Drumul de la poalele Transalpinei a intrat în reparaţii de urgenţă, odată cu venirea iernii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul care face legătura între Petroşani şi judeţul Vâlcea şi cu Transalpina a intrat în reparaţii de urgenţă odată cu primii fulgi de zăpadă.

Angajaţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara au intervenit pe Drumul Naţional 7A, între Petroşani şi judeţul Vâlcea, o scurtăturcă spre şoseaua Transalpina, unde desfăşoară lucrări de maximă urgenţă pentru a permite desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă.

„În regie proprie a fost realizat un zid de sprijin în albie, iar în această săptămână, Secţia Producţie Lucrări Drumuri a DRDP Timişoara va începe o serie de lucrări de reparaţii cu mixtură asfaltică, în zona asfaltată a drumului. Întrucât există şi o zonă a drumului fără asfalt, aici au avut fost făcute lucrări de reprofilare cu autogrederul şi va fi adăugat şi aport de piatră”, a informat DRDP Timişoara.

În curbele periculoase vor fi instalate parapete din beton, iar în aceste zile a început montarea indicatoarelor rutiere de limitare de viteză, semnalizarea curbelor periculoase, a zonelor unde există pericolul căderii pietrelor de pe versanţi şi a indicatoarelor specifice sezonului de iarnă.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, a preluat în această toamnă, în administrare DN 7A, tronsonul cuprins între km 86+601 – km 105+120, de la DRDP Craiova. Pentru acest sector de drum a existat un contract de reparaţie capitală derulat de DRDP Craiova, care a fost reziliat.DRDP Timişoara va realiza o expertiză pe sectorul de drum respectiv, iar în urma acesteia se va întocmi documentaţia pentru scoaterea la licitaţie a restului de executat din contractul de reparaţie capitală pentru DN7A sectorul cuprins între km 86+601 – km 105+120, a informat DRDP Timişoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, în blocaj înaintea inaugurării aşteptate de 5 ani. Lotul 3 nu poate fi deschis, iar pentru Lotul 4 se caută o soluţie de compromis

Autostrada Lugoj - Deva: probleme grave semnalate pe unul dintre tronsoane la recepţia lucrărilor la cei 43 de kilometri. Doar un lot ar putea fi inaugurat

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 3. Drumarii pregătesc recepţia celor 21 de kilometri construiţi cu întârzieri record

VIDEO Premieră pe Autostrada Lugoj - Deva, la cinci ani de la startul lucrărilor. Ce se întâmplă pe Dealul Liliecilor şi cât a mai rămas de construit din autostradă 

Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 4 înainte de recepţie: „Este exclus ca autostrada să nu fie deschisă până de Sfânta Maria”


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite