Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Drumul de fier al cărbunelui a împlinit 150 de ani. Cum a fost construită calea ferată Simeria - Petroşani

0
28 Aug 2020 14:26:14
Autor: Daniel Guţă
Gara Simeria, locul de unde a pornit primul tren spre Petroşani.
Gara Simeria, locul de unde a pornit primul tren spre Petroşani.

Calea ferată a cărbunelui, Simeria - Petroşani, a împlinit 150 de ani de la inaugurare. „Drumul de fier” spre Valea Jiului are o poveste impresionantă.

Vineri, 28 august, s-au împlint 150 de ani de la inaugurarea căii ferate Simeria – Petroşani. Evenimentul a fost marcat de festivităţi, atât la Simeria, cât şi în Petroşani, cele două „capete de linie” ale vechii căi ferate a cărbunelui. Pe zidurile celor două gări, vechi de peste un secol, au fost dezvelite plăci aniversare didicate sărbătorii.

„În 28 august 1870 a plecat, din Simeria, primul tren spre Petroşani, format dintr-o locomotivă şi un vagon. Locomotiva se numea 22 Haţeg şi a intrat în Gara Petroşani, la orele prânzului. A fost primită de oficialităţile miniere şi de directorul staţiei, Ernest Zsifkovits. Multă lume se speria, întreba: ce a venit la noi? Carul cu foc”, informează Dionisie Ardelean, director în cadrul Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER). Acesta a relatat despre controversele dinaintea construcţiei căii ferate a cărbunelui, care a dschiderea unei zone miniere spre care şi-au îndreptat atenţia marile societăţi finanţate de capitalul bancar străin, statul ungar, prinţi, mari industriaşi şi bancheri vienezi şi baroni locali, unii cumpărând câmpuri miniere în Valea Jiului, furnalul de la Călan, minele din zona Ghelari şi Teliuc.

Calea ferată Simeria – Petroşani, în lungime de aproape 80 de kilometri, al cărui traseu putea fi parcurs în 4 - 5 ore, mai rapid pe direcţia Petroşani - Simeria, a fost inaugurată în 28 august 1870. 

A fost una dintre cele 14 linii ferate din Ardeal construite în perioada 1867 – 1873, care însumau peste 1.150 de kilometri. 

 

Peste 3.000 de oameni au lucrat la construcţia ei, lucrările fiind conduse de societatea ELSÖ ERDÉLYI VASUT R.T. (Prima Cale Ferată din Transilvania), avându-l preşedinte al Consiliul de Administraţie pe contele Otto Chotek, şi ca proprietari pe fraţii Rotschift din Viena, patroni de concesiuni miniere în Valea Jiului, interesaţi în construirea liniei ferate Arad - Simeria – Alba Iulia şi a ramificaţiei Simeria – Petroşani.

„În anul 1864 ing.Freund prezintă primul său plan al căii ferate care iniţial a fost prevăzut să plece din Deva, apoi prin Haţeg, Merişor, Dealul Babii, Vulcan şi de aici la Petroşani unde statul ungar îşi avea principalele redevenţe. Urmare acestui plan, vechea aşezare de sub Cetatea Deva urma să devină nod de cale ferată cu depou pentru, locomotive, ateliere de reparaţii pentru materialul rulant, cu colonii muncitoreşti, lucru ce nu a fost pe placul nobilimii locale. Statul austro-ungar aprobă planul ing. Freund cu amendamentul ca ramificaţia liniei ferate a cărbunilor să se facă de la Simeria, care devine astfel nod de cale ferată construit în hotar cu câmpul de la Simeria Veche, Biscaria şi Săuleşti”, informează Tiberiu Svoboda, în volumul „Cărbunele şi drumurile sale” (Petroşani, 2009).

Muncitori români şi italieni

De la Simeria prin depresiunea Ţării Haţegului în amonte pe malul stâng al râului Strei, era un furnicar de oameni îmbrăcaţi în alb, ţărani iobagi şi urbariali de prin părţile locului îşi îndeplineau obligaţiile de robotă cu mâinile şi carele la construcţia căii ferate aflată în construcţie, relata autorul.

„Proiectul întocmit de ing. Karda prevedea cheltuieli foarte mari pentru varianta Merişor – Dealul Babii - Vulcan fapt ce a determinat pe ing. Polensky să întocmească un nou proiect, care prevedea continuarea lucrărilor pe traseul Merişor - Băniţa - Petroşani.

Noul proiect odată aprobat a fost dat spre execuţie unui consorţiu format din industriaşi direct interesaţi de ameliorarea transporturilor din sudul Transilvaniei, cum şi din mari financiari vienezi.

Lucrările în teren au fost conduse de către antrepriza baronilor fraţii Klein şi Seppel din Austria, iar lucrările în piatră şi deartă sunt preluate de fraţii Martina Giovanii veniţi din provincia Udine - Italia însoţiţi de 3.000 de muncitori, specializaţi în lucrări de construcţii, zidărie, lucrări de artă, cioplitori în piatră, cantonaţi în coloniile ridicate pentru ei la Băniţa, Merişor şi Crividia. Muncitorii veniţi din Italia, după carantina de holeră îşi manifestă nemulţumirea faţă de lipsuri, sărăcie, umilinţe, batjocură, condiţiile grele de muncă şi viaţa insuportabilă, prin declanşarea uneigreve spontane care cu timpul a luat formă organizată. Ca urmare în primăvara anului 1868 a izbucnit greva generală a celor 3000 de muncitori de la şantierul de construcţii al liniei ferate Simeria – Petroşani.

Autorităţile speriate ca greva să nu se extindă şi în alte zone din sudul Transilvaniei, au cerut sprijinul armatei. Pentru reprimarea mişcării muncitoreşti a fost adus aici o unitate de jandarmi şi douăcompanii de militari din cadrul regimentului de infanterie de la Orăştie, care din dispoziţia autorităţilor statului, au evacuat prin forţă peste 1.000 de muncitori italieni, conducându-i sub escortă armată în ţara lor de baştină. Cei admişi să rămână, nu s-au mai întors în Italia, ei s-au angajat la lucrările de construcţii ce erau în desfăşurare în localităţile din Valea Jiului, alţii au rămas la căile ferate ori s-au angajat la minele de cărbuni aflate în deschidere”, arăta Tiberiu Svoboda, în volumul „Cărbunele şi drumurile sale” (Petroşani, 2009).

Marea transformare a Văii Jiului

Până în 1870, între Crivadia şi Merişor s-a construit, din piatră şi fier, podul - viaduct „Gritti", iar dealurile Crivadiei, Băniţei şi Bolii au fost străpunse de tunele, în timp ce la Petroşani se lucra la construcţia  gării, a liniilor ferate, triajului, depoului pentru locomotive, atelierelor de reparaţii a materialului rulant, aducţiunilor şi turnurilor de apă pentru alimentarea locomotivelor.

Odată cu noua construcţie feroviară, vechile aşezări ale momârlanilor au devenit un adevărat „El Dorado” pentru familiile venite din toate colţurile Imperiului Austro-Ungar şi din Muntenia. Pe lângă satele de munte, populate de crescători de animale au apărut colonii de mineri, români şi străini, atraşi de ofertele de lucru. În următoarele decenii, datorită căii ferate a cărbunelui, orăşelele din Valea Jiului s-au dezvoltat cu repeziciune.  Până la începutul secolului XX, alţi 20 de kilometri de cale ferată au fost înfiinţaţi între Petroşani şi Lupeni, la care se adăugau şi sectoarele de cale ferată industrială. În 1948, au fost finalizate lucrările la calea ferată Petroşani – Bumbeşti Livezeni, de circa 33 de kilometri, care străbate Defileul Jiului.


Vă recomandăm şi:

FOTO Valea Jiului la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cum a uimit ţinutul „aurului negru“ un celebru geolog englez

Iadul negru al Petroşaniului, descris de Nicolae Iorga: "mulţimea lucrează chinuită în pământ, la cărbunele negru care umple de duhoare aerul umed"

Minele „mortale“ de cărbune în România comunistă. Cum munceau românii în cele mai riscante exploatări

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările