Drumul spre Poiana Pelegii din Retezat a fost deschis parţial. Se poate circula cu maşina doar până la cabana Rotunda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De joi, circulaţia pe singurul drum accesibil autoturismelor din Parcul Naţional Retezat va fi redeschisă parţial.

De joi, se redeschide drumul de acces spre Poiana Pelegii, pe tronsonul cuprins între Baraj Gura Apelor (km 33+290) – Cabana Rotunda – Poiana Pelegii (km 48+700), informează Consiliul Judeţean Hunedoara. Redeschiderea celor şase kilometri de drum vine şi cu o restricţionare a circulaţiei autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone, au precizat reprezentanţii instituţiei.

„Din 15 august, pe sectorul de drum aflat în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, cuprins între barajul hidrotehnic Gura Apelor şi Cabana Rotunda, se va circula foarte bine. Pe drumul forestier cuprins între Cabana Rotunda şi Poiana Pelegii se poate circula, dar nu în condiţiile cele mai bune. Pe tronsonul acesta aflat în administrarea Direcţiei Silvice încă se lucrează, există două zone cu probleme mai mari, dar am primit asigurări că în maxim o săptămână intervenţiile se vor încheia şi drumul se va prezenta în condiţii excelente” a declarat administratorul public Costel Avram.

Lucrările realizate de drumari, pe sectorul de competenţă al Consiliului Judeţean Hunedoara, au vizat refacerea unei porţiuni din corpul drumului, fiind folosite circa 1.300 de tone de material pentru umplerea unui gol creat în structura sa, s-au curăţat şanţurile colmatate şi s-a lărgit terasamentul drumului pe mai multe porţiuni. Măsura închiderii temporare a DJ 685, pe sectorul cuprins între Barajul Gura Apelor – Cabana Rotunda – Poiana Pelegii, a intrat în vigoare în data de 22 mai 2018. Închiderea temporară a circulaţiei rutiere pe acest tronson s-a impus din cauza fenomenelor de îngheţ-dezgheţ şi a ploilor abundente care au dus la formarea unei ravene (gol) în structura de rezistenţă a drumului existând pericolul de surpare al acestuia. Măsura închiderii a avut ca scop prevenirea unor accidente nedorite, arată reprezentanţii CJ Hunedoara.

Pe sectorul Cabana Rotunda – Poiana Pelegii, care este un drum forestier de circa 10 kilometri, accesul maşinilor este interzis temporar până în 23 august, a informat Direcţia Silvică Hunedoara. „Pe acest tronson, unde drumul a fost puternic calamitat în perioada 2017 – 2019, se lucrează în continuare cu utilaje terasiere mari. Estimăm că traficul va fi reluat în 23 august”, a informat Direcţia Silvică Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Avertizare pentru turiştii din Retezat: drumul spre Poiana Pelegii este blocat. Autorităţile au decis închiderea lui

Controversele pădurilor virgine din Retezat. Ce explicaţii oferă conducerea ariei protejate pentru tăierile din Parc

VIDEO Cea mai periculoasă şosea din vestul ţării. Drumul dintre stânci care oferă senzaţii tari şoferilor


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite