Firma de salubritate din municipiu a fost amendată din nou cu 20.000 de lei, în urma reclamaţiilor localnicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Primăria Deva.
FOTO: Primăria Deva.

Noul operator de salubritate din Deva a primit a doua amendă în decurs de o lună, după ce localnicii au reclamat că nu se achită de sarcinile primite.

Operatorul de salubritate SC Brai-Căta a fost amendat cu 20.000 lei pentru neridicarea gunoiului menajer de pe străzile Aurel Vlaicu şi Lucian Blaga, informează Primăria Deva.

Poliţia Locală şi angajaţii primăriei au constatat că firma care activează în municipiu de la începutul anului nu a ridicat deşeurile menajere conform graficului anunţat.

„Operatorul de salubritate SC Brai-Căta SRL a încălcat prevederile contractului de delegare a gestionării serviciului de salubrizare din municipiul Deva, provocând astfel disconfort cetăţenilor şi încălcând normele de protecţie a mediului înconjurător şi a sănătăţii populaţiei. Aceasta este a doua amendă în valoare de 20.000 lei primită de operatorul de salubritate SC Brai-Căta SRL, în decurs de o lună, pentru nerespectarea graficului de ridicare a deşeurilor menajere din Deva”, a mai informat primăria.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cartierul palatelor ţigăneşti sufocat de gunoaie. Cum arată poarta de intrare în oraş a turiştilor de la Castelul Corvinilor

VIDEO Cât de poluată a ajuns Pădurea Chizid. Mormane de saci cu gunoaie au fost uitate pe potecile ariei protejate

VIDEO Imagini revoltătoare surprinse pe şosea, de camerele video ale primăriei. „Cei care au făcut aşa ceva să cureţe”

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite