Cum s-a domolit goana după brăţările dacice. Zeci de kilograme de aur, căutate fără succes de un deceniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăţară dacică recuperată de statul român Foto ADEVĂRUL.
Brăţară dacică recuperată de statul român Foto ADEVĂRUL.

În ultimii ani, valoarea artefactelor dacice de aur recuperate de statul român a fost aproape nesemnificativă faţă de a celor aduse în ţară la sfârşitul anilor 2000.

De aproape un deceniu, nicio brăţară antică de aur furată de căutătorii de comori din zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei nu a mai fost recuperată de statul român, deşi cel puţin 11 astfel de artefacte sunt date în urmărire naţională. Zeci de kilograme de monede antice de aur au rămas, de asemenea, dispărute.

În 2010, un colecţionar bulgar a sesizat autorităţile române că se află în posesia unei brăţări dacice de aur, iar un an mai târziu, artefactul a fost adus în România. A fost ultima dintre cele 13 spirale dacice din aur masiv, recuperate de autorităţile române, după ce au fost descoperite de braconieri în Sarmizegetusa Regia şi traficate în Occident. Spirala de 933,4 grame fusese scoasă din ţară în 2005, cu ajutorul membrilor lumii interlope din Serbia. A ajuns în posesia lui Zeno Pop, un cetăţean german, judecat în prezent într-un dosar al comorilor dacice, iar un an mai târziu acesta a vândut-o unui cetăţean bulgar cu 62.000 de euro. 

În 2010, bulgarul a anunţat autorităţile române, despre disponibilitatea de a o preda, iar statul român a achitat 73.000 de euro pentru repatrierea şi expertizarea artefactului. În aproape un deceniu de la repatrierea artefactului, aflat în prezent în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României, autorităţile judiciare române nu au mai reuşit reuşit recuperarea niciunei alte brăţări, deşi recunosc că alte cel puţin 11 sunt date în urmărire naţională.

În privinţa monedelor antice de aur furate din siturile arheologice din Munţii Orăştiei, cea mai recentă acţiune de recuperare a unui tezaur semnificativ datează din luna martie 2018, când poliţiştii români, cu sprijinul autorităţilor judiciare din Austria şi Germania, au ridicat 164 monede antice, dintre care 20 monede Koson – 19 din aur şi una din argint (sec I î.Ch.), 4 monede de aur de tip Lysimach (sec II – I î.Ch.), 2 monede de tip Alexandru cel Mare - Callatis (sec. III î. Ch.), 49 denari romani imperiali de argint (sec. I-II d.Ch.) şi 81 de tetadrahme dacice (sec III-II î.Ch.). 

Tot atunci, în urma unor percheziţii, au fost ridicate documente care atestă vânzarea unor brăţări spiralice şi a mai multor monede sustrase din siturile arheologice româneşti.

Peste 60 de kilograme de aur în monede şi brăţări, de negăsit

Potrivit Ministerului Public, „sunt urmărite în continuare, prin INTERPOL, tezaurele care formează obiectul mai multor cauze: un tezaur de monede Lysimach, din aur (30 de kilograme), din care s-au recuperat 37 piese; tezaure de monede Koson din aur (25 de kilograme), din care s-au recuperat 1.038 piese; un tezaur de monede Koson din argint, din care sau recuperat 280 monede; 5 scuturi regale din fier, 11 brăţări spiralice din aur, tezaure de denari romani (imitaţii dacice) etc.”

Cum au fost recuperate cele 13 brăţări dacice de aur

Primele patru brăţări dacice au fost răscumpărate în 2007 de la un cetăţean american, cu circa 980.000 de lei.

A cincea a fost predată, în acelaşi an, statului român de către autorităţile franceze, după ce a fost expusă de un cetăţean german la Expoziţia Bienală a Anticarilor, în Paris.

În aceeaşi perioadă, o a şasea brăţară a fost recuperată în urma unei acţiuni în forţă, de la un hunedorean, în urma unei acţiuni a Poliţiei de Frontieră din Maramureş.

În 2007, alte două spirale de aur (nr. 7 şi nr. 8) au fost aduse în ţară din Elveţia, iar alta (a noua) – din SUA, după ce statul român a achitat 140.000 de euro, respectiv 60.000 de dolari pentru repatrierea lor.

În 2008, statul român a achitat peste 130.000 de euro pentru a răscumpăra alte două brăţări (nr. 10 şi nr. 11), de la un cetăţean german.

În 2009, a 12-a brăţară dacică din aur a fost răscumpărată de statul român de la un cetăţean american, cu suma de aproape 70.000 de euro.

În 2011, a 13-a brăţară dacică de aur a fost recuperată de la un colecţionar bulgar, statul achitând 73.000 de euro pentru repatrierea şi expertizarea artefactului.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Filmul secret care dezvăluie cum a fost găsită matriţa din Sarmizegetusa Regia. „Am cerut recompensa, aflând că valorează cât trei brăţări dacice”

VIDEO Totul despre matriţa antică din Sarmizegetusa Regia: cum au ajuns grifonii şi tigrii în capitala Regatului Dac

Cât valorează, de fapt, aurul din Sarmizegetusa Regia, scuturile de paradă şi bijuteriile dacilor, cele mai importante obiecte antice recuperate în ultimii ani

Închisoare pentru traficarea celui mai mare tezaur de monede dacice, furat din Sarmizegetusa Regia. Comoara de patru milioane de euro a rămas ascunsă

Marele secret al „eroului” care a predat 1,2 kilograme de Kosoni. Nemulţumit de oferta statului, bărbatul a traficat în Occident o comoară fabuloasă

VIDEO Secretul celor 139 de Kosoni din aur găsiţi de copii într-o vizuină a fost aflat în anchetarea lui Adrian Stoicoi

Secretele celui mai valoros tezaur de monede din Sarmizegetusa Regia: cum a dispărut comoara de 30 de kilograme de aur, vândută de traficanţi în Occident

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite