Focar de Covid 19 în Spitalul Petroşani. Secţia ATI a fost închisă, după ce trei angajaţi s-au infectat
0Secţia de Anestezie şi terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă din Petroşani a fost închisă, din cauza unui focar de Covid 19.
Secţia de Anestezie şi terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Petroşani a fost închisă după ce aici au fost confirmate trei cazuri de COVID -19. Mai mulţi angajaţi ai unităţii medicale aşteaptă rezultatele testărilor Covid 19.
„Am avut trei persoane pozitive la ATI între angajaţi. Personalul a fost testat PCR, la fel şi pacienţii. Până la sosirea rezultatelor, cei care sunt asimptomatici vin la serviciu” a declarat dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgenţă Petroşani, potrivit informatiavj.ro.
O anchetă epidemiologică a fost declanţată în spitalul din Petroşani. Pacienţii internaţi la ATI au rămas în secţie, până la sosirea rezultatelor testului Covid 19.
În judeţul Hunedoara, de la începutul anului s-au înregistrat peste 2.300 de îmbolnăviri cu noul coronavirus, iar numărul cazurilor din ultimele 24 de ore, raportat joi, a fost de 68.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Cum explică doctorul Musta moartea unor tineri fără alte boli, în urma infectării cu SARS-Cov-2
Primele zăpezi au acoperit crestele din Munţii Retezat şi Parâng. Recomandările jandarmilor montani