Doi angajaţi ai Preparaţiei Coroieşti sunt în greva foamei de trei zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi angajaţi ai Preparaţiei Coroieşti se află în greva foamei. ARHIVĂ.
Doi angajaţi ai Preparaţiei Coroieşti se află în greva foamei. ARHIVĂ.

Dorin Vezure şi Petre Todericiu au intrat în greva foamei de vineri. Cei doi sindicalişti din Valea Jiului sunt nemulţumiţi de intenţia conducerii Complexului Energetic Hunedoara de a desfiinţa Preparaţia Coroieşti, acolo unde lucrează ei, dar şi de reorganizarea staţiei de salvare minieră.

Dorin Vezure, un lider de sindicat din Preparaţia Coroieşti, din Valea Jiului, şi Petre Todericiu, un coleg de-al său, au intrat în greva foamei de aproape trei zile. De vineri, cei doi protestează faţă de măsurile luate de Conducerea Complexului Energetic Hunedoara de a desfiinţa Preparaţia Coroieşti.

Reprezentanţii CEH au venit să vorbească cu protestatarii şi au precizat că nicio persoană din cele 255 vizate de reorganizare nu-şi va pierde locul de muncă în urma reorganizării companiei, dar, după mai multe ore de negocieri, situaţia a rămas neschimbată, iar cei doi angajaţi au continuat protestul. Astăzi, alţi colegi ai celor doi şi-au arătat susţinerea pentru gestul acestora.

În ultimele luni, activitatea Complexului Energetic Hunedoara a fost afectată de protestele salariaţilor, faţă de modul în care au fost negociate contractele de muncă ale minerilor şi energeticienilor angajaţi în companie şi faţă de măsurile luate de noua conducere a companiei, de reducere a pierderilor.


Vă recomandăm şi:

Sute de oameni au protestat în Petroşani împotriva închiderii minelor Văii Jiului şi faţă de situaţia economică a CEH

Peste 500 de hunedoreni s-au alăturat astăzi marşului de protest organizat în Petroşani pentru a atrage atenţia asupra problemelor comunităţilor din oraşele Văii Jiului. Mitingul a avut loc timp de două ore, iar cele mai mari nemulţumiri ale protestatarilor au fost legate de închiderea minelor şi lipsa investiţiilor care să aducă o mai mare siguranţă angajaţilor Complexului Energetic Hunedoara.

Protest în faţa Termocentralei Mintia: peste 300 de salariaţi au blocat DN7, pentru aproape o oră

Drumul Naţional 7 a fost blocat pentru câteva zeci de minute de salariaţii Termocentralei Mintia. Circa 300 de angajaţi au protestat astăzi, nemulţumiţi de prevederile noului contract colectiv de muncă al celor care lucrează în cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

Proteste la Termocentrala Mintia. Zeci de angajaţi sunt nemulţumiţi de măsurile luate de conducerea CEH

Zeci de angajaţi ai Termocentralei Mintia s-au solidarizat astăzi cu minerii din Valea Jiului şi au participat la acţiunea de protest, în curtea instituţiei. Oamenii sunt nemulţumiţi că administraţia şi conducerea Complexului Energetic Hunedoara intenţionează să le reducă, în noul Contract Colectiv de Muncă, o parte din sporurile de care beneficiau până în prezent.

Agonia mineritului: Termocentrala Mintia importa cărbune de 80 de milioane de dolari, în timp ce minerii îşi pierdeau locurile de muncă

Situaţia disperată în care au ajuns minerii din Valea Jiului poate fi pusă pe seama unor măsuri de neînţeles pentru cei care lucrează în această zonă, luate de şefii termocentralei Mintia, inclusă în prezent în Complexul Energetic Hunedoara. Aceştia au preferat să importe cărbune de zeci de milioane de euro, în loc să îl aducă din Vale. Importurile au fost oprite abia în primăvara acestui an.

FOTO Valea Jiului refuză să-şi amintească Mineriada din iunie 1990

Evenimentele din 13 – 15 iunie 1990 au lăsat urme adânci în Valea Jiului. La 24 de ani de la cele mai sângeroase mişcări de protest ale minerilor, mulţi dintre foştii ortaci nu vor să mai audă de eticheta de “oi negre” ale societăţii.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite