Elevă de 12 ani supusă perversiunilor în faţa mamei sale, de concubinul femeii. Ce pedeapsă a primit violatorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii l-au condamnat pe Mihal Ludovic pentru două violuri. Bărbatul a fost arestat după ce a deflorat o adolescentă în vârstă de 12 ani, fiica fostei sale iubite, şi a violat-o apoi pe mama elevei.

Judecătoria Petroşani l-a condamnat la şapte ani de închisoare pe Mihai Ludovic (45 de ani), acuzat de comiterea a două violuri. Bărbatul din Petrila se află în arest preventiv de la începutul lunii ianuarie, după ce fosta sa concubină l-a reclamat pentru că a violat-o pe ea şi pe fiica ei de 12 ani.

„Instanţa contopeşte pedepsele principale, complementare şi accesorii aplicate pentru infracţiunile concurente de viol, comise de către inculpatul Mihail Ludovic, acesta urmând să execute pedeapsa principală de şapte ani închisoare, în regim de detenţie”, a informat Judecătoria Petroşani.

Ludovic Mihail a fost arestat în ianuarie 2017, fiind acuzat că şi-a violat concubina şi pe fiica acesteia, în vârstă de 12 ani. Potrivit anchetatorilor, sub imperiul constrângerii, petrileanul a întreţinut două acte sexuale orale cu ambele şi un act sexual normal cu minora, pe care a şi dezvirginat-o, de faţă cu mama ei. Bărbatul ar fi comis violurile aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, în locuinţa concubinei sale.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Securistul din fruntea minerilor care au devastat Bucureştiul condamnă România la CEDO. Cum şi-a terorizat soţia ani la rând fără ca statul român să intervină

Angelica Bălşan, fosta soţie a unuia dintre cei mai temuţi securişti, Nicolae Cămărăşescu, implicat atât în Revoluţia din Decembrie 1989, cât şi în acţiunile represive asupra ziarului „România Liberă” din zilele Mineriadei din iunie 1990, a câştigat la CEDO procesul în care a acuzat autorităţile române că nu au protejat-o de violenţele la care a fost supusă de acesta.

Tatăl pervers care şi-a violat fiica de 16 ani a fost condamnat la închisoare. Eleva l-a reclamat la şcoală

Magistraţii l-au condamnat la închisoare pe bărbatul din Aninoasa care şi-a violat de mai multe ori fiica de 16 ani. Eleva nu a mai suportat abuzurile şi s-a plâns colegelor sale de clasă.

Drama prostituatei Mariana, „vânată” de un recidivist. Femeia gravidă în luna a noua şi fiica ei de 16 ani au fost violate de mai multe ori pe centura oraşului

Un caz ciudat a fost dezvălui de o anchetă penală, care a dus la condamnarea unui violator recidivist, de 31 de ani. Printre victimele sale s-au numărat două prostituate, respectiv o femeie însărcinată în luna a noua, şi fiica ei de 16 ani.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite