Descoperirile uluitoare din Epoca de Piatră: „oraşul” de pe Mureş, primele scrieri şi mormântul prinţului neolitic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vestigii arheologice vechi de peste 5.000 de ani, descoperite în România, oferă mărturii fascinante despre civilizaţiile care au populat aceste ţinuturi în Epoca de Piatră.

În anul 2011, peste zece hectare din ceea ce ar fi fost cel mai vechi „oraş” din Transilvania, au fost cercetate de specialiştii, cu ocazia săpăturilor preventive efectuate pe şantierul autostrăzii Deva – Sibiu. Locul se află în apropiere de satul Turdaş (judeţul Hunedoara), pe malul Mureşului, într-o zonă cunoscută pentru vestigiile descoperite aici de-a lungul ultimelor două secole. La finalul celei mai ample campanii de cercetare, arheologii confirmau existenţa în urmă cu peste şase milenii, a unei aşezări întinse pe aproape 100 de hectare, cu fortificaţii din lemn întinse pe şase – şapte kilometri, cu palisade, care înconjurau zona în care se aflau numeroasele bordeie din lut. Un număr impresionant de obiecte de ceramică, dar şi rămăşiţele unor cuptoare i-au adus pe specialişti la concluzia că locul ar fi fost un centru regional de producţie şi de distribuţie a ceramicii.

Bulevardul preistoriei

Valea Mureşului, unde se află situl Turdaş, era numită un bulevard al preistoriei. „Ea constituia cea mai importantă şi, probabil, unica modalitate de comunicaţie a epocii, atât prin uşurinţa cu care putea fi parcursă, cât şi datorită condiţiilor prielnice pe care le oferă terasele ei. Ea face legătura, spre est, cu Podişul Secaşelor şi Podişul Transilvaniei, iar, spre vest, cu Banatul, de unde se poate continua drumul spre Câmpia Tisei, Dunărea mijlocie şi zonele central–europene sau se poate merge spre sud, în Peninsula Balcanică. Materiile prime probabil exploatate în perioadă sunt lemnul, stuful, paiele, rocile utile (mai ales silexul şi gresia) şi argilele. Chiar dacă nu există sare sub formă de zăcăminte la suprafaţă în zonă, aceasta – la fel ca şi obsidianul – era adusă, fără discuţie, din alte perimetre apropiate. Caracteristicile enumerate până acum arată, încă o dată, faptul că una dintre zonele optime de locuire pentru omul preistoric a fost valea Mureşului. Ea a fost aleasă drept habitat de omul preistoric, mult mai expus decât omul modern condiţiilor vitrege ale naturii înconjurătoare şi silit – în consecinţă – la un oportunism alimentar accentuat, indispensabil perpetuării speciei spre zilele noastre”, informau autorii volumului „Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011”, editat de profesorul universitar dr. Sabin Luca. Autostrada a acoperit o parte din terenul pe care ar fi existat „oraşul preistoric”, însă conducerea muzeului din Deva plănuia să reconstituie aşezarea, proiect care însă nu a mai fost realizat.

tartaria

Misterul tăbliţelor de la Tărtăria
Pe aceeaşi vale a Mureşului, nu departe de Turdaş, au fost descoperite primele dovezi arheologice ale folosirii scrierii în Europa. Este vorba de cele trei tăbliţe de lut scoase la iveală în 1961 în situl de la Tărtăria (judeţul Alba), artefacte care datează de peste 5.000 de ani şi au fost considerate de unii arheologi cele mai vechi artefacte purtătoare de scris din Europa. Tăbliţele de la Tărtăria reprezentau o formă rudimentară de scriere, potrivit arheologului Nicolae Vlassa, cel care a condus cercetările arheologice de la Tărtăria. El afirma că tăbliţele erau mai vechi decât cele inscripţionate asemănător care au fost descoperite în Creta, şi erau considerate ca primele dovezi ale scrierii din Europa, fiind datate între anii 2000 şi 1.800 î. Hr. Observând similitudini între tăbliţele găsite la Tărtăria şi scrierile de pe tăbliţele sumeriene de la Uruk şi Djemdet Nasr, cele din urmă datând de la sfârşitul mileniului al IV-lea şi începutul mileniului al III-lea î.Hr., Nicolae Vlassa a luat în considerare ipoteza conform căreia şi tăbliţele de la Tărtăria ar fi vestigii ale unei scrieri străvechi legate de scrierea sumeriană.

tartaria

Prinţul înmormântat după un ritual bizar
Nu doar malurile Mureşului au păstrat dovezi ale civilizaţiilor din cele mai vechi timpuri. Împrejurimile Hunedoarei au fost locuite de peste cinci milenii, arată cele mai recente descoperiri arheologice. O necropolă din zona Silvaşului, cercetată în ultimii ani de arheologi, oferă detalii despre ritualurile funerare ale strămoşilor noştri şi este unică, susţin cercetătorii, pentru că prin rămăşiţele umane şi obiectele descoperite în tumulii ei s-a putut reconstitui modul ciudat în care erau înhumate căpeteniile comunităţilor antice, mai puţin cunoscute. Cercetarea arheologică a necropolei din zona Silvaş – Dealul Arheologii au scos la iveală rămăşiţele umane, cel mai probabil ale unei căpetenii care în urmă cu circa 5000 de ani a fost înhumată printr-un ritual funerar complex, într-un loc în care a existat un rug funerar, datat cu două secole mai devreme. Defunctul, despre care încă nu s-a stabilit dacă era bărbat sau femeie, a fost depus într-o cutie de lemn, însă ritualul care preceda înmormântarea sa este ceea ce i-a fascinat pe arheologi. Trupul său era expus, pentru a se descărna, iar în acest timp se făcea un rug funerar pe care areu arse ofrandele, înainte de înmormântarea propriu-zisă, relatau arheologii.

Craniul vechi de peste 30.000 de ani din Cioclovina
Una dintre cele mai fascinante descoperiri datate din Epoca de Piatră a avut loc în Peştera Cioclovina din judeţul Hunedoara, săpată în munte de apele izvorului Ponorici. În galeriile ei a fost găsit un craniu uman vechi de circa 30.000 – 40.000 de ani. Craniul de homo sapiens sapiens a fost găsit în jurul anului 1911 în timpul exploatărilor de guano, îngrăşământ provenit de la lilieci.

Tot aici s-a aflat şi una dintre cele mai mari comori: un tezaur de podoabe vechi de peste 3.000 de ani, care conţinea peste 6.000 de obiecte de bronz, chihlimbar, sticlă, faianţă a fost găsit de speologul Traian Orghidan, care a cercetat peştera în anii 1970.


Vă recomandăm şi:

Ritualurile funebre ale dacilor: râdeau şi petreceau la înmormântări, femeile se aruncau în rugurile în care erau arşi şi credeau că moartea le aduce fericire

Ritualurile funebre ale geto-dacilor îi impresionau chiar şi pe contemporanii lor. Obişnuiau să petreacă şi să se veselească la înmormântări, iar în rugurile în care erau arse cadavrele bărbaţilor, soţiile acestora se aruncau adeseori. Moartea era primită cu bucurie de daci, susţin istoricii.

Ce ştiau strămoşii noştri despre ştiinţă. Dacii cunoşteau medicina, astronomia, se vindecau cu ajutorul plantelor şi erau experţi în otrăvuri

Dacii aveau cunoştinţe de astronomie, medicină şi botanică, iar preoţii lor ştiau să folosească plantele vindecătoare, dar şi otrăvurile. Unii istorici afirmau că vracii care au trăit pe teritoriul României în Antichitate erau capabili să realizeze intervenţii chirurgicale dificile, unele chiar pe craniu.

Zece mărturii istorice despre strămoşii noştri daci: erau barbari, se credeau nemuritori. De ce au fost numiţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci“

Herodot i-a numit pe daco-geţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”; în schimb, poetul latin Ovidius s-a arătat necruţător faţă de băştinaşii de pe malul Mării Negre, în mijlocul cărora fusese exilat. Îi numea sălbatici. O serie de mărturii istorice conturează portretul strămoşilor noştri din Antichitate.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite