Faptele voievozilor cu minţi întunecate, întrecuţi în nebunie de un sultan obsedat de sex: ucigaşi de câini, devoratori de virgine, însetaţi de atrocităţi
0
Gabriel Bathory, Vlad Ţepeş şi Ştefăniţă Vodă s-au numărat printre domnitorii care i-au şocat pe contemporanii lor printr-un comportament cu totul nefiresc. Erau caracterizaţi prin sadism, iar faptele lor le-au adus o faimă de domnitori aplecaţi spre nebunie. Un sultan a fost dat, însă, exemplu pentru cele mai năstruşnice fapte.
Gabriel Bathory a primit numele de „craiul cel nebun” (Deli Kiral) în scrierile cronicarilor turci din vremea sa, însă şi autorii contemporani s-au arătat înfioraţi de apucăturile sale.
Ultimul principe al Transilvaniei din familia Bathory a domnit între 1608 şi 1613. Bathory ucidea de plăcere şi avea „apucături câineşti”, potrivit istoricului otoman Kiatip Celebi, de la începutul secolului al XVII. Nici animalele nu scăpau de furia sa. „Afurisitul de Bathory Gabor s-a ridicat la atâta înălţime prea mare a furiei sau mai curând a nebuniei celei mai cu vârf, încât gonind şi tăind cu suliţa, de călare câinii se făcea de râsul tuturora. Căci un om cu minte şi pus să domnească peste popoare trage cu suliţa în câini când merge pe drum?”, scria Matei al Mirenilor, citat de istoricul Nicolae Iorga în „Analele Academiei Române” (1900).
Voievodul „nebun” care îi batjocorea pe boieri
Cronicarii din trecutul poporului român au caracterizat „nebunia” ca fiind „boala omului ieşit din fire” sau „întunecarea minţii”, potrivit medicului Pompei Samarian, autor al volumului Medicina şi Farmacia în trecutul românesc (1382 - 1785). Un exemplu de nebunie dat de autorul lucrării a fost cel al lui Ştefăniţă Vodă (1659-1662, fiu al voievodului moldovean Vasile Lupu.
„Ştefăniţă, feciorul lui Vasile Lupu, fiind domn la Moldova şi tânăr, se dezmierda şi făcea lucruri copilăreşti şi nebuneşti. Nu căuta treburile domniei, ci curviile, nu numai cu partea femeiască, dar şi cu partea bărbătească. Căci cuconii moldovenilor cei frumoşi atâta i s-au împrumutat, cât nu erau în stat să plătească fără de pagubă acea datorie. Mai făcea aceste nebunii şi atunci când ieşea la preumblare şi la vânaturi. Punea boieri pe cai turceşti şi ieşind la câmp, poruncea de le lua frânele şi le da calea, iar caii nefiind domoliţi, la mulţi le-a făcut primejdie de moarte. Era şi un heleşteu mare, şi deasupra lui un foişor domnesc lângă casele cele domneşti. De acolo pe mulţi boieri îi arunca în heleşteu şi apoi râdea, deci scoţându-i din apă, îi îmbrăca în haine domneşti. De aceştia şi de altele făcea Ştefăniţă Vodă, pentru care toţi îl urâse”, scriu autorii volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc".
Grădina ororilor lui Vlad Ţepeş
Pentru saşii şi turcii din vremea domniei sale, Vlad Ţepeş, una dintre marile personalităţi din istoria poporului român, era întruchiparea unui personaj diabolic, aplecat spre atrocităţi care depăşeau orice imaginaţie. atrocităţile pe care le-ar fi săvârşit Vlad Ţepeş s-au înmulţit. Potrivit saşilor din Transilvania, cu care acesta se afla în conflict, Ţepeş ordona deseori ca osândiţii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi, spânzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii sau erau mutilaţi prin tăierea nasului, urechilor, organelor genitale şi a limbii. Cronicarii turci au oferit descrieri asemănătoare despre faptele cumplite ale domnitorului muntean.
„Era un tiran neîndurător faţă de ghiauri. Cruzimea lui era atât de mare, încât dacă un om dintr-un sat săvârşea vreo nelegiuire, îi trăgea în ţeapă pe toţi locuitorii acelui sat, bărbaţi, femei şi copii la un loc. În faţa cetăţii de lemn unde îşi avea reşedinţa, el a pus, pe o lungime de şase mile, să i se împletească două rânduri de garduri, pe lângă care a pus mărăcini, spunând că îşi face o grădină. Apoi a umplut locul dintre cele două garduri cu unguri, moldoveni şi valahi traşi în ţeapă. În afară de aceasta, împrejurimile cetăţii fiind împădurite, de fiecare cracă atârnau nenumăraţi oameni spânzuraţi şi poruncise că oricine va lua jos pe unul dintre spânzuraţi să fie spânzurat în locul aceluia”, scria Tursun Bei, citat în volumul Cronici turceşti privind Ţările Române, publicat de Editura Academiei RSR în 1966.
Sultanul obsedat de sex
Unul dintre exemplele date de cronicari de-alungul timpului, pentru a defini nebunia a fost cel al sultanului Ibrahim, care a stăpânit Imperiul Otoman între anii 1640 – 1648, într-o perioadă în care Moldova, Muntenia şi Transilvania se aflau sub influenţa otomanilor. Marele cărturar Dimitrie Cantemir, relata un fapt ieşit din comun despre starea psihică a sultanului, aplecat spre perversiuni. La un moment dat, afirma domnitorul Moldovei, s-a dat sfoară în ţară pentru a-i fi găsită o femeie neobişnuită. „Odată a văzut organul genital al unei vaci sălbatice. Târât de pofta brutală, a cerut sä i se facă din aur un model la fel, Şi l-a trimis în tot imperiul ca poruncă sà i se caute o muiere, la fel cu vaca, care să-i servească poftelor lui.
În cele din urmă a găsit una pe plac şi şi-a făcut-o concubină. Îşi făcuse o colecţiune mare de picturi, cari reprezentau diferite feluri de raporturi sexuale, şi totuşi inventa poziţii noi, necunoscute încă. În grădina Palatului, numită Ghassi, aduna de multe ori toate concubinele lui, le făcea sä se desbrace cu totul şi se desbrăca şi el în pielea goală, necheza ca armăsarii şi se arunca între ele; acestea, la porunca lui, trebuiau să se apere cu mâinele, cu picioarele, până când răpea pe una ori alta şi o siluia”¸ scria Dimitrie Cantemir, în „Istoria Imperiului Otoman”, potrivit autorilor volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc".
Vă recomandăm şi:
Atrocităţile pe care le-ar fi săvârşit Vlad Ţepeş în timpul domniei sale au fost redate de numeroşi cronicari din vremea sa. Autorii turci s-au arătat printre cei mai neîndurători critici ai voievodului muntean. Unii dintre ei au relatat că Ţepeş şi-ar fi construit o grădină de cadavre trase în ţeapă, iar pădurea care îi înconjura cetatea era ticsită de spânzuraţi.
Cele mai vechi descrieri şi portrete ale marilor domnitori din Transilvania, Muntenia şi Moldova sunt diferite de modul în care Ioan de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul au fost prezentaţi în mai cunoscutele reprezentări moderne. Potretele voievozilor au fost ajustate de-a lungul timpului, iar unele dintre detaliile lor au fost alterate sau omise.
Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.
Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
Se încarcă comentariile...
