Constantin Brâncoveanu, mărirea şi decăderea celui mai bogat domn al Ţării Româneşti. De ce a fost canonizat
0
Constantin Brâncoveanu a domnit un sfert de secol în Ţara Românească, a avut 11 copii şi a strâns o avere impresionantă. A avut, însă, parte de o moarte cumplită, împreună cu cei patru fii ai săi.
Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – 1714) a fost principe al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. În epoca sa, Muntenia a trecut prin importante transformări economice, datorate şi abilităţii cu care Brâncoveanu a reuşit să menţină pacea într-o ţară aflată la intersecţia imperiilor.
Ascensiunea lui Brâncoveanu
Brâncoveanu s-a născut într-o familie bogată de boieri, înrudită cu predecesorul său, domnitorul Şerban Cantacuzino. A devenit logofăt la 22 de ani, apoi spătar şi mare logofăt al Ţării Româneşti, iar calităţile sale, averea şi relaţiile cu principele muntean l-au impus ca domnitor după moartea acestuia. Alegerea sa ca voievod a avut loc după moartea principelului Şerban, fiind realizată de către boieri şi confirmată de sultan.
Ar fi fost implicat în otrăvirea predecesorului său.
Unii istorici au susţinut că Brâncoveanu, mare logofăt înainte de a urca pe tron, ar fi fost implicat în otrăvirea domnitorului Cantacuzino, alţii au susţinut că au fost doar zvonuri. Recunoaşterea noului principe al Munteniei a fost făcută repede. „La numirea, de fapt, confirmarea lui Constantin Brâncoveanu, care fusese ales de ţară, s-a plătit, după un raport francez contemporan, datat în 6 decembrie 1688, suma de 400 de pungi, dintre care 200 vizirului, 100 tefterdarului, 50 chihaiei vizirului, iar restul dregătorilor mărunţi şi pentru cheltuielile de drum”, informa istoricul Constantin Giurescu.
Pe lângă peşcheş, taxa plătită la urcarea pe tron, principele trebuia să achite şi haraciul – taxa anuală către sultan – care cuprindea daruri în bani, sute de cai, cirezi de boi, stofe, giuvaieruri, miere, blănuri, zahareluri şi alte bunuri de lux. Voievodul a fost însă un om extrem de bogat, care îşi permitea să cheltuielile cerute de sultan, dar şi întreţinerea familiei sale numeroase, cu patru fii şi şapte fete. Se căsătorise cu Maria (Marica), cu câţiva ani înainte de a ajunge pe tron şi îi oferise acesteia o viaţă de lux. „Deşi miluiţi de Dumnezeu cu 11 copii, soţii aceştia duceau o viaţă foarte luxoasă încă de pe vremea domniei lui Şerban Vodă. Alaiul lui Constantin, când venea la curte, era aproape domnesc, compus nu numai din slujitori, dar şi din boieri şi boierinaşi, care îl urmau făcându-i cortej. Fireşte, însă, imensele bogăţii aflate la moartea lui erau făcute în timpul domniei. El a trecut şi în ochii contemporanilor şi într-ai turcilor, ceea ce i-a pricinuit pieirea, şi într-ai posterităţii, drept cel mai bogat domn ce a avut vreodată Ţara Românească. Totuşi, Brâncoveanu jupuia ţara fără să o facă să ţipe, spune despre el Del Chiaro, un italian trăit la curtea lui”, potrivit istoricului Constantin Gane.
Voievodul pacifist
La scurt timp de la urcarea pe tron, în vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a venit în ajutorul otomanilor, intraţi în conflict cu Imperiul Habsburgic, după moartea voievodului transilvan Mihai Apafi I şi urcarea pe tron a principelui Imre Thököly, susţinut de otomani. Brâncoveanu s-ar fi implicat însuşi în strategia bătăliei de la Zărneşti, unde oştile austriece şi secuieşti au fost înfrânte de turci şi munteni. O lungă perioadă de pace, cu puţine tulburări, a urmat în Muntenia după această luptă, care l-a adus în atenţia sultanului. Diplomaţia şi averea impresionantă a voievodului au ajutat la menţinerea păcii, chiar dacă marea parte din veniturile vistieriei era luată de turci.
Ultima zi de domnie
După un sfert de secol de domnie, Constantin Brâncoveanu a fost mazilit de trimisul Porţii Otomane, capugiul Mustafa-aga. Evenimentul petrecut în 4 aprilie 1714, în miercurea după Paşte, a fost relatat de secretarul italian al voievodului, Antonia Maria del Chiaro. „...scoţând o năframă de mătasă neagră o puse pe un umăr al Principelui, spunându-i: mazil, ceea ce înseamnă detronat. Bietul Principe, surprins, începu să deteste nerecunoştinţa sălbatică a turcilor, cari răsplătesc în aşa fel serviciile aduse împărăţiei în 25 şi mai bine de ani, şi voind a se aşeza pe tron, fu împins la o parte de turc, care-i spuse că locul său nu mai este pe tron. Fură chemaţi în grabă principalii boieri şi Mitropolitul, şi-n prezenţa lor fu citit firmanul, în virtutea căruia Voievodul Constantin Brâncoveanu e declarat cu toată familia sa hain, adică rebel, şi deci detronat”, scria del Chiaro.
Martiriul familiei Brâncoveanu
Alungat de pe tron, Constantin Brâncoveanu şi familia sa au fost întemniţaţi la Constantinopol, din aprilie 1714, până la sfârşitul lui iulie. Au fost luni de tortură la care a fost supus domnitorul, soţia şi fiii săi, iar în cele din urmă, sultanul a decis execuţia sa.
Potrivit istoricilor, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi şi ginerele său au fost aşezaţi în faţa sultanului Ahmed al III-lea, care le-a reamintit că îşi pot cruţa viaţa dacă se dezic de Hristos şi trac la mahomedanism. Oferta sultanului a fost refuzată, iar pe rând ginerele, fii săi şi apoi fostul domnitor au fost decapitaţi.
„Cele şase capete fură apoi înfipte în suliţe şi plimbate pe străzile Stambulului. Dar le aduse pe urmă repede înapoi la Serai, fiindcă poporul ameninţa să se răscoale. Vederea acestui măcel îi întărâtase. Excesul de cruzime nu e pe placul musulmanilor. Trupurie fură aruncate în mare”, amintea istoricul Constantin Gane.
Odată cu Brâncoveanul au pierit cei patru fii ai lui, cărora el le-ar fi spus înaintea morţii: „Iată, toate avuţiile şi orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei! să nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit. Credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa voastră pentru viaţa şi lumea aceasta...”, informa cronicarul Gheorghe Şincai. „Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, şi mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, şi aruncară trupurile în mare. Şi creştinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie”, adăuga acesta.
Datorită martiriului său, a numeroaselor sale ctitorii de lăcaşe de cult, a sprijinului acordat culturii şi Bisericii, Constantin Brâncoveanu a fost canonizat.
Ce soartă a avut soţia sa
După moartea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, soţia sa a rămas întemniţată la Constantinopol, pentru câteva luni, până când a reuşit să îşi răscumpere libertatea, apoi a fost trimisă în exil, şi în cele din urmă lăsată să se întoarcă acasă, pierzând însă averea.
„Marica, fiica lui Neagoe Postelnicul, se vede a fi fost o bună gospodină, patriarhală, darnică şi harnică, bucuroasă de mulţi copii, patru băieţi şi şapte fete, pe care îi dăduse Dumnezeu. Bătrâneţea îi pregătea însă grozava-i lovitură a uciderii întregului ei neam la Constantinopol, în 1714, de securea călăului, într-o zi de bucurie, care era tocmai ziua ei, Sânta Maria din august. Stătu un timp surghiunită de turci la Chiutaie, apoi ea se întoarse cu fratele ei Pană Negoescu în ţara unde fuseseră domni şi bunicul ei şi răposatul ei soţ. Era acum o biată văduvă destul de săracă şi cu multă durere se rugă de braşoveni, în două rânduri, să-i plătescă o veche datorie, ca să scape şi ea de datornicii ei. Nici moartea, nici locul de îngropare al foamnei cucernice care a fîcut de piatră, la Bucureşti, Biserica dintr-o zi, nu ne sunt cunoscute”, scria Nicolae Iorga.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
