Drama celei mai bune echipe româneşti de robotică, lăsată fără sprijin înainte de campionatul mondial: „Este frustrant să le spui elevilor că vor rămâne acasă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa RobotX, formată din elevi de la Liceul de Informatică din Hunedoara, s-a calificat la Campionatul Mondial de Robotică, organizat în luna aprilie în Statele Unite ale Americii, însă doar jumătate dintre cei zece membri au asigurate cheltuielile de deplasare.

UPDATE: Hunedorenii şi autorităţile locale s-au mobilizat pentru sprijinirea echipei RobotX.

Ştirea iniţială:

Echipa RobotX, formată din elevi de la Liceul de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara, a câştigat anul trecut Campionatul Mondial de Robotică din Mexic. În luna aprilie, echipa coordonată de profesorul de astro-fizică Mircea Nistor, va participa la o nouă ediţie a Campionatul Mondial de Robotică, organizată în Detroit, Statele Unite ale Americii. Elevii hunedoreni vor reprezenta România, alături de alte trei echipe, din Câmpulung Muscel, Alba Iulia şi Bucureşti.

Însă, la fel ca la ediţia din 2018, când, în lipsa susţinerii financiare, doar cinci dintre cei nouă componenţi ai RobotX au putut face deplasarea în Mexic, şi de această dată, o parte dintre elevi riscă să nu poată participa la Campionatul Mondial de robotică din SUA, deşi, susţine dascălul Mircea Nistor, cu toţii au contribuit la performanţele obţinute după aproape un an de muncă.

Organizatorii asigură cheltuielile de deplasare doar pentru cinci membri, iar din echipa RobotX fac parte zece. „Organizatorul, care este un ONG şi nu dispune de fonduri nelimitate, asigură participarea  la competiţia din SUA a doar cinci membri ai echipei, iar dacă vrem să îi ducem pe toţi, cum ar fi absolut normal, ne mai trebuie o sumă destul de mare pentru posibilităţile noastre. După calculele noastre, ne mai trebuie circa 60.000 de lei pentru cinci copii, pentru aproape o săptămână în Statele Unite ale Americii”, spune profesorul coordonator al echipei RobotX.

Lipsa banilor lasă elevii buni acasă
Mircea Nistor a relatat că şi anul trecut a mai trecut prin această experienţă, când fondurile pentru participarea la Campionatul mondial de robotică din Mexic nu au fost suficiente pentru deplasarea ntregii echipe de elevi care a lucrat la robot. Atunci, a primit sprijin doar de la Primăria Hunedoara.

„Este foarte dificil de luat o astfel de decizie, cine merge şi cine rămâne acasă, şi oricum este foarte frustrant pentru elevii care sunt nevoiţi să rămână acasă, deşi au lucrat un an de zile alături de colegii lor”, a declarat Mircea Nistor. În urmă cu un an, echipa de robotică din Alba Iulia a obţinut de la primărie 60.000 de lei, însă nu numai autorităţile locale pot sprijini performanţele elevilor, ci şi oamenii de afaceri din zonă, susţine profesorul, însă timpul este limitat.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara au precizat că în calendarul Ministerului Educaţiei nu este trecut acest concurs.

Echipa cu care se mândreşte Hunedoara

Echipa RobotX, formtă din elevi de la Liceul de informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara şi alte trei echipe de liceu din ţară vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică organizat la sfârşitul lunii aprilie 2019 în Detroit, Statele Unite ale Americii. Cele patru echipe au fost desemnate în urma unei competiţii naţionale de robotică, organizată la Bucureşti în 23 şi 24 martie. Ele sunt din Hunedoara, Câmpulung Muscel, Bucureşti şi Alba Iulia. „Un nou sezon de muncă ne aduce o nouă performanţă: RobotX Hunedoara, campioană Inspire Award la BRD FIRST Tech Challenge Romania şi calificare la Campionatul Mondial de la Detroit! Este rezultatul care reprezintă toată pasiunea, dedicarea şi munca depusă în construcţia robotului, realizarea caietului tehnic şi implicarea noastră în comunitate!”, a informat echipa RobotX, pe pagina sa de Facebook.

În august 2018, elevii din echipa RobotX Hunedoara au reprezentat România la cea de-a II-a ediţie a competiţiei globale de robotică FIRST Global Competition, care a avut loc în Mexic. După trei zile de concurs, echipa României, coordonată de profesorul de fizică Mircea Nistor, a câştigat medalia de aur, alături de echipele din Singapore şi Germania.


Vă recomandăm să citiţi şi:

„Perla“ de la ţară, cu 10 la Bac. „Mi-am împărţit timpul între pasiunea pentru informatică şi îngrijirea animalelor, să le ofer părinţilor mei o viaţă mai bună”

Premiantul de sâmbătă: Mircea Nistor, dascălul care îşi învaţă elevii să inoveze

VIDEO Premieră într-un liceu din Hunedoara: lecţie de nanotehnologie predată de cercetătorii din Silicon Valley

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite