Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Filmul porno cu poliţişti reali i-a adus şefului de post un nou job. Ce misiuni va avea comisarul trădat de fosta amantă

0
29 Aug 2017 14:01:39
Autor: Daniel Guţă
FOTO: ARHIVĂ.
FOTO: ARHIVĂ.

Adrian Ancheş, poliţistul cercetat disciplinar după ce a fost protagonistul unui filmuleţ pornografic, în care întreţinea relaţii sexuale cu o tânără, şi ea poliţistă, echipat în uniforma de serviciu, şi-a găsit un nou serviciu, după ce şi-a pierdut funcţia de şef de post la Crişcor.

Poliţistul Adrian Ancheş a demisionat de la conducerea Postului din Crişcior, după ce o înregistrare video în care era prezentat în timpul unei partide de sex cu o femeie, şi ea poliţistă, în timp ce purta uniforma de serviciu, a fost făcută publică pe Internet. Răzbunarea fostei iubite l-a costat nu numai funcţia de conducere, dar i-a adus şi un dosar penal. „Adrian Ancheş a fost numit pe o funcţie de execuţie, la Ordine Publică, în cadrul Poliţiei Simeria”, a declarat Laura Năstase, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Anchetă penală şi disciplinară
O anchetă penală a fost declanşată, după apariţia pe internet a filmuleţului pornografic, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara fiind sesizat cu privire la o posibilă săvârşire a infracţiunii de divulgare de informaţii de serviciu secrete sau nepublice.

Poliţista Corina Merluţă, fosta iubită a lui Adrian Ancheş, ar fi fost cea care a făcut publică filmarea, realizată cu o cameră ascunsă. La un moment dat, Adrian Ancheş se aude în înregistrare dând un raport de serviciu unui coleg de-al său. Imaginile au fost trimise şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, însă nu se cunoaşte data când au fost realizate. Corina Merluţă s-a aflat în conflict cu acesta şi a depus o plângere împotriva sa pentru şantaj şi hărţuire sexuală. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a clasat cauza, iar ulterior magistraţii Judecătoriei Petroşani au respins plângerea poliţistei, împotriva soluţiei de clasare.

Recent, poliţistul a mai fost cercetat disciplinar, după ce fosta iubită a publicat mai multe imagini în care era înfăţişat, în ipostaze indecente, dezbrăcat complet şi făcând gesturi indecente. De asemenea, aceeaşi tânără l-a înregistrat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Anchetă după filmul porno cu poliţişti reali. Ce soartă va avea şeful de post filmat făcând sex în hainele statului

Adrian Ancheş, poliţistul care a apărut într-un filmuleţ pornografic, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu o tânără, echipat în uniforma de serviciu, va fi cercetat disciplinar. De asemenea, şi Parchetul a fost sesizat cu privire la infracţiunea de divulgare a unor informaţii de serviciu secrete sau nepublice.

Film porno cu poliţişti reali. Şeful de post filmat în timp ce făcea sex cu o femeie, în uniforma statului, şi-a dat demisia

Comisarul Adrian Ancheş a fost  protagonistul unui film pornografic, în care apare, în uniforma de Poliţie, alături de o tânără. Înregistrarea a fost trimisă Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, iar în urma apariţiei filmuleţului în spaţiul public, poliţistul şi-a dat demisia.

Poliţistul care s-a pozat ca un star porno a fost dat de gol de iubita răzbunătoare. Şefii l-au amendat pentru indecenţă

Un poliţist s-a lăsat fotografiat dezbrăcat şi în poziţii indecente, în timp ce se afla la iarbă verde, iar imaginile realizate de fosta sa iubită au fost publicate pe un site de socializare. Contul fals a fost şters, însă poliţistul nu a scăpat de sancţiuni.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările