipele de salvare au ajuns la primii doi mineri blocaţi în subteran.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite